Bizantini, latini si musulmani in perioada cruciadelor

Format: 13x20 cm
ISBN: 97973-136-552-7
Status: in stoc

Bizantini, latini si musulmani in perioada cruciadelor

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Sophia

Importanta cruciadelor nu poate fi negata.  Prin ele, doua civilizatii si culturi diferite, occidentala si orientala, s-au intalnit sub o forma violenta, insa acest lucru nu le-a impiedicat sa se influenteze involuntar.

Cruciada ne dezvaluie intregul mecanism de gandire al europeanului, spiritul omului medieval, universul sau intim.  Nu putem vorbi despre o simpla expansiune a feudalilor apuseni in Mediterana, ci de impactul complex al intalnirii dintre socie­tatile bizantina, occidentala si islamica.  Istoria acestor confruntari ne descopera, pe langa istoria unor fapte de arme, si anumite mentalitati, conceptii despre viata si moarte, obiceiuri, rodul convietuirii si disensiunilor unei lumi indepartate de noi, care, toate incadrate, conduc spre un proces istoric susceptibil de noi interpretari.  Analizarea si recitirea istoriei cruciadelor poate risipi multe semne de intrebare si oferi multe lectii utile, acesta fiind scopul acestei lucrari.

Pret: 40.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

      Rugăciunea în vremea bolii 

      Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
      Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
      Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
      Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

Carti scrise de acelasi autor

    • Slujba Sfântului Nectarie a fost întocmită ţinând canoanele imnografiei bisericeşti, păstrând criteriile melodice, dar şi cele textuale. S-a avut în vedere atât caracterul duhovnicesc al imnelor, cât şi principiile obiective de traducere, putându-se astfel reda în limba noastră toate caracteristicile şi dimensiunile slujbei din original şi asigurând în acest fel intrarea deplină în şuvoiul tradiţiei imnografice şi de rugăciune liturgică a Bisericii noastre, aşa cum ne-au lăsat-o Părinţii care, de-a lungul mai multor veacuri, au alcătuit-o.

      Slujba este însoţită de notaţia muzicală bizantină, pentru a putea mijloci melodia tradiţională şi totodată duhul stihirilor prosomice (al podobiilor), acele perle ale inspiraţiei dumnezeieşti care încă nu sunt îndeajuns cunoscute şi răspândite. Am pus atât varianta pe scurt, pentru slujbe obişnuite, cât şi cea pe larg, pentru privegheri.

      Paraclisul se cântă întocmai ca Paraclisul mic al Maicii Domnului.

      Acatistul, asemenea, păstrează caracteristicile de formă specifice, care ajută mintea să ajungă la starea adevăratei psalmodieri, înlesnind citirea şi favorizând memorarea lui.

      Încredinţaţi de bucuria pe care o vor gusta toţi cei care vor cânta această slujbă, cerem binecuvântarea Sfântului Nectarie şi rugăciunile tuturor rugătorilor lui.

    • Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în Războieni, Neamț. Studiază Filosofia și Teologia la universitățile din București și Heidelberg. În anul 1940 pri­mește Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942 este numit secretar de legație la Departamentul de Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opu­nân­du‑se regimului comunist, în 1948 se sta­bilește în Franța. Primul său roman Ora 25, apărut în 1949, va fi tradus în aproape toate limbile pământului, în mai multe milioane de exemplare, consacrându‑l definitiv pe autor în lumea liberă. Dumnezeu la Paris este ultimul roman publicat de Constantin Virgil Gheorghiu în îndelungul său exil parizian, cununa întregii sale creații literare.

      Un om venerabil, cu viață sfântă, un bătrân de șaptezeci și nouă de ani, nu dă tihnă nici măcar în somn mai-marilor acestei lumi. Monahul Theodot, ajuns episcop al Bisericii Române din Paris, este, într‑adevăr, sufletul exilaților, suportul lor moral, un exemplu viu de trăire a credinței. Arzând pentru Hristos, el le insuflă acestora tăria de a nu ceda un mic teritoriu, de doar câteva sute de metri pătrați, din inima Parisului – simbol al rezistenței anticomuniste. Dumnezeu vorbește prin gura sa. Dacă Theodot ar dispărea, orice rezistență s‑ar dovedi zadarnică. Forțele întunericului vor face apel la Marele Exterminator, la Călăul fără bardă, la cel care îi face să tremure chiar și pe mai-marii castei comuniste, la însuși Haralamb Baxan.
      Încetul cu încetul, începe să se țeasă o adevărată pânză de păianjen în jurul episcopului Theodot – un păienjeniș invizibil și tot mai strâns, ale cărui fire otrăvite leagă din ce în ce mai sigur victima. Va mai vorbi, oare, Dumnezeu românește la Paris?...

watch series