Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

 Și când vă rugați lui Dumnezeu, nu uitați să căutați Împărăția: Să vină Împărăția Ta! Dacă va veni Împărăția, va veni și Împăratul; va veni și se va sălășlui în voi Dumnezeul Treimic: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Și binecuvântata Împărăție, care este în Ceruri, va fi binecuvântata Împărăție și înlăuntru, întru voi. Și inimile voastre vor fi pline de adevăr, de lumină și bucurie. Căci veți pricepe de ce trăiește omul; cu adevărat, veți înțelege limpede scopul și sensul vieții. 

„Omul este o făptură suferindă care rămâne plină de compasiune în această lume, fiind rănită de milă, iar în aceasta rezidă înălţimea firii umane”, a scris filosoful religios rus Nikolai Berdiaev. Din când în când, cu toţii simţim mâhnire sau ne întristăm împreună cu cei suferinzi, susţinându-i într-un moment dificil. Însă o facem într-un mod foarte diferit. Pentru unii oameni, empatia pare firească precum respiraţia însăşi. Ei nu întâmpină dificultăţi grave în comunicarea cu omul care suferă, pe când alţii sunt nevoiţi să depună eforturi considerabile în acest sens.

Totuşi, oricât de complexe şi contradictorii sunt opţiunile pentru astfel de relaţii, omul rămâne aceeaşi fiinţă suferindă şi plină de compasiune, fiind rănită de milă. Aceasta constituie măsura umanităţii noastre,
minimul ei necesar. Dacă omul coboară mai jos de această treaptă, încetează pur şi simplu să mai fie om. Prin urmare, pentru fiecare dintre noi există nevoia stringentă de dobândire a unei abilităţi, pe
care, din păcate, nu o are nici pe departe toată lumea. Este vorba despre capacitatea de a compătimi, fără a te prăbuşi din pricina durerii celuilalt şi fără a le provoca o suferinţă şi mai mare altora prin mila
ta. Înainte de a iniţia o conversaţie despre această calitate, ar fi necesar să abordăm un subiect la fel de important: graniţele personale. Respectarea graniţelor personale ale altei persoane reprezintă o condiţie
necesară a iubirii, în sensul ei creştin.

Am speranta ca se vor gasi oameni pe care nu-i va plictisi lectura despre un om crescut intr-un orfelinat de stat sovietic, om care oarecand a incercat sa indrepte ceva in propria viata, sa isi gaseasca drumul modest, precum si folosul in cele mari si mici. De obicei, cititorul cauta sa se regaseasca in carte mai degraba pe el insusi decat pe cel care a scris-o. Nu m-am gandit niciodata ca intr-o buna zi ma voi aseza sa tastez cu inversunare, suferind din nou si repovestindu-mi trecutul, pentru a le infatisa celor din jur cum traieste un om cu copilaria amputata. Imi este nemaipomenit de greu sa o fac, de fiecare data bagandu-ma undeva sub piele, smulgand de acolo un vechi jurnal insangerat, atragand si distragand cititorul prin trecutul si prezentul meu, ori poate chiar prin viitor.

Aceasta carticica povesteste viata marii si Sfintei Mucenite Tecla. Este lucrarea egumenei Manastirii Sfantul Efrem Sirul,maica Ecaterina. Aceasta egumena,maica Ecaterina,a cutezat cu duh barbatesc sa strabata marea si sa vina in Siria si Liban,urmand pasii marilor Sfinti vechi si noi din tinuturile noastre,ai Sfantului Efrem Sirul si ai mucenitei Tecla,dupa cum „orice carturar cu invatatura despre Imparatia cerurilor... scoate din vistieria sa noi si vechi” (Matei 13,52). 
Cum se mentine omul viu in veci? Exista multe legende,dar unul este adevarul:Hristos,singurul Care ramane viu 
in veci. Cel care traieste cu El si-L cunoaste,acela va gusta din viata vesnica. Apostolul Pavel este o pilda vie care racoreste inima si mintea. Sfanta Tecla,ucenica lui,intaia mucenita si intocmai cu Apostolii,L-a urmat pe Hristos pana la sfarsit. Si in felul acesta a devenit nemuritoare. Astazi,cel ce viziteaza manastirea ei de langa muntele Kalamon simte cu adevarat prezenta sa vie. Cum a trait doua mii de ani in adancul constiintei edinciosilor? Nu ma intreba,ci „vino si vezi”. Vei vedea multimea credinciosilor care vin sa se inchine in acest tinut,in care cea dintai care s-a nevoit a fost Sfanta,dupa cum ne spune Traditia ortodoxa. Cum s-a despicat muntele cand Sfanta Mucenita a scapat de oamenii nelegiuiti? Nu cauta sa afli cum s-a intamplat,ci „vino si vezi” marea minune. Vezi 
mana puternica a lui Dumnezeu,care a despicat muntele ca pe o prajitura. Te vei intreba,nu cumva exista si in zilele noastre acest Dumnezeu? 
Arhimandritul Efrem, 
Egumenul Manastirii Arhanghelilor din Liban, 
26 martie 2000 
*** 
Aceasta mare mucenita,biruitoarea cea buna si purtatoarea de Dumnezeu Tecla,a savarsit minuni multe si variate:„si foametea a oprit-o,si ciuma a departat-o,si cetati a izbavit,si case a pazit,din naufragii i-a scapat pe oameni,pe cei damblagiti i-a facut sa umble,ochii celor orbi i-a deschis,boli de toate felurile a vindecat”,si dupa 
imprejurari spre cererea fiecaruia a alergat si le-a daruit din belsug pe cele bune,pe cele intelepte si de folos 
sufletelor lor,ca o calauzitoare adevarata si o ajutatoare harnica. Laudam,multumim si Il slavim pe Preabunul Dumnezeu,Caruia ii datoram pelerinajul pe care l-am facut in patria ocrotitorului manastirii noastre,Sfantul Purtator de Dumnezeu Parinte al nostru Efrem Sirul,calauzind pasii nostri in Siria si indeosebi in Selevkia,unde pazitoarea fecioriei,fiica daruita de Dumnezeu,poama cea buna,cea intocmai cu Apostolii,intaia-mucenita si facatoarea de minuni Tecla,a vlastarit in primii ani crestini. 
Egumena, 
Monahia Ecaterina

Aceasta carte este alcatuita de Arhimandritul Ioan Krestiankin si numita de el Carte de capatai.  Aceasta este menita sa ii ajute pe cei care tind catre „cinstea celei mai inalte chemari”, catre aflarea caii sigure si drepte catre mantuire, ca pasind pe ea si traind cu evlavie pe pamant, sa mosteneasca si Imparatia cereasca.

Noi oamenii nu stim sa ne iubim si sa ne cinstim, ci am pierdut aceasta intelegere.  Caci daca cineva ar suferi putin pe fratele sau cand se iuteste sau se scarbeste, dupa ce acela isi va veni in sine si va vedea cum a fost suferit de aproapele si cum si-a pus sufletul pentru el, se va bucura cu bucurie negraita.

Cu adevarat cel ocarat este dator a multumi unora ca acestora si a-i avea pe ei, daca este patimas, ca pe niste doctori ce-i vindeca ranile sufletului lui; iar de este nepatimas, ca pe niste facatori de bine ai lui si mijlocitori ai Imparatiei cerurilor.