Puterea rugaciunii
Colectia: Alte carti
Autor:

Puterea rugaciunii intotdeauna a unit cerul cu pamantul.  Preasfanta Fecioara Maria, stand la rugaciune, in modesta casuta a batranului Iosif din Nazaret, a fost instiintata de Dumnezeu prin Arhanghelul Gavril ca va deveni si va fi Maica Unicului Sau Fiu iubit, nascut mai inainte de toti vecii.

(Lc. 126-28; Mt. 1 18-24)

Editura: Lumina Din Lumina
Format: 12x17
ISBN: 973-97704-5-2
Numar de pagini: 0


Status: momentan indisponibil
Pret: 1.80 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Cartea este o surpriză plăcută pentru iubitorii de literatură religioasă, întrucât conţine o selecţie din opera unui autor creştin fascinat de libertate, de frumos, de Absolut, cunoscut în societatea literară românească încă din perioada interbelică şi elogiat de criticii vremii. 

        Vasile Militaru s-a născut la 19/21 septembrie 1886 în localitatea Dobreni-Câmpurelu, jud. Ilfov, şi a început să scrie de la vârsta de 15 ani, debutând publicistic în 1904 la revista „Literatură şi artă română”. Primul volum de poezii – „Strop de rouă” – l-a publicat în 1919, fiind urmat de alte volume care au reunit, în special, „cugetările în versuri” publicate în ziarul Universul între anii 1927-1930. Poezia lui Vasile Militaru satirizează demagogia, servilismul, ipocrizia etc.; însă de o importanţă capitală este opera sa religioasă. Un prim volum de poezii remarcat este Psaltirea în versuri (1933), premiat de Academia Română, dar opera sa de căpătâi rămâne Divina Zidire, la care a lucrat peste 25 de ani (1926-1955). 
        Comunismul nu l-a „uitat” nici pe el în tăvălugul său nimicitor de talente... Întrucât a refuzat să se conformeze principiilor ideologice ale timpului, Vasile Militaru a fost arestat şi a primit o pedeapsă totală de nu mai puţin de 32 de ani de închisoare şi 10 ani de degradare civică pentru „crimă contra uneltirii sociale”. De asemenea, Securitatea i-a confiscat averea şi i-a incendiat manuscrisele. Vasile Militaru, poet creştin şi mărturisitor al credinţei, a murit la 8 iulie 1959, în detenţie la penitenciarul de la Ocnele Mari. 
        Prezentul volum, care poate fi privit ca un omagiu adus acestui poet, căzut într-o nedreaptă uitare, a apărut prin grija domnului profesor universitar emerit N. Barbu, cu sprijinul pr. dr. Anton Despinescu şi a pr. dr. Ştefan Lupu. Acesta este un prim volum care reuneşte trei cicluri de poezii – Psalmii Vieţii fără Moarte, Şoaptele Îngerilor şi Poemele nemuririi –, păstrate până în prezent în manuscris de N. Barbu. În Cuvântul explicativ, N. Barbu prezintă odiseea acestor manuscrise pe care autorul le-a lăsat amicului său din Bucureşti Alexandru Caţichi, totodată rudă a lui N. Barbu. Manuscrisele au fost păstrate în aşteptarea unor vremuri mai bune, care aveau în cele din urmă să răsară şi peste pământul românesc. 
        Putem observa că mai multe poezii au fost scrise chiar în anii ’50, când iarna comunistă era deja instalată. Autorul parcă sfidează cutezător timpurile, fiind încrezător în adevăratul Stăpân al istoriei. Poezia lui Vasile Militaru este o strigare vibrantă după dumnezeire, un plânset pios, nemângâiat după Tatăl ceresc. Deşi era conştient de riscurile evidente la care se expunea, numai moartea a putut frânge glasul inimii sale; acel glas care dorea să cânte frumuseţea celui care se ştie iubit de Dumnezeu. 
        Această nouă apariţie editorială a Editurii Sapientia este o invitaţie caldă de a intra în intimitatea spirituală a acestui poet, aruncat într-un con explicabil de umbră, dar care a realizat o adevărată operă de răspândire a mesajului evanghelic şi care şi-a câştigat un loc de frunte în galeria poeţilor creştini români.

      A. Dumitrescu

Carti scrise de acelasi autor

    • Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi Învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul. 

      Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Între puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic. 

      Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile. 

      Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983. 


      Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al 6-lea din profeţia lui Isaia, în special Is. 6, 1-3, pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, se pot sesiza numeroase asemănări între ele în ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte. 

      Comentariul la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică destinată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariul la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat. 

      Problemele dogmatice, dezbătute pe larg în comentariu, sunt sugerate doar în treacăt în omilii. Astfel, dacă în comentariu Sfântul demonstrează limpede, cu numeroase argumente scripturistice, că în capitolul al şaselea Profetul Isaia a văzut doar ceea ce se putea vedea prin pogorământ, nicidecum însăşi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscută deplin nici de oameni nici de îngeri –, în omilie se limitează doar la a îndeamna pe credincioşi să nu fie curioşi cu privire la modul în care Profetul Isaia spune că L-a văzut pe Domnul. În comentariu, Sfântul identifică lămurit „tronul”, „şederea” lui Dumnezeu, poziţia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificaţie simbolică, pe când în omilii abia menţionează că nu trebuie să socotim că acele puteri netrupeşti ar arăta în realitate cu picioare şi aripi cum le descrie profetul. În comentariu, tripla invocare a sfinţeniei lui Dumnezeu de către serafimi este explicată în sens trinitar, pe când în omilii accentul cade pe faptul că de la venirea Mântuitorului au fost învredniciţi şi oamenii să cânte acest imn al sfinţilor îngeri care stau mereu în preajma tronului lui Dumnezeu, şi că este necesar ca înaintea jertfelnicului să ne asemănăm în trăire şi evlavie cu serafimii. Comentariul analizează textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifică în limba ebraică anumiţi termeni sau nume mai relevante, pe când în omilii Sfântul se străduieşte să nu aglomereze memoria ascultătorilor cu prea multe date istorice sau ştiinţifice, căutând să facă discursul cât mai captivant prin jocul de imagini surprinse, îndemnuri morale şi un limbaj cât mai pe înţeles omului simplu. În comentariu, Sfântul Ioan evită tâlcuirea alegorică a cărbunelui de pe jertfelnic precum şi a altor numeroase alegorii, cel mult menţionându-le ca pe lucruri binecunoscute ascultătorilor de la alţi tâlcuitori, cu care este sau nu de acord, insistând mai ales pe înţelegerea literar-istorică a textului, pe când în omilii pune accent chiar pe semnificaţia tipologică şi liturgică a tronului, a jertfelnicului, a cărbunelui de pe jertfelnic, îndemnând credincioşii să se pregătească pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atâta teamă şi bucurie pe cât au văzut, cu ajutorul Profetului Isaia, că au şi serafimii. 

      Ingrid Bauer

watch series