Viata Sf. Simeon de Verhotur
Colectia: Alte carti
Autor:

(lipsa text)

Editura: Editura Sophia
Numar de pagini: 0


Status: momentan indisponibil
Pret: 8.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

      Rugăciunea în vremea bolii 

      Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
      Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
      Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
      Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

Carti scrise de acelasi autor

    • Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

      Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
      amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

    • Inzestrata cu darul de a-si impartasi trairile du­hov­nicesti cu smerenie, naturalete si dragoste fata de tainele relatiei sufletului cu Dumnezeu, Constantina Palmer a invatat multe lucruri de o deosebita valoare duhovniceasca din vizitele la numeroase manastiri din nordul Greciei, unde a locuit in perioada studiilor de masterat.

      Autoarea imbina nobila, dar dificila indeletnicire a scriitorului cu o profunda intelegere a invataturilor Bisericii Ortodoxe, prin povestiri captivante care ilustreaza Fericirile cuprinse in minunata Predica de pe Munte a Mantuitorului (Matei 5, 1-12). Prin dezvaluirea acestor comori, pe care Sfantul Ioan Gura de Aur le considera „adevaruri atat de noi, atat de uimitoare si tot atat de puternice pe cat era de mare maretia Celui ce le vestea”, Hristos Domnul le fagaduia imparatia cerurilor nu numai apostolilor Sai, ci si noua, tuturor.

      Ultimul capitol al cartii, intitulat „A lor este imparatia cerurilor”, ne surprinde si ne emotioneaz in mod deosebit, deoarece este dedicat martirilor desprinsi din multimea de patimitori crestini care au suferit in temnitele Romaniei schilodite de urgia comunismului. In cuvintele autoarei, „Sfintii martiri romani intruchipeaza cea de-a opta fericire. Fericiti sunt – cu adevarat nespus de fericiti – «cei prigoniti pentru dreptate», cei care au castigat imparatia cerurilor nu numai pentru ca au acceptat suferintele nedrepte la care au fost supusi, ci si pentru ca au cautat dreptatea si, in acelasi timp, virtutile crestine, bunatatea si sfintenia, ori de cate ori s‑au aflat in ghearele suferintei. Fie ca ei sa ne fie izvoare de inspiratie, pentru a trai si noi in Hristos cu aceeasi evlavie, fermitate si darzenie – cu acelasi zel si aceeasi iubire de poruncile Lui, asemenea Lor!”.

    • Această carte ocupă un loc unic în literatura duhovnicească ortodoxă: un asemenea tratat despre ascultare, scris de către un sfânt, care a cunoscut taina ascultării atât ca ucenic, cât și ca stareț, este într-adevăr o raritate. Zosima Verhovski (care a fost principala sursă de inspirație pentru Dostoievski atunci când a creat figura neuitatului stareț Zosima din romanul Frații Karamazov), ale cărui scrieri s‑au bucurat de înalta prețuire a Sfântului Filaret al Moscovei, a fost una dintre figurile cele mai impunătoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiadă de scriitori ascetici de importanță majoră. Născut în ajunul Bunei Vestiri, într-o familie aristocratică, a făcut parte din garda imperială și a moștenit o mare avere, dar cu toate acestea împătimirea de cele materiale nu i-a stăpânit sufletul: „preafrumoasa pustie” i-a răpit inima, așa încât a petrecut sihăstrește în codrii seculari ai Rusiei europene, apoi în cei ai Siberiei, zeci de ani sub îndrumarea Sfântului Vasilisc, numit de contemporani „steaua pustiei”. Ajuns la „măsura bărbatului desăvârșit”, a devenit el însuși stareț și călă­uzitor duhovnicesc, purtând această nevoință până la sfârșitul vieții. 
      Ca parte integrantă a marii tradiții patristice, transmise „în har și adevăr” de la părinte la ucenic, învățăturile despre ascultare – scrise pentru monahiile pe care le-a născut duhovnicește și cărora le-a fost părinte adevărat – ale Sfântului Zosima Verhovski poartă pecetea trăirii unui om care a săvârșit toate lucrurile despre care a învățat, citirea lor dăruind nu numai cunoștință, ci în primul rând suflarea și viața Duhului Sfânt, Care le-a inspirat. 

      Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a lucrării Învăţături despre ascultare, apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2013. 

watch series