Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Sfintii nostri, precum si marii parinti si asceti ai nostri au fost si ei candva copii!

Pentru micul Iacov cele de pe pamant si cele din ceruri au devenit una. Si semana acum cu acele pasari de toamna, pe care le vezi intr-o clipa zburand cu aripile deschise in imbratisarea cerului, iar in clipa urmatoare lasandu-se usor pe pamant.
In prima parte a cartii citim o povestire minunata din anii copilariei parintelui Icov Tsalikis.
In partea a doua se desfasoara pe scurt viata lui emotionala.
In ultima parte sunt prezentate scurte istorioare foarte valoroase.

Dacă deschidem Biblia, aflăm în paginile ei diverse forme literare: poezie falnică, maxime scurte, acte legislative, relatări istorice, imnuri înălțătoare, predici amănunțite, tratate teologice, epistole personale, vedenii profetice și multe altele. Toate acestea i-au ajutat pe autorii biblici să aducă la cunoștința cititorilor lor glasul lui Dumnezeu, Care le vorbea despre valorile veșnice și imuabile. Iisus Hristos a comunicat și El cu oamenii în mod diferit. A propovăduit în sensul clasic al cuvântului, i-a învățat prin exemplul propriu, le-a răspuns la întrebări și le-a relatat povestiri pe care le numim parabole.

Când venim la biserică în fiecare duminică, auzim în cadrul Liturghiei pericopele evanghelice, o parte semnificativă a lor fiind constituită tocmai din astfel de texte expresive și memorabile. Ele ni se par simple și pe înțeles, însă nu încetăm să descoperim noi și noi profunzimi de bogăție duhovnicească, dacă pătrundem în tâlcul lor cu mai multă străduință. La baza acestei cărți se află predici, convorbiri catehetice și materiale apărute în urma întâlnirilor cu auditorii dintre cele mai diverse. Nu aveți în față un comentariu exegetic științific, ci niște reflecții referitoare la textele splendide și multilaterale care au avut un rol important în misiunea lui Iisus Hristos și își păstrează actualitatea în viața Bisericii Sale.

Stareţul iubea foarte mult tineretul. În acele timpuri, tinerii aproape că nu umblau deloc la biserică şi el se bucura atât de mult când unii tineri veneau la el. Stareţul vorbea despre rolul important al tineretului
în viitoarea renaştere a Bisericii. El spunea că vor veni vremuri (şi deja au venit!!) când destrăbălarea şi decăderea moravurilor tinerilor vor atinge ultimele limite, cele mai de jos. Aproape că nu vor rămâne din cei nedepravaţi. Ei vor considera că totul le este permis pentru satisfacerea poftelor şi plăcerilor, în bande şi găşti, vor jefui şi corupe.
Dar va veni vremea când se va auzi glasul lui Dumnezeu, când va înţelege tineretul că în continuare nu se mai poate trăi aşa şi vor ajunge la credinţă pe diferite căi, se va întări râvna pentru nevoinţă.
Cei care erau până atunci păcătoşi, beţivi vor merge la biserică, vor simţi o mare sete de viaţa duhovnicească, mulţi se vor face monahi, se vor deschide mănăstirile, iar bisericile vor fi pline de credincioşi.
Atunci vor merge tinerii în pelerinaj prin Sfintele Locuri, va fi o vreme slăvită. Iar pentru faptul că acum păcătuiesc, mai apoi se vor pocăi fierbinte. Ca şi lumânarea care înainte de a se stinge pâlpâie mai
luminos, luminând totul cu ultima lumină, aşa va fi şi viaţa Bisericii. Şi acest timp este aproape.

Libertatea nu este independenţa politică, ci a nu avea diavolul stăpânire asupra noastră. Orice se face prin violenţă, fără iubire şi fără libertate, nu intră în veşnicia lui Dumnezeu.
Domnul nostru iubitor de oameni, când s-a dus la scăldătoarea Vitezda, să îl vindece pe slăbănog, l-a întrebat: Voieşti să te faci sănătos? (Ioan 5, 6)
Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos, chiar şi pentru a face bine unui om suferind, nu o face dacă mai întâi omul acela nu vrea aceasta.
Creatorul şi Făuritorul nostru, Bunul Dumnezeu, atât de mult respectă liberul nostru arbitru, pe care ni l-a dăruit, şi darul libertăţii, pe care ni l-a făcut, încât fără consimţământul nostru liber nu vrea
să ne ofere vindecarea. Într-o altă situaţie, Domnul a spus: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Iisus nu face nimic omului, dacă mai întâi omul nu vrea aceasta. Iisus respectă libertatea noastră.

"De ce sa credem in Dumnezeu? Stie cineva cum e pe lumea cealalta? S-a intors cineva de acolo? .... Poate ca nu exista nici rai, nici iad. Totul e aici, pe lumea asta. Si fiecare trebuie sa ne zbatem sa scapam de iadul necazurilor si sa ajungem in raiul placerilor." Cine spune asta? Multi, foarte multi oameni. Si chiar unii crestini, care sunt crestini numai prin botez, si care nu cred in Dumnezeu pentru ca mintile lor au fost intinate cu invataturi atee. De-a lungul istoriei au existat multi oameni care s-au indoit de existenta raiului si a iadului. Cativa dintre acestia, din randuiala lui Dumnezeu, au avut vedenii prin care s-au convinsca raiul si iadul nu sunt doar scorniri ale preotilor. Au mai existat cuviosi sau oameni obisnuiti, chiar si unii pacatosi, care au vazut in vedenii raiul pentru a sti care este rasplata dreptilor- si iadul - pentru a intelege chinurile care ii asteapta pe pacatosi. E lesne de inteles ca necredinciosii nu pot lua in serios marturiile acestora. Ei considera ca sunt simple halucinatii sau scorneli ale oamenilor lipsiti de minte. Dar cititorilor credinciosi le este de mare folos sa citeasca cu luare aminte intamplarile istorisite in aceasta carte. De murit, vom muri cu totii, si cei credinciosi si necredinciosii. Dar cei care s-au pregatit vreme indelungata, ani si chiar zeci de ani, pentru clipa mortii vor ajunge sa se bucure de viata cea adevarata...