Adevarurile in care cred

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-136-215-1
Status: in stoc

Adevarurile in care cred

1 recenzii (nota 5.0)

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Sophia
Numar de pagini: 248

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Pret: 25.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul
Mesaje: (1) - Pagina 1 din 1
:
5.0
2013-07-19 01:05:02
SCUZE DE MESAJ, AM AVUT IMPRESIA CA AICI SDE FACE COMANDA, INITIAL NU MI-AM DAT SEAMA.

--Pagina 1 din 1--

Carti similare

    • Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

      Rugăciunea în vremea bolii 

      Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
      Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
      Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
      Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

    • Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
      La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
      Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
      Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Carti scrise de acelasi autor

    • Cele mai inalte ranguri dintre toate rangurile de pe pamant, cu care i-a investit pe oameni bunatatea lui Dumnezeu, sunt cel imparatesc si cel preotesc. Celui dintai ii este data puterea deplina, cea mai mare pe pamant, iar acestuia din urma - puterea cereasca - de a inchide si de a deschide cerul, de a lega si de a dezlega pacatele oamenilor, de a-i renaste pe oameni la o viata noua, din cea pieritoarea la cea nepieritoare, din cea necurata la cea curata, de a-i muta din viata cea vremelnica in cea vesnica, de a-i sfinti si de a-i indumnezei.

      Si ce om muritor poate corespunde Intru totul Inaltimii si sfinteniei cinului preotesc? Daca luam in considerarea numai faptul ca preotul, stand chiar inaintea tronului lui Dumnezeu in biserica cea pamanteasca, trebuie sa savarseasca atat de des infricosatoarele si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos, sa mijloceasca pentru toata lumea, pentru bunastarea bisericilor lui Dumnezeu de pe tot pamantul, sa se roage pentru cei vii si pentru cei adormiti, de ce vrednicia ingereasca este nevoie pentru acestea? Iar, daca luam in considerare si savarsirea celorlalte taine, ce sfintenie trebuie, ce bogatie a iubirii lui Hristos din partea preotului? Iar propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu, spre a invata, a calauzi pe calea ce duce la vesnicie, cat de inalta si de anevoiasa este aceasta indatorire?!

      Aceasta este conceptia ortodoxa despre preotie. Si parintele Ioan de la inceputul slujirii sale preotesti, a constientizat acest sens al preotiei dand sfaturi foarte folositoare pastorilor duhovnicesti, ce sunt incluse in paginile acestei carti. 

    • Iubirea odihneşte, lărgeşte plăcut inima şi o însufleţeşte, în timp ce ura este dureros de îngustă şi o tulbură. Cel care îi urăşte pe alţii se chinuieşte pe sine însuşi; este cel mai necioplit dintre toţi. Pentru ca să nu-ţi aminteşti de răutatea aproapelui tău, ci să-l ierţi din inimă, adu-ţi aminte că nici tu însuţi nu eşti străin de răutate, ca şi de toate celelalte patimi. Adevărata iubire suportă de bunăvoie greutăţile, necazurile şi truda; rabdă resentimentele, umilinţele, neajunsurile, defectele şi greşelile, dacă nu dăunează celorlalţi; suportă cu răbdare şi blândeţe josniciile şi răutăţile celorlalţi, lăsând totul în seama lui Dumnezeu Cel atoatevăzător, Judecătorul Cel drept, rugându-se ca Dumnezeu să aducă înţelegere celor întunecaţi de patimile nebuneşti. Este neplăcut pentru omul mândru când i se cere să se smerească în faţa celorlalţi; pentru omul invidios când i se cere să arate bunătate faţă de duşmanii săi; pentru omul răzbunător când i se cere să ierte şi să se împace. Să privim la fiecare om cu simplitate şi respect, ca la chipul lui Dumnezeu, şi să nu gândim rău despre el fără motiv. Când ne rugăm în interior sau în exterior, să avem certitudinea că Domnul este cu noi şi în noi. El aude fiecare cuvânt, chiar dacă îl rostim în gând. Să vorbim din inimă, sincer. Să ne osândim sincer pe noi înşine, fără a admite nici cea mai mică scuză. Să avem credinţă că Domnul se va îndura şi nu vom rămâne neiertaţi.

    • Sufletul, cel ce mă vădește a fi om, trăiește numai prin Dumnezeu și numai în unire cu El. Iar atunci când se desparte de El pătimește grozav. Viața sufletului meu este, de fapt, pacea puterii mele sufletești, iar această pace își are obârșia doar în Dumnezeu. Există, de asemenea, și o lume a trupului – una înșelătoare, de unde îşi iau început viforele care se iscă în suflet. Despre această lume grăia Domnul că „peste ea va veni pieirea”, și oamenii „nu vor avea scăpare” (I Tesaloniceni 5, 3).
      Lumea cea duhovnicească își are izvorul în ­Duhul lui Dumnezeu și se deosebește precum cerul de pământ de lumea cărnii, a trupului. Este o lume cerească, zidită ca noi să dobândim în ea fericirea. „Pace vouă!”, le grăia Domnul adesea ucenicilor Săi, dăruindu‑le pacea Sa, iar apostolii propovăduiau credincioșilor pacea lui Dumnezeu, urându‑le să se bucure de pacea lui Dumnezeu ca de darul cel mai de preț, tocmai pentru că ea, această pace, este viața sufletului și mărturisește unirea sufletului nostru cu Dumnezeu. Dacă sufletul nu are pace, se tulbură – tulburarea fiind proprie tuturor stărilor celor pătimașe –, aceasta vădind totodată faptul că întru el se înstăpânește moartea duhovnicească, căci în inima noastră lucrează vrăjmașul mântuirii.
      Sfântul Ioan din Kronstadt

      Cartea de faţă reprezintă o selecție tematică din volumul Viața mea în Hristos, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2005.

watch series