Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Credinţa este ghidul virtuţilor. Ea este singura care îţi poate arăta tot ceea ce poţi găsi în ţara virtuţilor. Credinţa îţi vorbeşte despre Împărăteasa Iubire, despre sfetnicul Înţelepciune, bunicul Nădejde, despre marele vistiernic Milostenie şi despre toţi dregătorii Împărăţiei. Ea îţi arată toate frumuseţile din ţara virtuţilor şi îţi spune cum să te pregăteşti încă de pe pământ ca să poţi intra în această dorită împărăţie. Mai mult decât atât, această minunată virtute îţi dă şansa să schimbi ce vrei din Împărăţie. Poţi să te gândeşti la ceva frumos şi îndată să apară. Te gândeai să transformi un lucru în ceva urât sau nefolositor? Nu vei reuşi. În această împărăţie gândurile rele şi urâte au dispărut. Dar dacă o iubeşti încă de pe acum pe această prietenă a iubirii, poţi într-adevăr şi pe pământ să schimbi lucrurile şi faptele ce le faci în unele cu totul bune şi frumoase. Dar nu vei putea face aceste minunate lucruri doar cu credinţa, având lângă tine pe Egoismul cel rău. Când îmbrăţişezi credinţa, nu uita că lângă ea mereu trebuie să stea Iubirea şi va trebui să o îmbrăţişezi şi pe ea. Doar aşa vei putea face cele ce ţi-am spus.

Am auzit odată de la un profesor fizico-matematician ceva care mi s-a părut de necrezut. Adică faptul că bătăile din aripi ale unui fluture în India pot, datorită unor legi şi parametrii fizici, să provoace un cutremur în America! Susţinea, de asemenea, că joculeţul pe care îl face un pui cu aripile lui în zăpadă, sus pe un munte, poate să provoace o avalanşă. Să fie creat, astfel, un bulgăre mic de zăpadă, cât un bob de năut, iar acesta, rostogolindu-se, să devină o avalanşă, care să provoace distrugeri enorme.

Nu sunt specialist, pentru a adeveri, să fiu de acord sau să resping aceste idei ale profesorului. Totuşi, oricât de improbabile par aceste ipoteze, ele exprimă un adevăr pe care îl conştientizăm puţin: că binele sau răul, virtutea sau păcatul nostru nu ne priveşte numai pe noi, ci are dimensiuni comunitare, mondiale, pozitive ori negative. Ele influenţează întreaga lume, direct sau indirect. Cu alte cuvinte, suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lume.

Din păcate, acest adevăr nu numai că îl ignorăm, dar nici măcar nu vrem să îl auzim. De aceea şi credem şi susţinem cu patos, de multe ori, că pentru toate relele care se întâmplă în noi sau în jurul nostru, dar şi în lumea întreagă, sunt de vină numai alţii sau chiar însuşi Dumnezeu.

De exemplu, este foamete într-un loc al planetei? E de vină Dumnezeu! Are loc un război între două state. E de vină capitalul, interesele economice etc. Izbucneşte un scandal politic sau bisericesc? Sunt de vină puterile întunericului, fiara (666), ereticii, antigrecii. Trebuie să înfruntăm nişte probleme familiale sau personale? Nu suntem noi de vină! E de vină sistemul, statul sau cineva care ne duşmăneşte şi ne-a făcut...vrăji! Astfel ne justificăm sinele propriu, aruncăm greutatea pe alţii şi nu luăm asupra noastră nici o responsabilitate. Aceasta, însă, are consecinţe tragice nu numai pentru noi, dar şi pentru mediul nostru apropiat, pentru societatea noastră, pentru lumea întreagă.

Ne-am gândit să punem în circulaţie acest text de mici dimensiuni, cu nădejdea că unii dintre cititori vor vedea lucrurile din alt punct de vedere şi îşi vor pune problema în mod adânc. În alcătuirea textului am preferat să ne mişcăm printre evenimentele istorice sau printre întâmplările obişnuite ale vieţii de zi cu zi, evitând analizele teoretice greu de înteles.

CUPRINS

Cuvânt înainte

1. Cine este răspunzător pentru rău?

2. Suntem responsabili pentru toate

3. Influenţa binelui şi a răului

4. Proporţii nebănuite

5. Responsabilitatea familiei

6. Forme de adresare

7. Împreună-răspunzători

8. Biserica: organismul cel mai complex

9. Iubirea

10. Pocăinţa

11. În loc de încheiere

Am intrat sub un acoperiş pentru a mă adăposti puţin de vremea rea. Lângă mine s-au înghesuit și alții. Îndată ce vremea s-a indreptat, cei mai mulți au năvălit în clădirea de alături. Se pare că era o biserică. Am intrat și eu ca un tâlhar. Oare m-or fi văzut cineva? Nu de alta, dar aș fi rănit-o pe bunica și ar fi început anchetele și întrebările. 

...Flăcări noi îmi pătrundeau în piept. Cele rostite de preot, bunica le spunea de mulţi ani, dar cu alt înţeles. Însă nu cumva aveau acelaşi înţeles, dar noi n-am vrut să le vedem astfel? Dar bunica? Exclus. Bunica este cadru de partid, este o autoritate pe care o respectă toţi, nu este o femeie habotnică a bisericii. Dar iarăşi... dacă bunica... nu, nu, i-ar fi retras toate rangurile şi ar fi trimis-o în Siberia. 

Ieșind din biserică, ceilalți făceau plecăciune adâncă și semnul Crucii. Dar eu... eu cum aveam să plec? Fără plecăciune, fără semnul Crucii? Aş fi dat de bănuit. Mai bine să plec ultimul... Dar n-am apucat... 

Domnul încă din viaţa aceasta ne-a urcat la ceruri şi ne-a dăruit Împărăţia Lui. La Sfânta Anaforă Îi mulţumim spunând: „Nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer şi ne-ai dăruit Împărăţia Ta ce va să fie”. Jertfelnicul pe care săvârşim Sfânta Euharistie este noul Rai. După cum atunci, în vechiul Rai, exista un izvor care-l uda, la fel şi în noul Rai există izvor duhovnicesc, Preacuratele Taine. „Cucernicie provoacă Sfintele Taine ale Bisericii, cucernicie provoacă Sfântul Jertfelnic. Din Rai curgea izvorul care revărsa râuri văzute.

Din Sfânta Masă curge izvorul care revarsă râuri duhovniceşti. Lângă acest izvor au fost plantate nu sălcii neroditoare, ci pomi ce ajung la cer, pomi care au mereu roade coapte şi neputrezicioase. Cel ce este ars de năduf să vină la acest izvor şi să se răcorească… Căci acesta răcoreşte şi alină toate arsurile, nu cele făcute de soare, ci cele provocate de săgeţile pârjolitoare ale diavolului. Acest izvor îşi are începutul în cer (A se vedea Facerea 2, 8-14)”.

Poveștile și istorioarele din această carte sunt împrumutate din diferite surse de literatură spirituală (duhovnicească) și laică. În alegerea articolelor am fost călăuziți de dorința de a oferi tinerei generații a femeilor din Rusia o serie de imagini atrăgătoare, care opresc atenția asupra lor prin umanismul și atitudinea lor plină de viață față de mediul care le înconjoară. Tinerele cititoare vor găsi în cartea noastră, prezentată în exemple vii, învățătura creștină despre acele virtuți a căror împlinire este obligatorie pentru toate femeile din orice rang și stare socială; familia, având în special un rol educativ, are un loc semnificativ.

Prin intermediul cărții noastre, cititoarele vor face cunoștință cu chipul (imaginea) surorii bune și grijulii (Șura, Povestea unei fetițe, Sora cea bună), al fiicei (O pildă de dragoste tandră copilărească, Fiica cea mărinimoasă), al mamei (Sfintele Antuza, Emilia, Nona), al soției înțelepte (Sfânta Monica), al bunicii care își educă creștinește nepoțeii (Către femeile cărora Dumnezeu le-a rânduit să își crească nepoțeii lor), al mamei vitrege pline de afecțiune și blândețe față de fiii și fiicele ei vitrege (Grunia, cea dată de Dumnezeu), al nurorii devotate și supuse soacrei ei (Rut), al stăpânei compătimitoare față de slujitorii ei (Uliana Osorina) și multe altele.

Sfantul Efrem s-a nascut in orasul Trikala in anul 1384.  Din anul 1393 aceasta localitate a cazut in mana turcilor lui Baiazid I, care stapanea atunci intreaga regiune a Tessaliei.  Din 1395 in Tesalonic a inceput rapirea copiilor de catre turci.  Se furau copii si adolescenti, cu varste intre paisprezece si douazeci de ani, dar si mai mici.

La varsta de numai paisprezece ani, Sfantul Efrem, pe numele sau de botez Constantinos Morfis, a fost nevoit sa paraseasca casa parinteasca, pe mama sa vaduva si pe cei sapte frati.  Aceasta a facut-o pentru a nu fi inregimentat cu forta in armata turceasca ca ienicer.  A imbratisat cu mult zel viata monahala in Manastirea Buneivestiri din "Muntele celor neprihaniti"din Atica.  In anul 1416 turcii au pradat peninsula Atica si l-au silit pe guvernatorul Atenei, Antonie Atzaghioli, sa se declare vasal al sultanului.  In anul 1424 otomanii au intrat cu forta in Manastirea Buneivestiri si au trecut prin taisul sabiei pe parintii de acolo.  Sfantul lipsea, fiind atunci in pestera, sus in munte.  Intorcandu-se la manastire a gasit trupurile neinsufletite ale monahilor dupa care a plans indelung. In anul urmator, la 14 Septembrie, turcii s-au intors si, gasindu-l pe sfant, l-au supus caznelor cu o barbarie rar intalnita, timp de opt luni si jumatate, cum numai Sfintii Mari Mucenici Gheorghe, Dimitrie, Ecaterina, Varvara si altii au mai fost torturati.  La sfarsit l-au spanzurat cu capul in jos intr-un copac, in curtea manastirii.  Au legat lemne aprinse de trunchiul copacului si l-au pironit pe sfant cu cuie groase.  In mijlocul flacarilor sfantul se ruga staruitor.  A primit cununa muceniciei la 5 Mai 1426, trecand la Domnul in zorii acelei zile, la ora 9 dimineata.