Cartea cuprinde Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

Neasfarsita iubire de oameni a lui Dumnezeu a binevoit a descoperi un necunoscut si ascuns dar ales rob al Sau, care a avut o credinta neclintita si o dragoste inflacarata pentru Hristos Cel fara de pacat, Caruia Ii slijea cu toata inima sa.  Este vorba de pururea-pomenitul frate in Hristos Atanasie, care a locuit intr-un sat din Macedonia noastra(cea greceasca) si care s-a mutat din Biserica luptatoare la cea biruitoare pe 30 august 2004.

Rugaciunea este viata sufletului. Prin rugaciune intram in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Crestinul adevarat se recunoaste dupa masura in care iubeste rugaciunea si o pune in lucrare. Rugaciunea este lucrarea de capetenie a fiecarui crestin ortodox care vrea sa se mantuiasca. Dupa cum spun Sfintii Parinti rugaciunea este izvorul tuturor faptelor bune.

Studiu istoric despre cauzele schismei, despre perpetuarea acesteia si despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor doua Biserici, rasaritene si apusene.

(lipsa text)

Crucea personala a fiecaruia, cand se uneste cu Crucea lui Hristos, puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal, prin care, din Crucea lui Hristos se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavarsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sunt la fel de necesare in lucrarea mantuirii pe cat este si Crucea lui Hristos. Nu veti intalni niciun mantuit care sa nu fi fost purtator de cruce.

Timpurile sunt vitrege; un singur lucru ne mai rămâne: smerenia. Trebuie să te smerești! Acesta este lucrul cel mai de preţ şi cel mai de folos! Grăiește prorocul David: „Jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.”
Mai bine un păcătos smerit decât un drept plin de mândrie! Trebuie să petreci împreună cu Domnul prin rostirea Rugăciunii lui Iisus. În mintea ta, în inima ta, în cugetul tău și pe buzele tale pururea să fie: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește‑mă pe mine, păcătosul.”
Cât de fragile sunt cele pământești: și frumusețea, și sănătatea! Să-I aducem mulțumită Domnului și să ne mărturisim înaintea Lui neputința și nevrednicia, să Îi mulțumim cu smerenie.
Ieromonahul Nikon

Ediția de fața face parte din volumul "Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina" apărut în 2005.

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tuturor credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!

Anastasimatarul este o Antologie de cantari ale Marii Sarbatori a Invierii Domnului, ce cuprinde imnurile de la Vecernie si Utrenie, pe cele opt glasuri.

Anastasimatarul de fata cuprinde: Anastasimatarul stihiraric - cu cantari usor melismatice, intr-un tempo/miscare mai lenta; Anastasimatarul irmologic - cu cantari intr-un stil simplu, concis, silabic, ce folosesc un tempo/miscare vioaie, mai repede; Svetilnele Invierii, imnuri ce se canta la sfarsitul Utreniei, intre Canoane si Laude, impreuna cu Voscresnele, ce se canta la Utrenia Duminicilor, intre Laude si Doxologie.

Compozitorii cuprinsi in acest Anastasimatar sunt in exclusivitate romani, de la Macarie Ieromonahul si Dimitrie Suceveanu (sec. XIX-XX), si Protosinghelul de la Manastirea Neamt - Victor Ojog (sec. XX), Schimonahul aghiorit Nectarie Vlahul - Prodromitul si Ierodiaconul Ioan Butnaru, codicograful acestei Antologii, cantarile fiind alcatuite dupa modelul traditional elin.

Notatie psaltica.

Pentru micii artisti,va propunem o carte care ii va ajuta sa deosebeasca si sa invete culorile, literele, cifrele si unele simboluri grafice, le va imbunatati coordonarea mana-ochi si ii va obisnui sa se concentreze.

(lipsa text)

Prologul Filocaliei grecești, tipărite la Veneția în 1782, îl invocă pe sfântul Ioan Gură de Aur ca promotor al rugăciunii isihaste a lui Iisus.
„Tomosul” primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de „Metoda-Canon” de viață isihastă a cuvioșilor Calist și Ignatie Xanthopouloi inclusă în Filocalie, citează în acest sens ca referință de autoritate o „Epistolă către monahi” a lui Ioan Hrisostom.
Cercetări din ultimele decenii au evidențiat existența în manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest „hrisostomian” îndemnând la practicarea rugăciunii lui Iisus foarte popular în Bizanțul secolelor XI–XV. Avem de-a face cu un document esențial al spiritualității bizantine apărut la mijlocul intervalului dintre secolul IV — veacul de aur al patristicii și monahismului originilor — și reînviorarea lor filocalică în secolele XIV și XVIII.
Volumul de față restituie în texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast „hrisostomian” însoțit de cel al comentariilor bizantine la invocarea „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne!”.

Sinteză a revelației biblice și hristologiei dogmatice, rugăciunea lui Iisus — rezumată în neîncetatul „Doamne miluiește” care răsună la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox și însoțește rugăciunile fiecărui creștin în parte la altarul inimii — e o sinteză practică a întregii Ortodoxii. Rezumat al întregului creștinism, este chemată să devină pentru toți creștinii respirația duhovnicească a sufletului. În formula memorabilă a „epistolelor” monahale „hrisostomiene” — lecturi isihaste ale omiliilor despre rugăciune ale marelui predicator Gură de Aur —, scopul ultim este nu altul decât ca „inima să înghită pe Domnul și Domnul să înghită inima”.