Cuprins:

Precuvantare la Mica Pravilioara
Insemnatatea pe scurt a celor sapte laude
Rugaciunile diminetii
Rugaciunile de seara
Miezonoptica pentru toate zilele
Miezonoptica pentru Sambete
Miezonoptica pentru Duminici
Utrenia
Ceasul intai
Ceasul al treilea
Ceasul al saselea
Obednita
Ceasul al noualea
Vecernia
Pavecernita
Ceasurile Pastilor
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre ingerul pazitor al vietii omului
Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Al doilea paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Pomelnic
Sinaxar peste tot anul
Invatatura pe scurt

Sfântul Sava cel Nou a crescut şi s-a desăvârşit ca monah încă din tinerețe în cele mai venerate locuri ale Ortodoxiei: Ţara Sfântă şi Sfântul Munte. A fost prieten apropiat al Sfântului Nectarie din Eghina, în a cărui mănăstire de maici a slujit ca preot şi a predat cântarea psaltică şi meşteşugul iconarilor – pe care îl deprinsese în Athos, la Sfânta Ana –, iar cea dintâi icoană a Sfântului Nectarie de către el a fost zugrăvită, de-a lungul a 40 de zile de zăvorâre. Mare isihast şi „om al blândeţii”, la fel ca Moise şi David, smerit şi milostiv, de o iscusinţă negrăită ca părinte duhovnicesc şi îndrumător, toată asprimea şi-o îndrepta doar împotriva păcatului, urând mai ales hulirea şi osândirea aproapelui. 

Prăznuit pe 7 aprilie, ziua adormirii şi a aflării cinstitelor sale moaşte, Sfântul Sava îi primeşte cu dragoste pe toţi cei care îi cer ajutorul cu credinţă, precum arată numeroasele minuni săvârşite până în ziua de azi cu rugăciunile lui. 

Cuprins

Sfințenia - Împlinirea umanului
Luna septembrie
Luna octombrie
Luna noiembrie
Luna decembrie
Luna ianuarie
Luna februarie
Luna martie
Luna aprilie
Luna mai
Luna iunie
Luna iulie
Luna august
Sinaxarele din Triod
Sinaxarele din Penticostar

Am dorit ca in biblioteca cititorului roman,alaturi de alte multe Paterice publicate de-a lungul timpului, sa existe si Patericul insulei Cipru,pe care cu multa bucurie l-am descoperit in biblioteca Manastirii Simonopetra din Sfantul Munte Afhos, scris de catre un autor necunoscut. Istoria bisericeasca a Ciprului cunoaste asadar sase perioade cronologice, si anume: prima, care incepe cu propovaduirea crestinismului in Cipru si ajunge pana la inlaturarea dominatiei romane (45-330); a doua, cunoscuta ca perioada bizantina (330-1192); a treia, care se intinde de la venirea dinastiei de Lusignan in Cipru, pana la cucerirea lui de catre otomani,numita si perioada franco-cratiei (1192-1571); a patra, care coincide cu anii turco-cratiei (1571-1878) si careia ii pune capat instalarea in insula a administratiei britanice; a cincea, care cuprinde istoria Bisericii din Cipru in decursul anglo-cratiei (1878-1960); iar a sasea, care incepe cu proclamarea independentei Ciprului (august 1960) si se intinde pana astazi.

Mulţimea deprinderilor mici, imorale – este tină pentru sufletul omului dacă omul le statorniceşte în sine sau le socoteşte un rău „inevitabil”, împotriva căruia „nu merită” şi „nu trebuie” să lupte. Şi tocmai aici, iată, cade sufletul în cursa vrăjmaşului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfânt”, „eu trăiesc în lume” şi „trebuie să trăiesc ca toată lumea” – se linişteşte pe sine conştiinţa cea mâhnită a omului credincios.

Omule, omule, fireşte că nu eşti sfânt, fireşte că „trăieşti în lume” şi „trebuie să trăieşti ca toată lumea” şi de aceea – te naşti ca toată lumea, mori ca ea, priveşti, asculţi, vorbeşti ca ea, dar de ce trebuie să încalci şi tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie şi tu din punct de vedere moral să miroşi atât de neplăcut „ca ea”? Gândeşte-te la asta, omule.

Cât de greu este să scape sufletul de o idee greşită, dar obişnuită. Psihologia acestei lumi ateiste a pătruns atât de adânc în lumea psihică a omului modern încât faţă de păcat şi de crima împotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toţi oamenii acţionează la fel – „după tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul că răul le-a insuflat oamenilor ca cerinţele păcatului să le numească „cerinţele firii”. Cerinţele firii sunt – a respira, a mânca cu măsură, a te încălzi, a dormi, nicidecum a-ţi droga organismul, a te ataşa fără nici un sens de miraj, de fum.

Acest volum reuneste cateva articole publicate in revista Renasterea dupa 1990, articole ce au tematica teologia patristica, modul de teologhisire al Parintilor, aspecte ce tin de istoria misiunii lor, dar si profilul spiritual si intelectual al unor personalitati ale lumii teologice contemporane, familiarizati cu literatura patristica si promotori ai culturii propuse de Parintii Bisericii.  In articole, eseuri, recenzii sau interviuri sunt surprinse bogatiile universului patristic, mereu fascinant pentru omul preocupat de cunoastere.

În iubirea de Dumnezeu şi de aproapele sunt cuprinse toate poruncile, toate legile, fiindcă un om care iubeşte nu poate să facă rău altui om. Este mare bucurie să putem aduce zâmbetul pe o faţă întristată, să putem aduce speranţa unde este deznădejde, să putem aduce lumină unde e întuneric. Prin “Pilda samarineanului milostiv”, Domnul Iisus Hristos ne arată că iubirea şi dăruirea nu ţin de locul sau ţara în care trăim, nu ţin de religie sau culoarea pielii, nu ţin de bogăţie sau de sărăcie, ci ţin doar de calitatea de a fi OM. Numai un om care iubeşte omul poate spune că Ȋl iubeşte pe Dumnezeu, Care ne iubeşte pe toţi, indiferent cine suntem şi unde locuim şi Care ne îndeamnă: “Fiţi lumină a lumii prin gânduri, cuvinte şi fapte bune!”

Este un adevăr dureros faptul că cei mai mulÈ›i dintre creÈ™tinii ortodocÈ™i nu mai È™tiu de ce sunt creÈ™tini, dar mai ales, de ce tocmai ortodocÈ™i. Ei nu mai È™tiu ce învăÈ›ătură are Biserica Ortodoxă, de care aparÈ›in È™i ai cărei membri sunt. De asemenea, nu mai È™tiu în ce cred, în calitate de creÈ™tini ortodocÈ™i. Chiar dacă ar È™ti să spună pe de rost Crezul, totuÈ™i, ei nu mai È™tiu ce rostesc È™i ce transmit articolele din Crez. AceÈ™tia pot fi întrebaÈ›i: „De ce eÈ™ti creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant sau anglican?”, È™i nu È™tiu ce să răspundă. Cel mai la îndemână răspuns pe care îl dau este următorul: „Pentru că m-am născut ortodox. Pentru că aÈ™a m-am pomenit din moÈ™i-strămoÈ™i, să fiu ortodox”. Adică spune că este după tradiÈ›ie ortodox – „aÈ™a m-am pomenit” –, însă nu este creÈ™tin ortodox prin conÈ™tiinÈ›ă È™i cunoaÈ™tere. Spune că este ortodox, dar nu se poate justifica, nu poate să explice È™i să spună cum È™i de ce este creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant.

Această carte, iubite cititorule, a fost scrisă cu scopul de a ne arăta care este credinÈ›a creÈ™tin-ortodoxă a Bisericii noastre, pe care o avem È™i o mărturisim cu toÈ›ii din tot sufletul. Ea a fost scrisă pentru a ne ajuta să înÈ›elegem, pe cât este cu putinÈ›ă pe fiecare dintre noi, în ce credem mai exact, în calitate de ortodocÈ™i, È™i de ce credem ceva, È™i nu altceva. A fost scrisă pentru a ne explica, a ni se prezenta È™i expune, într-un mod viu, credinÈ›a noastră, pentru a deveni, cu ajutorul harului dumnezeiesc, creÈ™tini ortodocÈ™i prin conÈ™tiinÈ›ă, astfel încât să È™tim È™i să putem spune de ce suntem creÈ™tini ortodocÈ™i.

Dacă omul porneşte pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită şi să nu se limiteze la propriile presupuneri. La început, omul umblă ca prin ceaţă sau ca printr-o pădure mohorâtă şi prin mijlocul mrejelor. De aceea, mai bine să-i întindă mână cuiva care îl poate scoate de acolo şi îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceşte, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufleteşti, extrem de subtile, de vreme ce nu-şi tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienţii obişnuiţi, ci nici medicii înşişi?

Le putem deprinde fără învăţare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu naştere (instinctele), însă ştiinţele şi artele se însuşesc de obicei prin învăţare. De exemplu, să scriem, să desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei şi ştiinţa ştiinţei, ce se poate face aici fără un învăţător? Cine acţionează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, şi anume: încrederea prea mare în sine şi îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învăţătorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) şi ungerea Lui ne învaţă despre toate (cf. I Ioan 2, 27). 

In epoca in care traditia ortodoxa neptica este desconsiderata de multi psihologi, am dorit sa prezint tezele ei fundamentale. Cred ca aceasta incercare a mea este justificata, pentru ca de atunci si pana astazi primesc multe consideratii pozitive, mai ales dupa ce aceasta carte a fost tradusa in limba engleza. Foarte multi au observat ca opiniile pe care le prezinta Sfintii Parinti in textele lor si in care se vorbeste despre distinctia dintre minte si ratiune, despre modul abordarii gandurilor, despre isihasmul ortodox, despre cunoasterea lui Dumnezeu, despre Ortodoxie ca stiinta terapeutica, sunt cautari ale lumii contemporane si prin urmare, ceea ce domina in modernitatea occidentala.