Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Pentru oricine care se va apleca asupra evoluÈ›iei literaturii noastre culte, va fi evident faptul că aceasta se aÈ™ază pe o coordonată de spiritualitate religioasă, în speÈ›ă creÈ™tină. Primele texte în limba română (manuscrise È™i apoi tipărite) sunt de regulă cărÈ›i bisericeÈ™ti. Tocmai de aceea, unii critici È™i istorici literari vorbesc despre o literatură beletristică propriu-zisă începând abia de prin secolul al È™aisprezecelea, din epoca modernă. Ce te faci însă cu literatura "vechilor cazanii", cum se exprimă poetul, care a contribuit din plin la formarea conÈ™tiinÈ›ei poporului nostru, la formarea limbii naÈ›ionale, la iniÈ›ierea culturală È™i cu evidenÈ›ă, spirituală a românilor?! Faptele trebuie văzute în firescul manifestărilor lor... În cuprinsul acestei cărÈ›i am înserat comentarii analitice sau comparatiste asupra unor asemenea opere literare pe care le-am considerat ca fiind făclii (candele) de veghe bîn istoria culturii noastre, marcate cu evidenÈ›ă de filonul religios, subteran or de suprafaÈ›ă, datoare unor vrednici mărturisitori asupra destinelor istorice È™i culturale ale neamului românesc. E o carte mai degrabă de atragere a atenÈ›iei asupra atâtor pagini de frumoasă literatură create în spaÈ›iul istoric naÈ›ional, de-a lungul vremilor, de iluÈ™tri luminători ai conÈ™tiinÈ›ei noastre creÈ™tine.

Constantin Cubleșan

Această carte ocupă un loc unic în literatura duhovnicească ortodoxă: un asemenea tratat despre ascultare, scris de către un sfânt, care a cunoscut taina ascultării atât ca ucenic, cât È™i ca stareÈ›, este într-adevăr o raritate. Zosima Verhovski (care a fost principala sursă de inspiraÈ›ie pentru Dostoievski atunci când a creat figura neuitatului stareÈ› Zosima din romanul FraÈ›ii Karamazov), ale cărui scrieri s‑au bucurat de înalta preÈ›uire a Sfântului Filaret al Moscovei, a fost una dintre figurile cele mai impunătoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiadă de scriitori ascetici de importanÈ›ă majoră. Născut în ajunul Bunei Vestiri, într-o familie aristocratică, a făcut parte din garda imperială È™i a moÈ™tenit o mare avere, dar cu toate acestea împătimirea de cele materiale nu i-a stăpânit sufletul: „preafrumoasa pustie” i-a răpit inima, aÈ™a încât a petrecut sihăstreÈ™te în codrii seculari ai Rusiei europene, apoi în cei ai Siberiei, zeci de ani sub îndrumarea Sfântului Vasilisc, numit de contemporani „steaua pustiei”. Ajuns la „măsura bărbatului desăvârÈ™it”, a devenit el însuÈ™i stareÈ› È™i călă­uzitor duhovnicesc, purtând această nevoinÈ›ă până la sfârÈ™itul vieÈ›ii. 
Ca parte integrantă a marii tradiÈ›ii patristice, transmise „în har È™i adevăr” de la părinte la ucenic, învăÈ›ăturile despre ascultare – scrise pentru monahiile pe care le-a născut duhovniceÈ™te È™i cărora le-a fost părinte adevărat – ale Sfântului Zosima Verhovski poartă pecetea trăirii unui om care a săvârÈ™it toate lucrurile despre care a învăÈ›at, citirea lor dăruind nu numai cunoÈ™tinÈ›ă, ci în primul rând suflarea È™i viaÈ›a Duhului Sfânt, Care le-a inspirat. 

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a lucrării Învăţături despre ascultare, apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2013. 

In urma cu douazeci de veacuri, crucea era o unealta a mortii cumplite, fiind folosita ca metoda de pedepsire, dezonoranta si infricosatoare.  Romanii ii condamnau la pedeapsa rastignirii pe cei mai mari criminali.

Astazi, Crucea domneste in lumea intreaga a crestinilor ortodocsi, in toata viata Bisericii noastre, ca instrument de jertfa, de mantuire, de bucurie, de sfintire si de har.  Asa cum scrie Sfantul Ioan Hrisostom: acest simbol blestemat si respingator al celei mai grele pedepse a devenit acum adorat si vrednic de iubire.

Psalt Alexandru Barsan

Era o vreme când locuiam în pălăria bunicului meu unde nu era niciodată prea devreme sau prea târziu È™i uneori soarele răsărea de mai multe ori într-o zi. Era mama, fantasticii mei bunici, soare È™i sărbătoare fără sfârÈ™it. Timpul nu trecea prin faÈ›a casei mele, oamenii chiar È™tiau să vorbească unii cu alÈ›ii, îmblânzeam fluturi È™i păsări, gustam din iubire È™i mă ascundeam în contrabasul bunicii când voiam să nu mă găsească nimeni...