Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

De peste veacuri, vocea Sfântului Ioan Gură de Aur ajunge până la noi, chemându-ne spre "un creștinism deplin, în care credința și dragostea sunt organic legate între ele, printr-o ascultare fără margini a omului față de bogata iubire de oameni a lui Dumnezeu și printr-o încredere fără margini în mila Sa" (părintele Gheorghe Florovski).
Cu nădejdea că această chemare a Sfântului Ioan de Aur va fi auzită cu limpezime mai departe, le oferim cititorilor noștri iubitori de Dumnezeu un volum cuprinzând cele mai alese predici ale sale. În același timp, îi adresăm Sfântului Ierarh rugăciunea fierbinte a imnografului său: "... vino în mijlocul nostru și ne binecuvintează pe toți și cu rugăciunile tale dobândește-ne iertarea păcatelor, ca toți să ne mântuim".

In acest volum veti gasi un fragment din volumul al III-lea al seriei Amvonul Sfantului Ioan Gura de Aur.

Din motive practice dar si pentru ca aceste texte sunt deosebit de interesante s-a realizat acest mic volum sinoptic in care cititorul evlavios va constata ce importanta acorda acest Sfant si Parinte al Bisericii, Ioan Gura de Aur, bunei cresteri a copiilor.

Copiii sunt tot ce pot avea mai pretios parintii in aceasta lume.  Le sunt mangaiere si bucurie.  Raspunderea pe care o au pentru cresterea lor este foarte mare, la fel ca si rasplata, de altfel, de la Dumnezeu.  Asa cum pentru buna crestere exista rasplata, pentru neglijarea educatiei copiilor, parintii vor da socoteala in ziua judecatii.

"Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta, fara parere de rau" (II Corinteni 7, 10). Deci, fie ca v-ati indurerat pentru pacatele voastre, fie pentru pacate straine, sunteti vrednici sa primiti nenumarate laude. Pentru ca, atunci cand cineva se indurereaza pentru pacatele straine, arata inima apostolica si-l urmeaza pe cel sfant care spunea: "Cine este slab, si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard?" (II Corinteni 11,29). Dar cand se indurereaza pentru pacatele sale, a stins pedeapsa pentru indrazneala ca le-a facut si prin tristetea aceasta s-a facut pe sine mai sigur pentru cele viitoare. De aceea si eu, vazand ca sunt smeriti si suspinati si ca va loviti fetele, m-am bucurat intelegant rodul din tristetea aceasca. Sa nu ne suparam pentru relele de aici, fiindca daca avem pacate, sunt sterse si mistuite usor prin suferinta. Iarasi, daca avem virtute, devenim stralucitori si virtuosi prin ea. Deoarece, daca priveghezi mereu si esti chibzuit, vei fi mai inalt decat orice ranire. Fiindca nu firea ispitelor este cauza caderilor morale, cin nepasarea celor care sunt ispititi. Astfel, daca vrei sa traiesti in tihna si multumire, sa nu te ingrijesti sa gasesti multumire si tihna, ci sa ai un suflet plin de rabdare si sa arati tarie. Deoarece, daca nu esti asa, nu doar ca te va mustra ispita, ci si tihna te va pierde mai mult.

Preotia, stiinta vindecarii sufletelor, urmareste sa întraripeze sufletul, sa-l smulga din lume, sa-l dea lui Dumnezeu; sa-l faca sa pazeasca chipul lui Dumnezeu, daca nu l-a pierdut; daca e în primejdie sa-l piarda, sa-i arata calea ca sa si-l pastreze; iar daca si l-a stricat, sa-l aduca din nou la starea cea dintâi. Preotia urmareste sa faca sa locuiasca, prin Duhul Sfânt, Hristos în inimile oamenilor. 
Si, în sfârsit, scopul cel mai de seama al preotiei este sa-l faca dumnezeu si partas fericirii celei de sus pe cel ce apartine cetei celei de jos, pe om. (Sf. Grigorie de Nazianz)

Autori: Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Efrem Sirul.

Traducere, introducere si note de Pr. Dumitru Fecioru

Primul volum al seriei: „Cuvinte de aur” ale Sfântului Ioan Gură de Aur, cuprinde cele trei virtuţi teologice, tripticul vieţii duhovniceşti: credinţa, nădejdea şi dragostea.

Credinţa constituie trăsătura fundamentală a creştinului. „Fără credinţă este cu neputinţă ca omul să fie bineplăcut lui Dumnezeu”. Trebuie însă ca această credinţă să fie statornică şi nezdruncinată, şi să se sprijine pe Stânca nesurpată a credinţei, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Credinţa fără nădejde nu poate să existe. Credem şi nădăjduim! Dacă agricultorul  trudeşte şi nădăjduieşte, la fel şi corăbierul şi negustorul, şi aceasta pentru lucruri care sunt nesigure şi neschimbătoare, cu mult mai mult trebuie să trudească creştinul şi să aibă speranţe şi nădejdi, care niciodată nu sunt dezminţite.

Dragostea este trăsătura comună a lui Dumnezeu şi a oamenilor. Fără dragoste, nici martiriul nu poate să ne folosească. Iubirea a făcut cerul pământ, L-a făcut pe Dumnezeu om, ca omul să devină Dumnezeu.

Ceea ce-l aseamănă pe om cu Dumnezeu, mai mult decât toate, este iubirea faţă de vrăjmaşi. Cea mai frumoasă coardă a lirei este cea care interpretează melodia care se numeşte: iubire de vrăjmaşi. Noi în ce stare şi în ce treaptă a iubirii ne aflăm?

Să cercetăm şi să aflăm răspunsul de la Învăţătorul cu „Gura de Aur” al Bisericii noastre.