Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Cu un timp in urma, la Catedrala din Cluj, am tinut un ciclu de cateheze sub genericul "Rastignirea duhovniceasca".  Ele au fost transmise si la Radioul "Renasterea", de fapt, cum sunt transmise toate catehezele de duminica seara.

Dupa inregistrarea pe care radioul o pastreaza, Parintele Ieromonah Dr. Benedict Vesa, ajutat de studentul Bogdan Andrei Mustea, le-a transcris si ni le-a pus la indemana.

Considerand ca vor fi de folos si altora, ne-am hotarat sa le tiparim si mare ar fi bucuria duhovniceasca daca ele ar da roade.  Oricum, le punem la dispozitia tuturor credinciosilor, dar de mare folos vor fi si preotilor.

Cu binecuvantare si cu rugaciune catre Dumnezeu ca lectura sa aduca mangaiere, 

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

In zilele noastre foarte multi oameni sunt chinuiti de nevroze si temeri bolnavicioase.  Merg la preoti si le cer sa le citeasca vreo rugaciune care sa-i scape de aceste stari.  In aceasta brosura sunt publicate texte despre frica de Dumnezeu si fricile omului, canonul de rugaciune si cele trei rugaciuni impotriva fricii.

Cand ne rugam in fata lui Dumnezeu, trebuie sa fim cu inima infranta. Noi ne infatisam insa cu egoism si cu inimile reci. Doar ne facem datoria. De exemplu, citim rugaciunile de seara, fara sa plangem si fara simtamantul unei adevarate vinovatii.

Omul trebuie sa fie intotdeauna cu ochii in lacrimi vazand bunatatile pe care Dumnezeu i le ofera. Intotdeauna sa Ii multumeasca. Daca insa omul va fi pacalit si va crede ca tot ce a facut este al lui, va veni si ziua in care va iesi ca firul de par din aluat si va fi umilit.

Fiecare ispita si suferinta in viata omului este si o calire, o slefuire. Este o pilire, care slefuieste o anormalitate a sufletului lui, pentru a-l face potrivit pe acesta pentru Imparatia cerurilor.

Cu smerenie sa primestisşi nu ca si cum ti s-ar cuveni ceva. Sa te consideri pe tine insuti nevrednic pentru a primi, si atunci, in ochii lui Dumnezeu, esti vrednic sa primesti.

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca dragostea adevarata vede lucrurile la adevarata lor valoare.  Multi cauta valorile in strainatate si uita ca au plecat din locul care le-a dat tot ce poate fi mai scump: viata, nevinovatia copilariei si credinta.

Acestea fac parte din prima dragoste pe care am parasit-o.  Ne intoarcem si nu mai gasim nimic din ce a fost pentru ca omul consumator, lacusta care distruge totul, a stricat frumusetea simplitatii.

Suferim pentru ca sufletul nostru este daramat si noi zidim la straini.  Ne este dor de copii si nu putem sa-i scoatem din robia televizorului si a internetului.  Ei s-au nascut intr-o lume noua si nu vor mai respira niciodata aerul fara poluare si nici nu vor mai vedea soarele asa cum a fost odata.

Ne plangem de bolile si greutatile pe care le avem si nu ne dam seama ca cel care ne face viata grea si urata este pacatul.

Omul obosit de iadul pe care l-a creat isi poate gasi linistea fugind de zgomotul patimilor dinlauntrul sau.  Se poate multumi cu putin si va fi fericit atunci cand isi va gasi un prieten smerit.  Acolo unde este Hristos este bucurie si iadul isi pierde robii sai.  Hristos a sfintit suferinta, ne-a invatat ca pentru a ne putea duce crucea trebuie sa iertam si ne-a aratat ca dupa cruce urmeaza bucuria.

Aceasta carte contine un buchet bogat de aratari si minuni ale Maicii Domnului, dupa cum ne-au fost ele predate din primii ani ai crestinismului si pana in vremurile noastre.

Prin minuni, Maica Domnului intra in contact direct cu oamenii si cu problemele lor.  Deseori apare in somn sau in stare de veghe.  Alteori prezenta ei se face simtita doar prin glasuire sau prin vreo mireasma.

Prin toate aceste moduri, ea intervine in chip minunat si vindeca bolnavi, izbaveste din nevoi, din primejdii, rezolva probleme si impasuri.  Alteori, iarasi ,calauzeste spre aflarea de sfinte icoane, iar alteori vesteste binefaceri sau, dimpotriva, prezice nenorociri.  In chip asemanator mustra neoranduieli ori necuviinte sau incununeaza virtuti.  In fine, conduce la pocainta, converteste pe cei de alte credinte si ii pedepseste pilduitor pe hulitori.

Insa aceasta prezenta vie a Maicii Domnului, atat pe calea individuala, cat si in viata de obste a crestinilor, pentru a deveni perceputa si acceptata, presupune si o credinta vie pe masura.

Cartea se incheie cu o anexa ampla despre abordarea patristica si imnologica a lucrarii de mijlocire a Imparatesei tuturor.

Învierea confirmă răspunsul pe care l-a dat căpeteniei preoților iudei în timpul procesului Său la întrebarea: Au tu ești Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Iisus a răspuns: Eu sunt, și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta puterii și venind pe norii cerului (Marcu 14, 61-62).

Călăuziți de adolescentul Dimitrie, pășim pe firul narativ ce ne conduce, surprinzător, spre Tărâmul de Dincolo. Întâmplările prin care trece Dima, înaripat de dragostea profundă pentru aleasa inimii sale, Marinka, și întrupările Binelui și ale maleficului sunt atât de vii, de sugestive, încât cititorul parcurge febril paginile, iar la capăt – cum se întâmplă cu toate cărțile scrise cu măiestrie – regretă că povestea a ajuns la sfârșit.

Deschizând acest roman al părintelui Alexandru Torik, tinerii vor afla multe lucruri, esențiale, despre credința ortodoxă: cât de folositoare este rugăciunea în situațiile primejdioase, cum ne apără semnul Sfintei Cruci de prezența și de uneltirile duhurilor malefice, cât de important este pentru mântuire să conștientizăm că Dumnezeu ne‑a dăruit un Vestitor, un înger păzitor, care ne poate însoți cu succes spre Raiul cel de necuprins în cuvinte. Învățăm sau ne reamintim că dragostea adevărată are un preț: sacrificiul. Iubim atât cât jertfim – o învățătură binevenită la orice vârstă.

Romanul ne îndeamnă la meditație. Esența sa, sâmburele din care a crescut arborescent întreaga poveste, este învățătura Mântuitorului: acolo unde este comoara noastră, acolo va fi și inima noastră. De noi depinde: ne vom strânge comori, aici, jos, pe pământ sau acolo, în tării, în veșnicie?