A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

                Ce este omul in comparatie cu Dumnezeu?  Nimic.  Insa si acum ca si pe timpuri el sfideaza cu obraznicie cerul: in nebunia sa, Il neaga pe Creatorul sau si prin aceasta se condamna la vesnica pieire.  Insa credinta in Dumnezeu nu va disparea niciodata: ea a trait si va trai in popor atat timp cat va exista lumea; ea traieste in inimile curate ale unor astfel de oameni ca Demian Lukici – batranul intelept cu care tu, draga cititorule, vei face cunostinta pe parcursul acestei carti.

Manastirea Diveevo – unul dintre cele mai vene­rate locuri sfinte din Rusia, binecuvantat de Sfantul Serafim din Sarov si umbrit de ocrotirea Maicii lui Dumnezeu – a dat lumii multe cuvioase si mucenice, care au stralucit cu sfintenia vietii lor, cu inainteâ€�vederea si cu minunile, povatuind pe calea mantuirii nenumarati crestini. In randul acestora, Sfanta Pasa din Sarov – a carei viata este tradusa acum pentru intaia oara in romaneste – e socotita printre cele mai de seama nevoitoare.

Intre sfintele nebune pentru Hristos, Pasa din Sarov a ramas pana astazi poate cea mai iubita de crestinii rusi, multe intamplari legate de inainteâ€�vederea ei fiind consemnate pana si de gazetele vremii. Canonizata de Biserica in anul 2004, isi are moastele la ­Diveevo si continua sa veseleasca inimile credinciosilor cu ocrotirea si mijlocirea sa catre Dumnezeu.

Aceasta carte infatiseaza cititorului doritor sa afle cat de minunat este Dumnezeu in­tru sfintii Lui viata, nevointele si harismele Sfintei Pasa si multor altor sfinte femei care au impodobit cu petrecerea lor duhovniceas­­ca Manastirea Diveevo.

Manuscrisul acestei lucrari, scrisa de un autor necunoscut din Rusia, in jurul anului 1853, a fost gasit in Muntele Athos in 1884 si tiparit, pentru prima data, in Kazan - Ucraina.
Textul vorbeste despre un pelerin ortodox, care calatoreste din loc in loc pentru a cauta sa inteleaga cuvintele Sf. Ap. Pavel: "Rugati-va neincetat!", pentru ca mai apoi sa poata face si el acest lucru.

In lumea ortodoxa, Sf. Grigorie a fost privit intotdeauna, in primul rand si mai presus de toate, ca un teolog.  Prin aceasta se intelege in mod obisnuit referirea la munca sa de asezare a temeliilor ortodoxiei trinitare clasice.  De fapt, influenta sa a fost simtita [ca] raspandindu-se peste tot in paradigma elenismului crestin pe care el a lasat-o mostenire Bizantului care se nastea.  Crestinismul bizantin, intr-un inteles real, a fost produsul mintii Sf. Grigorie si capodopera sa, parte ca proiect, parte prin transmiterea sa Bizantului de mai tarziu ca ultimul dintre cei vechi si primul dintre modernii lor.  El a fost patronul arhetipal al noii culturi crestine bizantine care s-a apucat sa curete trandafirii elenismului de spinii acestora, adunandu-i apoi pentru a decora si colora forma unei noi ordini mondiale.  De vreme ce studiul teologiei bizantine insesi incepe sa intre in lumina reflectoarelor si sa pretinda sa fie ascultata in termenii ei proprii, este timpul potrivit si pentru o reevaluare a acestui ultim dintre antici si primului dintre teologii bizantini crestini; si, cu siguranta, unul dintre cei mai straluciti.

M-am născut în Pipirig pe 13 august 1951, într-o familie cu unsprezece copii, eu fiind mezina. Părin?ii, Maria ?i Dumitru Creangă, ne-au crescut în frică de Dumnezeu ?i în iubire cre?tină. Pe atunci, Păintele Sofian Boghiu picta Biserica „Catedrala Mun?ilor” din Pipirig, ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu. Părintele Sofian Boghiu m-a botezat ?i mi-a pus numele Olga, spunându-le părin?ilor mei că Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei, mă va ajuta; ?i a?a a fost...

Am avut privilegiul ca primul duhovnic să-mi fie Părintele Paisie Olaru, ?i mai apoi Părintele Ilie Cleopa, cel căruia i-am dus trei ani mâncare în ascunzătoare, la sora mea, Maria Olteanu din Pipirig. Pe atunci, eu aveam opt ani ?i trebuia să ?in taină; ?i am ?inut… Cred că rugăciunile acestor sfin?i părin?i s-au auzit la ceruri ?i a?a am devenit preoteasă, căsătorindu-mă cu teologul Teoctist Caia, absolvent al Academiei Teologice din Zagorsk-Moscova. În anul 1973, Preafericitul Pimen, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, apreciind meritele studentului Teoctist Caia, mi-a trimis o invita?ie oficială pentru un pelerinaj în fosta Uniune Sovietică, timp de o lună, motivând: „Pentru încurajarea unei viitoare preotese”. A?a am putut să mă rog în unele dintre cele aproape două mii de biserici ?i mănăstiri din Moscova, la mănăstirile de pe Inelul de Aur al Rusiei, la cele din Sankt Petersburg, Odessa, Kiev, Poltava, prilej cu care m-am bucurat de atâtea comori spirituale.

Nu întâmplător m-am rugat în Catedrala Poltavei, acolo unde a fost botezat Petru Velicikovski, ?i am gustat din dulcea]a meleagurilor natale, unde a copilărit Sfântul Paisie… Poltava este asemenea Grădinii Raiului, are livezi nesfâr?ite, la umbra cărora Petru citea ?i iar citea, spunând că vrea să devină „cititor”. [...]

Cele mai frumoase povestiri din această carte mi le-a ?optit Sfântul Paisie pe când mă rugam cu lacrimi si-mi îngăduie a-i pune via?a în poveste. Sfântul mă lua de mână, îmi revela raiul, apoi, ceea ce vedeam ?i auzeam scriam... Cine se roagă Sfântului Paisie de la Neam? dobânde?te îndrăzneală la Dumnezeu, prin mijlocirea acestuia.

In aceasta carte autorul redescopera o perspectiva asupra sanatatii, a bolii si a vindecarii pe care lumea secularizata in care traim a pierdut-o cu totul din vedere.  Redescopera adica adevarata perspectiva, aceea care tine seama de situatia noastra de creaturi ale lui Dumnezeu, de realitatea pacatului, dar si de adevarul esential al iubirii nelimitate a lui Dumnezeu fata de noi si al mantuirii noastre in Hristos.