A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Matrona Dimitrievna Nikonova s‑a nascut în gubernia Tula, într‑o familie credincioasa de tarani. Fiind oarba din nastere, ea a primit din pruncie de la Dumnezeu darul înainte‑vederii, patrunderii tainelor dumnezeiestii Pronii. Harul ce‑l avea se arata prin darul rugaciunii, al dreptei socotinte si al vederii duhovnicesti.
Un torent nesfarsit de oameni veneau la Matronuska, oameni ce asteptau vindecare sufleteasca, povete, ajutor prin rugaciune. Prin rugaciunile ei se savarseau vindecari ale celor neputinciosi, slabi, suferinzi de pe urma bolilor sufletesti si trupesti. Prorocirile si prezicerile ei au ajutat multor oameni sa evite primejdiile si moartea, sa gaseasca adevarata cale în împrejura rile grele ale vietii. Påna în zilele noastre s‑au pastrat numeroase marturii despre aceste minuni.
Înca o stea a aparut pe cerul bisericesc, înca o placuta a lui Dumnezeu a fost adaugata în randul sfintilor rugatori pentru întreg poporul ortodox. În sir nesfårsit vin credinciosii ortodocsi în manastirea Sviato-Pokrovsk pentru a se închina fericitei, avand deplina credinta în puterea rugaciunilor ei catre Sfanta Treime.

Dumnezeu, ca sa suprime pacatul, i-a facut omului cateva daruri, pentru a-l face capabil sa lepede pacatul. Unul dintre cele mai importante dintre aceste daruri este boala. Boala este un semn care ma uneste cu Dumnezeu, dar eu, cand ma indeletnicesc cu boala mea, aceasta indeletnicire devine o uitare a adevaratului Dumnezeu. Boala ne va pandi intotdeauna, insa trebuie sa o vedem ca niste copii ai lui Dumnezeu, si nu ca niste oameni ai acestei lumi. 
Trebuie sa se sfarseasca aceasta viata lipsita de har, in care stapaneste demonul, sa treaca lumea si sa vina harul lui Dumnezeu, ca sa vina ceea ce este vesnic, nestricacios. Adica prelungirea acestei vieti este din lumea aceasta, in timp ce sfarsitul este lucrul firesc si inalta la ceea ce este suprafiresc, intrucat face sa inceteze orice stricaciune si desertaciune, ne uneste cu Insusi Dumnezeu si ne introduce in camara Mirelui ceresc, unde nu exista nici durere, nici intristare, nici suspin. De aceea, cel mai bun lucru pe care il avem de facut este, mai intai, sa iubim acea ultima clipa a vietii noastre, pentru ca va fi clipa in care vom intalni lucrul dupa care am tanjit intreaga noastra viata, adica iubirea. - Arhimandrit Emilianos Simonopetritul 

Prin termenul asceza, in Traditia ortodoxa intelegem stradania, lupta credinciosilor sa supuna voia lor voii lui Dumnezeu, sa puna in practica Legea Lui, sa-si traiasca viata dupa cuvantul Evangheliei.  Asceza este acceptarea de bunavoie a suferintelor si nevointelor de catre credinciosi, cu scopul de a izbuti pazirea cu acrivie a poruncilor lui Dumnezeu si de a ajunge la tinta finala a vietii lor, care este indumnezeirea, adevarata unire cu Creatorul nostru.

In aceasta lucrare a noastra vom incerca sa aratam necesitatea si marile foloase ale ascezei.  Vom dovedi nu doar ca asceza ortodoxa nu este ceva greu de suportat, impovarator si de neizbutit, ci ca, dimpotriva, cu ajutorul acesteia credinciosul dobandeste adevarata fericire, putere si libertate.  Asceza da sens si valoare reala vietii omului, fiindca il ajuta la propriu sa se vindece si sa se preschimbe sufleteste si astfel sa atinga scopul principal al vietii sale, indumnezeirea.

Vom incerca, de asemenea, sa raspundem la multe intrebari care ii preocupa pe oameni, in vederea acceptarii invataturii crestine referitoare la asceza.  Indeosebi astazi, in vremea confortului si a desfatarilor, nedumeririle sunt foarte multe.

Mama este ca si drojdia care dospeste toata familia.  Prin frumusetea ei, nu exterioara (si pe aceasta Dumnezeu i-o da), ci prin frumusetea launtrica a sufletului.  Deseori chiar si aceasta frumusete exterioara este distrusa de uratenia launtrica si cea care odinioara era frumoasa devine acum respingatoare.

Cand exista frumusete launtrica, atunci omul se infrumuseteaza si la exterior…  Atunci chipul ii straluceste si te bucuri cand vezi un astfel de om. Asadar mama este chemata sa aiba aceasta frumusete launtrica si sa lucreze ca drojdia…

Stiti cum se foloseste drojdia?  Acum nu se mai framanta aluatul in casa.  Noi in Sfantul Munte, pentru ca framantam inca aluatul, stim asta…  Pui putin, o mana de drojdie intr-o copaie cu douazeci de kilograme de faina pe la amiaza, iar in dimineata zilei urmatoare toata compozitia a crescut.  A crescut toată faina de la acea mana de drojdie pe care ai pus-o.  Sunt microorganismele care lucreaza faina toata noaptea si o fac sa creasca.

Intr-un mod asemanator este chemata sa lucreze si mama in familie.  Dupa ce mai inainte, cu harul dumnezeiesc, se lucreaza pe sine si isi redobandeste frumusetea launtrica, dupa aceea sau chiar simultan trebuie sa-i faca si pe ceilalti membri ai familiei la fel de frumosi, sufleteste si nu trupeste.

Cineva l-a intrebat odata pe parintele Iachint de ce Dumnezeu ingaduie ca oamenii onesti, drepti, sa aiba o viata plina de suferinta.  Parintele Iachint a raspuns: "Suferinta este data celor alesi!"

Arhimandritul Sofronie Saharov (1896-1993) este astazi unul dintre cei mai cunoscuti si cititi scriitori-asceti ai veacului trecut.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune si celelalte, au intrat deja statornic in visteria predaniei dreptslavitoare.

In aces volum sunt infatisate cuvantarile Staretului Sofronie pe care le-a tinut fratiei si inchinatorilor Manastirii Sfantului Ioan Botezatorul, intre anii 1989-1993.  Ele rasfrang experienta duhovniceasca a Staretului, castigata in cei peste cincizeci de ani de nevointa monahala, pe care nazuia sa o transmita tinerilor sai frati-monahi.