Asceza ortodoxa: preschimbarea intru Hristos a sufletului

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-179-9
Status: in stoc

Asceza ortodoxa: preschimbarea intru Hristos a sufletului

Prin termenul asceza, in Traditia ortodoxa intelegem stradania, lupta credinciosilor sa supuna voia lor voii lui Dumnezeu, sa puna in practica Legea Lui, sa-si traiasca viata dupa cuvantul Evangheliei.  Asceza este acceptarea de bunavoie a suferintelor si nevointelor de catre credinciosi, cu scopul de a izbuti pazirea cu acrivie a poruncilor lui Dumnezeu si de a ajunge la tinta finala a vietii lor, care este indumnezeirea, adevarata unire cu Creatorul nostru.

In aceasta lucrare a noastra vom incerca sa aratam necesitatea si marile foloase ale ascezei.  Vom dovedi nu doar ca asceza ortodoxa nu este ceva greu de suportat, impovarator si de neizbutit, ci ca, dimpotriva, cu ajutorul acesteia credinciosul dobandeste adevarata fericire, putere si libertate.  Asceza da sens si valoare reala vietii omului, fiindca il ajuta la propriu sa se vindece si sa se preschimbe sufleteste si astfel sa atinga scopul principal al vietii sale, indumnezeirea.

Vom incerca, de asemenea, sa raspundem la multe intrebari care ii preocupa pe oameni, in vederea acceptarii invataturii crestine referitoare la asceza.  Indeosebi astazi, in vremea confortului si a desfatarilor, nedumeririle sunt foarte multe.

Pret: 9.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



Cod de verificare:
  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Lucrarea de față vine să arate că monahii nu numai că au luptat și s-au jertfit pentru credința ortodoxă și adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste și dăruire față de viața de liniște, își dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândețe și ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voință sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” și „străini” și „ar fi fugit” de unii ca aceștia (cf. Ioan 10, 1-6). 
      Sfântul Teodor Studitul învăța în acest sens: „Porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință. Căci, zice, să vorbești, și să nu taci, și: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), și: «Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-și hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă privește pe mine treaba asta și nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, și tu vei rămâne mut și fără grijă? [...] Căci și acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns și vrednic de osândă fie și numai din pricina aceasta”.

watch series