A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Voievodul Constantin Brancoveanu, mazilit in Saptamana Patimilor, putin inainte de Paste ca urmare a uneltirilor Cantacuzinilor, a fost dus la Istanbul impreuna cu ginerele si cei patru fii.  Dupa patru luni de temnita, refuzand sa treca la islamism, au fost executati mai intai fiii, apoi Voda, in public, la 15 august 1714, exact de marea sarbatoare a Adormirii Maicii Domnului de catre Sultanul Ahmed III si de vizirul Ali Bei.

Traim intr-o perioada in care oamenii se afla intr-o mare confuzie spirituala, chiar si lucrurile cele mai importante fiind privite adeseori doar formal.

Cei mai multi dintre tinerii care vor sa se casatoreasca, intrebati daca vor sa se si cunune, raspund ­intotdeauna afirmativ.  Si in cazul botezului unui copil, raspunsul va fi unul pozitiv: Sigur ca da! Cum sa ramana copilul nebotezat?  Daca Taina Cununiei se dovedeste atat de necesara, se pune insa o alta intrebare: Pentru ce?

Lumea savarseste anumite lucruri si nu stie de ce: Toti oamenii fac asa – inseamna ca asa e bine si asa trebuie sa fac.  Ai mers la biserica, ai aprins o lumanare si, desigur, te gandesti ca Dumnezeu nu va cere mai mult de la tine.  La fel si cu cununia: te cununi, iar dupa aceea esti ca si cum nu te-ai fi cununat.

Un raspuns corect la aceasta intrebare este cat se poate de important.  Tinerii aflati in pragul casatoriei il pot gasi chiar intre filele acestei carti, care le este destinata...

Te casatoresti ca sa devii fericit, nu ca sa fii nefericit.  Totul consta nu in a te casatori, ci in a deveni fericit prin nunta – si vei fi fericit cand vei gasi un tovaras bun.  Cel care si-a gasit o sotie buna si-a indulcit viata lui(Pilde 18, 22).

Familia nu este alcatuita din masini neinsufletite, carora le apesi butonul de pornire si toate merg „ceas”, ci din oameni sensibili, ce sunt macinati de patimi si de neputinţe.  Acest aspect de simbioza, de comuniune, ar trebui să-l avem intotdeauna in vedere.  Altfel, vom cere de la celalalt sa se supuna voii noastre cu aceeasi usurinta cu care robotii neinsufletiti ne executa comenzile!

Sa cugetam bine asupra faptului ca nu este totul ca barbatul si femeia sa traiasca impreuna in aceeasi casa, sau sa manance la aceeaşi masa, sau sa doarma in acelasi pat, ci sa fie strans legati intre ei, uniti sufleteste.  Barbatul s-o simta pe femeia lui ca pe propriul trup, nu ca pe ceva strain, iar femeia – la fel pe bărbatul ei.  Unul sa-l priveasca pe celalalt ca trup din trupul lui si os din oasele lui(Facerea 2, 23).

Fiecare imparatie isi are semnul ei, steagul sau drapelul ei.  Drapelul Romaniei este format din trei culori: rosu, galben si albastru, cu stema tarii.  Drapelului i se dau onoruri mari.  Acesta este obligatoriu pentru toti ostasii si cetatenii tarii respective.  De asemenea, fiecare ostas poarta mandru cu sine, pe chipiu, numele (initialele) imparatului sau regelui sau; iar servitorul semnul stapanului caruia ii slujeste.

Tot astfel imparatia Mesianica, crestina, isi are in cer si pe pamant semnul ei, steagul ei, adica Dumnezeiescul semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci, careia ii este dator fiecare crestin a-i datora onorurile cuvenite.  Acesta este semnul Stapanului nostru Iisus Hristos Dumnezeu, pe care datori suntem a-l purta toti crestinii, mari si mici, slujitori si robi ai Lui.  Biserica crestina, care de-a lungul veacurilor a adapostit in sanul ei multimi de gloate omenesti - precum marea ascunde in fundul ei comori de pietre scumpe si margaritare - a infruntat multimea furtunoaselor vijelii care s-au napustit asupra ei, cu puterea Dumnezeiescului semn al Sfintei si de viata purtatoarei Cruci.  Ea intotdeauna s-a inarmat pe sine si pe fii sai, cu acest Dumnezeisc semn.  Fiecare dreptcredincios crestin, poarta cu sine in orice vreme si in orice loc, acest Dumnezeiesc semn si se foloseste cu succes de multimea darurilor ce izvorasc din el.

Protos. Nicodim Mandita 

Sfântul Chiril al Turovului, născut la începutul veacului al XII‑lea în Bielorusia de astăzi, din neam bogat şi de vază, a primit de la Dumnezeu pentru lepădarea sa de bogăţia şi slava pământească darul È™i cinstea de a fi nu numai cel dintâi stâlpnic din istoria Ortodoxiei la slavii de Răsărit, ci şi Hrisostomul ei – cel mai mare propovăduitor al Rusiei ­Kievene. Ca nevoitor, ca arhiereu, ca propovăduitor şi tâlcuitor al cuvântului lui Hristos, s‑a bucurat de o uria­şă cinstire şi preţuire din partea contemporanilor într‑o vreme şi într‑un spaÈ›iu deloc lipsite de etaloane ale sfinţeniei, şi de‑a lungul veacurilor scrierile lui au fost copiate mereu alături de scrierile vechilor ­Părinţi ai Bisericii.

Minunatele rugăciuni ale Sfântului Chiril vă vor aduce, nădăjduim, pacea sufletească, smerenia, nădejdea şi apropierea de Dumnezeu de care avem trebuinţă întotdeauna, atât la bucurie, cât şi la greu.

Copiii asteapta cu bucurie Craciunul.  Beculete, braduti incarcati cu dulciuri, cadouri si bineinteles Mosul...  Dar toate acestea sunt doar luminite orbitoare pentru ochiul duhovnicesc.

Craciunul inseamna nasterea pruncului Iisus Hristos pentru mantuirea noastra.  Este darul cel mai mare al Daruitorului a toate!  Este strigatul de bucurie din colind al intregii umanitati.  Hristos se naste, slaviți-L!  Cantati Domnului tot pamantul!

Preot Adrian Chiaga