Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Sfant si dumnezeiesc lucru a savarsit cuviosul Nicodim Mandita, care pe intelesul tuturor, a raspandit in scris Cuvantul lui Dumnezeu in sufletul poporului binecredincios din tara noastra. Pentru lucrarea sa duhovniceasca, pentru dragostea lui fierbinte fata de sfanta Ortodoxie, este vrednic sa fie asezat in randul Sfintilor pe care Iisus Hristos, prin Duhul Sfant, i-a ales din sanul poporului roman si i-a incununat cu nemurirea.

Existenţa celor 24 de Vămi ale Văzduhului reiese destul de clar şi limpede şi din: Cuvântul de învăţătură, foarte folositor, al Sfântului Macarie Egipteanul. Acolo el arată că un Înger în chip călugăresc descoperindu-i printre altele, despre ieşirea sufletelor din trupurile lor, întâlnirea şi recunoaşterea dintre ele în viaţa viitoare, şi despre cele 24 de Vămi, unde îngerii se ceartă cu diavolii pentru fiecare suflet „Şi dacă vor fi – zice îngerul – mai frumoase si mai multe bunătăţile omului, sufletul aceluia îl iau îngerii şi-l suie din Vamă în Vamă, până îl trec cele 24 de Vămi…”. îngerul vorbind cu Sfântul Macarie mai departe, despre gâlcevile ce se fac între îngeri şi diavolii sălbatici, adaugă: „Şi tot aşa merge sufletul prin cele 24 de vămi, până la poarta cerului’. Apoi vorbind despre cei ce zavistuiesc, că se aseamănă cu luda Iscariotul care a vândut pe Hristos, adevereşte a treia oară existenţa celor 24 de Vămi, zicând.-„Şi aşa merge sufletul la cer, prin cele 24 locuri (vămi) tot intrebându-se, pentru ca nimic necurat să nu intre în împărăţia Cerurilor…

Pentru toate greselile ce facem noi oamenii, doua judecati a randuit Dumnezeu, una aici pe pamant, a sfintei marturisiri si alta la cer, a celei de a doua aratari a lui Hristos.

Milostivul și Atotpurtătorul de grijă Dumnezeu, care în cursul veacurilor a luminat pe aleșii Săi: Drepți, Patriarhi, Prooroci, Apostoli, Dascăli și înflăcărați credincioși ai Bisercii Vechiului și Noului Testament, să reverse Dumnezeiescul Său Dar asupra tuturor cititorilor și ascultătorilor celor scrise în cartea acesasta și să le dea putere de sus a viețui drept creștinește și a deveni făclii luminătoare în mijlocul lumii acesteia care zace în întuneric și în umbra morții. El, cu puterea Sa Dumnezeiască, să aprindă într-înșii focul Duhului Sfânt și să le ajute a se folosi bine tot restul vieții lor, spre folosul lor propriu duhovnicesc, spre binele obștesc, spre reînvierea minunatelor și luminatelor adunări creștinești și naționale într-un cuget, simțire și suflet, spre progresul personal, al Bisericii, al Națiunii și spre Slava lui Dumnezeu.

Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu noi cu toți, fraților. Amin. (2 Cor. 13, 16)

Multă grijă îl cuprinde pe cineva când este chemat la palat de stăpânitorul sau conducătorul patriei sale. Mai întâi se socoteşte cum să se prezinte mai înţelepţeşte, mai curat şi mai bine. Plecând de acasă, pe drum îşi face bine socoteală cum să se prezinte, să se mişte, să stea şi cum să grăiască înaintea mai-marelui său, pentru a-i bine-plăcea şi a dobândi cele de folos.

Asa cum ne-am format in sanul mamelor noastre, intregi ori infirmi, asa am si venit in lumea aceasta. Asijderea precum ne-am format aici in lumea asta trecatoare, pentru iad ori pentru rai, asa vom fi in vesnicie in viata de dincolo de mormant: in iad ori in Rai.