A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Fara credinta cea dreptmaritoare in Sfanta Treime, nu este cu putinta mantuirea creșstinului.
Fara nadejde in Dumnezeu, orice om se indreapta spre adancul pierzarii.
La aceste doua virtuti de temelie ale vietuirii crestine, Sfintii Parinti adauga o a treia, care le intrece pe celelalte doua: dragostea, ce isi are izvorul in Insusi Hristos.
Aceasta carte cuprinde sfaturi folositoare ale Sfintilor Parinti din vechime, dar si ale unor vestiti traitori din vremea noastra, despre taina credintei ortodoxe cea de necuprins cu mintea, constituindu‑se intr‑un indrumar duhovnicesc de mult pret pe calea mantuirii crestinului in lumea tot mai confuza a zilelor noastre.
O carte folositoare de suflet ce poate fi socotita cu adevarat de capatai pentru fie­care dintre noi.

Prin toate minunile sale, Sfântul Columba le-a iesit si le iese în întâmpinare semenilor, slujindu-ne pe toti si straduindu-se sa ne câstige pentru Patria cea de Sus. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a preschimbat apa de izvor în vin spre a se putea sluji jertfa euharistica, a rostit nenumarate proorocii care toate s-au împlinit la vremea lor, i-a vadit pe cei care Îi minteau lui Dumnezeu si pe cât s-a putut i-a îndrumat pe calea cea buna, manuscrisele copiate de el au cazut în apa si au ramas neatinse de puterea acestei stihii vreme îndelungata, iar un cutit binecuvântat de el si-a pierdut puterea de a mai rani vreodata. Tot el a fost vazut de mai multi ucenici stralucind întru slava luminii ceresti, a îndulcit roadele amare ale unui pom, a scos din robie, a înmultit cu masura averi numai prin puterea binecuvântarii sale, a împacat-o si a îndreptat-o pe o sotie care se lepada de dragostea sotului sau din pricina ca el era urât, a îmblânzit furtunile de pe mare numai prin cuvânt, a tamaduit boli incurabile, a biruit puterea vrajitoriilor, i-a înfrânt pe draci, a stavilit ciuma, a izbavit din morti naprasnice, a preschimbat apele vatamatoare în ape vindecatoare, pe lânga toate acestea savârsind cu dar prorocesc nenumarate alte lucrari si semne dumnezeiesti. La rugamintea unui ucenic apropiat, Sfântul Columba a destainuit despre sine, ca si cum ar fi vorbit despre altul: „Sunt unii, macar ca foarte putini, care sunt învredniciti de harul dumnezeiesc sa vada cu totul limpede si deosebit toata întinderea lumii si sa îmbratiseze înlauntrul puterii mintii lor în chip minunat largita marginile cele mai departate ale cerurilor si ale pamântului în aceeasi clipa, ca si cum toate ar fi luminate de o singura raza de soare”.

Viata si mantuirea noastra sunt strans legate de aproapele.  Asezarea noastra sufleteasca, chiar daca semnele exterioare nu vadesc aceasta, inraureste in chip hotarator starea sufleteasca a celor din jur.  Daca avem ganduri de manie ori de nemultumire fata de aproapele nostru, se simte in felurite chipuri.  Orice boala duhovniceasca a noastra provoaca, in mod inevitabil, suferinte celor apropiați.  Pacatele si deznadejdea duhului nostru se rasfrang si asupra lor.

Dar oare nu indrazneala cea buna, nu bucuria vietii, nu taria duhului si incurajarea ar trebui sa fie felul nostru de a fi si de a ne raporta la oameni si mai ales la aceia din jurul nostru?

Comunicarea noastra cu aproapele are loc, mai cu seama, prin cuvant.  Intelegem oare insemnatatea raspunderii inaintea lui Dumnezeu pentru fiecare vorba rostita?

Cartea cunoscutului teolog rus Nikolai E. Pestov poate fi socotita, pe buna dreptate, un indrumar de pret pe calea impreuna-mantuirii, intr-o lume tot mai lipsita, astazi, de repere spirituale autentice.  Este un ghid cu ajutorul caruia impreuna-vietuirea in lumea zilelor noastre ne poate aduce pe toti, laolalta, mult mai aproape de Dumnezeu.

Scrisul vibrant al Sfântului Ignatie a adus vremurilor noi, într-un veșmânt literar de mare rafinament, experiența duhovnicească a Părinților vechi și noi împreună, mireasma aparte a stăreției din mănăstirile Sfintei Rusii.
Cartea de față reunește cele patru volume ale seriei „Experiențe ascetice” (1. Despre Rugăciunea lui Iisus; 2. Cuvinte către cei care vor să se mântuiască; 3. Aripi duhovnicești pentru cei împovărați și osteniți; 4. Călăuza rugătorului. Izbăvirea de durerile ostenelilor zadarnice), restituind cititorului român, în unitatea sa originară, acest opus ce reprezintă unul dintre punctele de referință ale literaturii duhovnicești moderne.
Îndrumările practice de un deosebit pragmatism, meditațiile duhovnicești de înaltă elevație și sensibilitate poetică, profundele dezvoltări teologice – toate se regăsesc într-un singur tom: noua ediție a vestitelor „Experiențe ascetice”.

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Acest volum este o relatare documentara scrisa sub forma povestirilor reale care nu contin numai tragism, dar si amintiri placute din copilarie, aspecte ale vietii linistite de familie, si chiar umor.  Aceasta carte poate fi o buna lectura de familie si poate prezenta interes atat pentru cititorii tineri, cat si pentru cei mai in varsta.

Cartea este deosebita, fiindca relateaza tragedia familiei preotului martirizat Pavel Ansimov, canonizat in anul 2005 ca nou mucenic al Rusiei.  Persecutiile, privatiunile, arestarile tatalui au pus o amprenta trista asupra vietii copiilor acestui preot.  Dar, cu toate acestea, povestirile despre viata lor sunt relatate cu un optimism crestin.  Ele contin note de bucurie ale copilariei, incalzite de dragostea parinteasca si credinta ortodoxa.  Si cel mai important - amintirile despre tatal sau, care intrucatva ridica valul timpului si raspunde la intrebarea: cine este acest mucenic si ce a determinat hotararea lui de a merge la suferinta pentru Hristos, ce calitati sufletesti trebuie sa existe in omul, care alege constient drumul crucii?

Cartea abunda cu amanunte clare despre viata moscovita a anilor ΄30, modul de viata al familiei preotului Pavel Ansimov si este folositoare datorita continutului ei moral-spiritual.  Amintirile autorului, un om talentat si curajos care, cu recunostinta, inca isi insuseste lectiile tatalui sau, lectii despre vrednicie, smerenie, curaj, pastrarea credintei ortodoxe, vor fi un exemplu bun pentru cititor.