Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

„Astazi este primavara in suflete!” – spune Sfanta Biserica.  Si prima saptamana a Postului Mare intotdeauna este in pragul primaverii, cand natura inaintea ochilor intregii omeniri in fiece an printr-un grai tainic repeta invatatura despre invierea mortilor, zugravind-o prin minunea invierii ei, amintind ca vremea de iarna a „mortii” pentru ea a luat sfarsit si inainte sta invierea vietii.  Si in subconstientul nostru incepe aceeasi asteptare a innoirii sufletului si bucuria pentru faptul ca acest lucru negresit se va intampla.  Inviaza natura, dar si noi tot natura suntem si sufletele noastre isi asteapta primavara lor – invierea lor.  Asa incepe postul – sarbatoarea sufletului.

Dupa cum albina nu de la sine face miere, ci numai alergand departare de kilometri intregi, si zburand din floare in floare pana ce o aduna; tot asa si eu, nu numai de la mine, ci alergand cu ochii trupesti si sufletesti, printre florile invataturilor Dumnezeiestilor Scripturi, Scrierile Sfintilor Parinti si a predicatorilor ortodoxiei pe care le posed in mica-mi biblioteca, cat si de prin lumea aceasta, in care, dintr-un loc poti culege, insa cu luare aminte, si din 10-20 trebuie sa lepezi, si am format acest buchet de sfatuiri calauzitoare pentru cei ce vor sa cunoasca multele curse intinse de vrajmasii vazuti si nevazuti care cu inversunare cauta sa-i impiedice de la mantuire.

Protos. Nicodim Mandita

Omul contemporan, care L-a refuzat pe Dumnezeu si L-a inlocuit fie prin indumnezeirea eului sau, fie prin indumnezeirea materiei, primeste foarte greu sa asculte cuvantul cuiva despre problema acestei substituiri, adica despre pacat, ca si despre continutul negativ pe care pacatul il poarta inlauntrul lui, pentru omul insusi si pentru lume.
Pe de o parte, pacatul a fost socotit ca ceva firesc si a devenit un mod de viata.  Insa faradelegea este singurul lucru impotriva firii din cadrul naturii, si impreuna cu ea moartea si diavolul.  Ceea ce descoperim insa cu tristete in lume este faptul ca ceea ce este nefiresc a fost proclamat firesc, moartea a fost numita viata, si diavolul a fost considerat Dumnezeu.
In prezenta noastra cercetare incercam intr-un mod general, comprehensibil si limpede, sa prezentam conceptiile fundamentale ale Bisericii noastre, o incercare de „pipaire” si intelegere a unei astfel de evolutii insemnate, precum cea a pacatului.  Pentru inceput ne vom opri la sensul pacatului stramosesc, fapta primului om, cu urmari directe asupra intregului neam omenesc, asa cum viaza el in evenimentul stricaciunii si al mortii.  Vom prezenta iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care, pentru ca sa-l mantuiasca pe om, nu indica doar binele si evitarea raului, ci El insusi experiaza urmarile stricaciunii si ale mortii, facandu-Se om.

Sfinţii noştri, precum şi marii părinţi şi asceţi ai noştri au fost şi ei cândva copii!

Dispariţia micului David întoarse pe dos tot satul. În neliniștea lor știau cu toţii că un copil de doar trei ani n-ar fi plecat de unul singur și nu ar fi pierit așa ușor de pe faţa pământului. Astfel ajunseră la concluzia că cineva îl luase în acea noapte de-acasă. Și într-adevăr, nu ziceau rău...

(lipsa text)