Cuprins:

Precuvantare la Mica Pravilioara
Insemnatatea pe scurt a celor sapte laude
Rugaciunile diminetii
Rugaciunile de seara
Miezonoptica pentru toate zilele
Miezonoptica pentru Sambete
Miezonoptica pentru Duminici
Utrenia
Ceasul intai
Ceasul al treilea
Ceasul al saselea
Obednita
Ceasul al noualea
Vecernia
Pavecernita
Ceasurile Pastilor
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre ingerul pazitor al vietii omului
Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Al doilea paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Pomelnic
Sinaxar peste tot anul
Invatatura pe scurt

Sfântul Sava cel Nou a crescut şi s-a desăvârşit ca monah încă din tinerețe în cele mai venerate locuri ale Ortodoxiei: Ţara Sfântă şi Sfântul Munte. A fost prieten apropiat al Sfântului Nectarie din Eghina, în a cărui mănăstire de maici a slujit ca preot şi a predat cântarea psaltică şi meşteşugul iconarilor – pe care îl deprinsese în Athos, la Sfânta Ana –, iar cea dintâi icoană a Sfântului Nectarie de către el a fost zugrăvită, de-a lungul a 40 de zile de zăvorâre. Mare isihast şi „om al blândeţii”, la fel ca Moise şi David, smerit şi milostiv, de o iscusinţă negrăită ca părinte duhovnicesc şi îndrumător, toată asprimea şi-o îndrepta doar împotriva păcatului, urând mai ales hulirea şi osândirea aproapelui. 

Prăznuit pe 7 aprilie, ziua adormirii şi a aflării cinstitelor sale moaşte, Sfântul Sava îi primeşte cu dragoste pe toţi cei care îi cer ajutorul cu credinţă, precum arată numeroasele minuni săvârşite până în ziua de azi cu rugăciunile lui. 

Cuprins

Sfințenia - Împlinirea umanului
Luna septembrie
Luna octombrie
Luna noiembrie
Luna decembrie
Luna ianuarie
Luna februarie
Luna martie
Luna aprilie
Luna mai
Luna iunie
Luna iulie
Luna august
Sinaxarele din Triod
Sinaxarele din Penticostar

Sfintele taine sunt lucrări văzute ale Bisericii lui Hristos prin care, în chip nevăzut, se împărtășește omului harul Sfântului Duh, spre creștere duhovnicească și spre mântuire. Fiecare credincios este chemat să vegheze permanent ca trupul și sufletul său să fie curate, vrednice de a primi și a păstra pe Duhul Sfânt, vrednice de a fi templu al Duhului Sfânt. 

Se înțelege de aici importanța Sfintelor Taine în viața credincioșilor și adevărul că în afară de Biserică se primesc Sfintele Taine și prin ele harul Preasfântului Duh fără de care omul nu se poate mântui

Acei care sunt satui de poame carnoase, desigur ca nu se uita la samburi. Dar ii rig, pentru dragostea lui Dumnezeu sa nu calce in picioare si sa piarda aceste seminicioare, care sunt adunate cu sudori si cu lacrimi, caci vor veni zile, cand se vor strange de vrajmasi cartile cele bune (adica poamele cele duhovnicesti) si atunci nevoiasii vor cauta samburasi vechi si nu vor afla.

Sfantul Ioan Iacov Romanul

Cartea de fata, aflata acum la a doua editie, alcatuita si tiparita postum de ur­ma­sii si admiratorii autorului, reflecta specificul acestei pastoratii, intr-un mediu nu tocmai prielnic, in confruntare cu o lume care si-a pierdut interesul fata de religie si ale carei provocari au ramas pana as­tazi aceleasi.  La fel si „insemnarile” subtilului in­telectual si traitor crestin raman actuale, atat prin proble­matica lor, cat si prin maniera directa, percu­tan­ta si moderna in care au fost scrise.  Regasim in ele concizia si rigoarea aforistica ale „jurnalului” duhovnicesc al Sfantului Ioan de Kronstadt, dar si ale „cu­vintelor de folos” ale Sfantului Isaac Sirul, pe care parintele il citeaza ade­sea cu statornica admiratie.

De cateva decenii embrionul este in inima actualitatii si a dezbaterilor contemporane.  De secole dreptul la viata, atat inainte, cat si dupa nastere, parea un fapt castigat.  Legalizarea avortului a readu in discutie acest drept la viata inainte de nastere, facand sa para ca embrionul are un statut diferit inainte si dupa data de la care nu se mai poate practica avortul.

Ce anume diferentiaza un embrion de un conglomerat de celule?  Trebuie oare sa consideram ovulul uman fecundat drept un animal (experimentarea pe un animal nepunand aceleasi probleme etice), sau chiar drept o planta?  Ce anume este o fiinta umana?  Din care moment anume trebuie ea considerata ca atare?  Exista criterii observabile ale unei schimbari de statut intre conceptie si nastere?  Iata intrebari foarte actuale.

Daca privim la ceea ce se spunea despre aceasta chestiune in primele secole ale istoriei crestinismului, ne dam seama ca se puneau exact aceleasi intrebari.  Or in acea epoca oamenii reflectau deja cel putin de cateva sute de ani asupra acestor intrebari, ceea ce insumeaza cel putin doua mii sase sute de ani de reflectie asupra embrionului.

Merita deci osteneala sa vedem cum anume au pus primii crestini aceste intrebari, seculare deja pe vremea lor, si sa vedem in ce masura crestinismul a dat raspunsuri specifice si daca aceste raspunsuri ne pot ajuta in dezbaterea actuala.

Marie-Helene Congourdeau

"Esti pacatos?  Nu deznadajdui!  Intra in biserica cu gand de pocainta!  Ai pacatuit?  Spune lui Dumnezeu: Am pacatuit!  Ce oboseala, ce greutate, ce osteneala ca sa spui acest cuvant: am pacatuit?  Nici una!  Daca spui tu insuti ca ai pacatuit, nu vei avea acuzator pe diavol.  Ia-o inaintea diavolului!  Rapeste-i dregatoria lui!  Ca dregatoria lui este de a acuza...

Dumnezeiasca Scriptura zice: Spune tu pacatele tale intai, ca sa te indreptezi(Iasia 43,26).  Spune pacatul, ca sa scapi de pacat!  Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseala, nici de siruri de cuvinte, nici de cheltuiala de bani, nici de altceva de acest fel.  Spune un cuvant, fii sincer fata de pacat si spune: am pacatuit!"

Sfantul Ioan Gura de Aur: Omiliile despre pocainta

Taina fericirii este să știi să-l faci fericit pe cel de lângă tine, iar fericirea lui să fie suportul fericirii tale. - Părintele Vasile Ioana

Cu toții știm în adâncul inimii ce îi este cu adevărat de folos sufletului nostru, însă puțini îndrăznim să pășim pe caela iubirii și a jertfei. O familie fericită, în care domnesc armonia, liniștea și iubirea, reprezintă un ideal spre acre tinde sufletul oricărui bun creștin, însă câți dintre noi suntem dispuși să renunțăm la noi înșine pentru a ne regăsi apoi, mai buni, mai împliniți, în iubirea pentru celălalt?

Iubirea este poate cel mai prețios dar pe acre l-am primit, însă pentru a ne bucura cu adevărat de el trebuie, mai întâi, să învățăm să luptăm necontenit împotriva egoismului care ne desparte adesea de aproapele noastru, de familia noastră și de Dumnezeu.

Cartea Părintelui Vasile Ioana ne ajută să învățăm această lecție dificilă a iubirii și a jertfei și să redescoperim valorile fundamentale ale familiei creștine autentice. Asemenea unui duhovnic înțelept care nu cunoaște slăbiciunile și trudește ca să ne cultive virtuțile, acest volum privește până în profunzimea ființei noastre, vede toate slăbiciunile, viciile și obiceiurile care îi îndepărtează de noi pe cei pe care îi iubim și ne arată calea spre vindecarea sufletului.