(lipsa text)

Traducerea Sfintei Scripturi in limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechi timpuri o preocupare a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropriat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Sfantul Duh, la Sarbatoarea Cincizecimii, a sfintit limbile neamurilor, facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor.  Pentru aceasta, inca din primele secole, traducerea Sfintei Scripturi in diferite limbi a fost inteleasa ca o lucrare principala a Bisericii, prin care Cuvantul lui Dumnezeu se facea accesibil fiecarui popor, in propriul sau grai.

Reeditarea Sfintei Evanghelii, carte de cult fundamentala a Bisericii Ortodoxe, reprezinta un eveniment editorial de mare importanta in spatiul cultic si cultural al acesteia.  Privita din perspectiva functiei sale liturgice, Sfanta Evanghelie are consistenta si coerenta unei singure scrieri, desi insumeaza pericope din toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament.  Marturia apostolica arata limpede existenta, in fapt, a unei unice Evanghelii, aceea "a lui Dumnezeu [...] despre Fiul Sau" (Rom. 1,1-3), adica a lui Iisus Hristos.  Sfintii Apostoli insisi au propovaduit o singura Evanghelie, adica au transmis un singur mesaj unitar despre Hristos, consemnarea ulterioara in scris a acestui mesaj conducand la redactarea celor patru ,,versiuni" scripturistice ale sfintilor evanghelisti, scriitori diferiti, inspirati insa de acelasi Duh Sfant, unicul si adevaratul Autor al Evangheliei.  Sensul cel mai adanc al acesteia, nu doar etimologic, ramane acela de "veste buna", termenul "evanghelie" nereferindu-se asadar doar la vestea in sine, ci si la lucrarea apostolica de propovaduire a ei in vederea chemarii oamenilor la mantuire.  Sensul primar al termenului "evanghelie" trimite la faptul că Dumnezeu, prin Fiul Sau devenit Om, Iisus Hristos, a implinit promisiunea profetica vetero-testamentara a rascumpararii neamului omenesc din starea de cadere ontologica in pacat si moarte, daruindu-i mantuire si viata vesnica.

Din Cuvantul inainte al Preaferictului Parinte Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Reeditarea Sfintei Evanghelii, carte de cult fundamentala a Bisericii Ortodoxe, reprezinta un eveniment editorial de mare importanta in spatiul cultic si cultural al acesteia.  Privita din perspectiva functiei sale liturgice, Sfanta Evanghelie are consistenta si coerenta unei singure scrieri, desi insumeaza pericope din toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament.  Marturia apostolica arata limpede existenta, in fapt, a unei unice Evanghelii, aceea "a lui Dumnezeu [...] despre Fiul Său" (Rom. 1,1-3), adica a lui Iisus Hristos.  Sfintii Apostoli insisi au propovaduit o singura Evanghelie, adica au transmis un singur mesaj unitar despre Hristos, consemnarea ulterioara in scris a acestui mesaj conducand la redactarea celor patru ,,versiuni" scripturistice ale sfintilor evanghelisti, scriitori diferiti, inspirati insa de acelasi Duh Sfant, unicul si adevaratul Autor al Evangheliei.  Sensul cel mai adanc al acesteia, nu doar etimologic, ramane acela de "veste buna", termenul "evanghelie" nereferindu-se asadar doar la vestea in sine, ci si la lucrarea apostolica de propovaduire a ei in vederea chemarii oamenilor la mantuire.  Sensul primar al termenului "evanghelie" trimite la faptul ca Dumnezeu, prin Fiul Sau devenit Om, Iisus Hristos, a implinit promisiunea profetica vetero-testamentara a rascumpararii neamului omenesc din starea de cadere ontologica in pacat si moarte, daruindu-i mantuire si viata vesnica.

Din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

"... Traducerea Sfintei Scripturi în limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechime o grija deosebita, tocmai pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropiat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Duhul Sfant la sarbatoarea Cincizecimii a sfintit limbile neamurilor facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor.  In acest sens, putem spune ca traducerea textelor sfinte de catre alte popoare in limba proprie a constituit si pentru poporul roman un indemn, ca orice fapta pilduitoare care cheama la savarsirea binelui..."

"Din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament cunoaştem cele despre facerea celor nevăzute şi văzute, depre căderea omului, despre puterea pe care au dobândit-o păcatul şi moartea asupra lumii şi a omului, care fusese zidit spre a fi nemuritor şi cu sufletul, şi cu trupul. Dar tot din Sfânta Sriptură a Vechiului Testament aflăm că omului căzut în păcat, pradă morţii şi deznădăjduirii, i-a fost făgăduită de către Dumnezeu trimiterea unui Mântuitor, născut dintr-o Sfântă Fecioară, Izbăvitor care prin Jertfa Sa de bunăvoie şi învierea cu trupul pentru veşnicie, să-i dezlege pe oameni din legăturile strânse ale păcatului şi să izbăvească pe aceia pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa (Evrei 2, 15).

Aşadar ori de câte ori vor fi unii ispitiţi să caute altundeva alinare, sau putere de a rezista încercărilor şi necazurilor, ce nu cruţă pe nimeni în lumea aceasta, sau dezlegare a nedumeririlor şi a neputinţelor lor morale şi sufleteşti, să îndrăznească şi să alunge gândul cel amăgitor prin cuvintele cu care Sfântul Apostol Petru a răspuns Mântuitorului Hristos: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice" (Ioan 6, 68)

(lipsa text)

Calauza rugatorului ortodox – piedici, ispite si apropierea de Dumnezeu pe calea ruga­ciunii – un pretios indrumar de rugaciune al arhimandritului Serafim Alexiev – este ilustrata cu alese sfaturi si exemple adunate cu truda din operele Sfintilor Parinti, autorul situandu-se cu adanca modestie in randul ucenicilor acestora.

Ziditoarele cugetari ale teologului bulgar, pildele vii si accesibile, bazate pe o bogata experienta duhovniceasca, fac din aceasta carte un ghid de neinlocuit pentru orice crestin ortodox de astazi, care cauta sa aiba o legatura vie cu Dumnezeu printr-o partasie de rugaciune cu Acesta, cerandu-I pururea: „Doamne, invata-ma sa ma rog, sa cred si sa nadajduiesc, sa rabd, sa iert si sa iubesc!” 

Boala – lucrul de care ne temeam cel mai mult, pe care nu-l voiam şi care am nădăjduit mereu să nu ni se întâmple – a devenit brusc parte a vieţii noastre. Suntem puşi în situaţia de a regândi valoarea pe care o avem pentru cei apropiaţi şi pentru noi înşine. La ce mai putem fi de folos în starea în care am ajuns? De ce era nevoie de boala asta? Cum şi de ce să trăim mai departe? Cum şi de ce să răbdăm această suferință? 

Aceasta carte a fost gândită ca un ajutor tocmai în această situaţie. Pentru că, până la urmă, toate aceste întrebări pe care ni le punem nu sunt noi. Toţi câţi au fost pe pământ înaintea noastră au murit – şi cei mai mulţi dintre ei bolnavi, dar nici pe departe nu au murit cu toţii descurajați, deznădăjduiți, fără a conștientiza sensul propriilor suferințe. Mulţi au murit în pace. Mulţi şi‑au trăit ultimii ani, ultimele luni de viață, cu mare plinătate, putere și bucurie. Mulți au fost vindecați de boala ce părea fără scăpare, murind cu mult mai târziu decât le preziseseră medicii. 

Dialogurile din cartea ce vă stă înainte vă vor descoperi secretele atitudinii corecte față de boală şi vindecare, atitudine ce ne ajută să ne depășim slăbiciunile, descurajarea, și să trăim din plin, păstrându‑ne până la capăt, în sensul cel mai înalt al cuvântului, calitatea de Om. 

colinde

Acest volum reuneste cateva povestioare pline de talc si semnificatii, unele inspirate din realitatea de zi cu zi.  Citindu‑l, vom ințelege ca ceea ce tinem in maini e o piatra pretioasa, o salba de nestemate, cu multe fatete, fiecare descoperindu-ne o ­cu­­­loare si o stralucire aparte.  Vom regasi aici inocenta plina de intelepciune si duiosie a copiilor sau judecata ne­așsteptata a unui staret induhovnicit; in alta parte vom fi cutremurati de rabdarea nemaipomenita a unor oameni smeriti ori de soarta care-i așteapta pe cei neiubitori de Dumnezeu.  Dar toate acestea ne aduc la lumina un adevar mirabil: ca lumea noastra, oricata rautate sau indiferenta ar ­ascunde, ramane o lume purtata pe bratele lui Dumnezeu, in care atat dreptatea, cat si iubirea Lui nu dau niciodata gres.