Cand vremurile se tulbura, Dumnezeu ridica glasuri din mijlocul turmei sale cuvantatoare.  Unele de tunet.  Altele ca un susur de metafora izvodita in Taina Raiului.  Iar poporul alege singur fie cearta cu spor, fie incantarea in crescuta credinta.

Prin Parintele Hrisostom Filipescu invatam sa folosim bucuria in loc de cuvinte, ne vindecam de rana necuvintelor din jur printr-un plasture al firii uitate: zambetul.  Atent si coerent, el vede pe oameni prin ochii lui Dumnezeu si asta il umple de viata.  Rar ne e dat sa citim astazi texte cu viata in ele, un soi de solutie cereasca transfuzionata in venele propriei indoieli pentru a creste in noi PH-ul credintei.  Cuvinte simple, prinse in jocul de zbor al fluturilor si ingerilor deopotriva, intime ipostaze de fotograf desmierdat in cele ale expunerii luminii duhovnicesti.  Un autor care a invatat ca nu poti scrie decat daca traiesti, daca raspunzi lui Dumnezeu cu limita ta de sus, legat de cer si ascultare.

Pr. conf. dr. Constantin Necula

Intr-o lume fara mila, plina de violente, rautati, ipocrizii si alte asemenea, acest volum de eseuri calde scris intr-o perioada de tulburari economice, sociale si sentimentale a poporului roman si nu numai, se doreste a fi un manual de iubire a aproapelui si a lui Dumnezeu.

Acest volum ilustreaza intr-un mod plin de evlavie si puritate a putinelor cuvintelor scrise, o lume ideala in care oamenii se iubesc cu toata fiinta lor, copilaresc impreuna cu multa bucurie, au grija unii de altii cu multa dragoste, se iarta, se cauta, iar dragostea fata de Dumnezeu se afla pe primul loc impartasind-o cu evlavie si candoare...  Tot volumul este plin de iubire, ca si parintele dealtfel!

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

ercetările contemporane au evidenÈ›iat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecinÈ›ele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opÈ›iunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară È™i benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creÈ™terea riscului de obezitate, diabet de tip 2 È™i afecÈ›iuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamaÈ›ii cronice în organism, afectând în mod negativ funcÈ›iile sistemului imunitar È™i ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viaÈ›ă echilibrat È™i într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienÈ›i esenÈ›iali È™i pot contribui la menÈ›inerea unui nivel constant de
energie, evitând creÈ™terile bruÈ™te È™i scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opÈ›iune delicioasă, ci È™i o decizie înÈ›eleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea È™i adoptarea unor reÈ›ete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase È™i de a încorpora gusturi noi È™i inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim È™i selectăm deserturile, contribuind la un stil de viaÈ›ă mai echilibrat È™i plin de vitalitate.

  Un ucenic care il vede pe Staretul sau ca pe un instrument indumnezeit sau ca pe un chip prin care Dumnezeu Se transmite pe Sine Insusi poate sa ia atata Dumnezeu cat nu s-a asteptat niciodata Staretul. Fara indoiala, Staretul nu poate sa fie o simpla teava prin care Dumnezeu trece pur si simplu si Se transmite. Dumnezeu trece prin fiinta lui, prin duhul lui, prin sufletul lui, prin inima lui, prin plamanii lui, stricati sau nu. Intr-un anume fel, se transmite insasi fiinta Staretului.

Iubirea schimba omul, abia trecandu-i pragul inimii. Atingerea iubirii schimba totul in jur, il cuprinde pe om in intregime, il face prizonier. Uneori noi ne supunem iubirii. Alteori insa cucerim prin iubirea noastra lumea si iubirea ne dezvaluie inaltimea duhului!

Patima este cea care il transforma pe om in rob al iubirii. Patima este umilitoare si distrugatoare. Patima aduce intuneric si chinuri, insufla frica si pricinuieste suferinta. Multi poeti scriu despre aceste „Suferinte zadarnice ale iubirii” (A. S. Puskin).

Acelasi poet recunoaste despre patima: „Sufletul este vatamat de tine”. Patima chiar este o vatamare, ranire, inrobire si, in cele din urma, o boala a sufletului.

Nu exista o patima mai cunoscuta decat patima iubirii. In Biblie ea este recunoscuta drept „tare”, fiind elogiata de pictori si poeti, descrisa in povesti, romane, poezii. Ea este patima cea mai de pret pentru om. De dragul ei el este gata sa sacrifice totul. Totodata, patima iubirii nu se identifica cu obiectul dorintei arzatoare, caci toti inseteaza dupa iubire, nu dupa suferinte. Toti oamenii vor sa iubeasca si sa fie iubiti, aceasta fiind una dintre nevoile de baza ale personalitatii. Cum se intampla sa ravneasca dupa dragoste si sa ajunga in capcana patimii? In loc de bucurie si fericire sa primeasca suferinta, frica, dezamagire, tristete si deprimare? Vom incerca sa gasim raspunsul la aceste intrebari deloc facile.

Ancorate in realitatea contemporana, izvorand dintr‑o bogata si profunda experienta duhovniceasca, insufletite de dorinta de a ne ajuta sa aprofundam viata spirituala, aceste indrumari se adreseaza tuturor celor care simt nevoia de a fi cat mai aproape de Dumnezeu in fiecare zi a vietii lor.  Asa cum ne marturiseste parintele Trifon: „Nu exista onoare mai mare acordata omenirii decat darul de a ne putea apropia de Dumnezeu si a I ne adresa in rugaciune la tot ceasul din zi sau din noapte, in orice circumstanta a vietii ne‑am afla. (...) Incepand fiecare zi cu gandul ca Dumnezeu nu e undeva, departe de noi, ci se afla intr‑o interactiune reala cu noi, nu va trece mult timp si vom simti acest adevari in mod viu si concret.  Vom incepe sa vedem cu ochi noi si sa auzim cu urechi noi cat de aproape e Dumnezeu in fiecare clipa a vietii noastre."

lipsa text