Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Accente ale teologiei Părintelui Arsenie Boca privind căsătoria şi viaţa de familie * Mărturie în grădina de la Hăţăgel * Noi mărturii ale Părintelui Pantelimon * Relaţia duhovnicească dintre Părintele Dumitru Stăniloae şi Părintele Arsenie Boca * Familia creştină şi căsătoria în scrierile Părintelui Dumitru Stăniloae

In aceasta carte autorul redescopera o perspectiva asupra sanatatii, a bolii si a vindecarii pe care lumea secularizata in care traim a pierdut-o cu totul din vedere.  Redescopera adica adevarata perspectiva, aceea care tine seama de situatia noastra de creaturi ale lui Dumnezeu, de realitatea pacatului, dar si de adevarul esential al iubirii nelimitate a lui Dumnezeu fata de noi si al mantuirii noastre in Hristos.

Parintele Profesor Dumitru Staniloae omagiat prin sase studii teologice.

Subiect actual al dragostei devine omul numai cînd primeşte în sine dragostea lui Dumnezeu, dar capacitatea de a deveni subiect al dragostei ce coboară de sus, trebuie să o aibă el. Şi trebuie să înţelegem această capacitate de a deveni subiect al dragostei divine nu ca o capacitate de recepţie pasivă, ci ca o capacitate de a şi-o însuşi şi de a creşte în ea şi prin eforturi proprii, căci omul trebuie să colaboreze la mântuirea sa (Preotul Profesor Dumitru Stăniloae. 

„Tâlcuirea Părinţilor nu este doar rodul cărţilor pe care le-au citit, ci şi al propriei lor experienţe. De aceea, când vorbesc despre dogme, Părinţii nu fac doar simpla tâlcuire a textelor, ci vorbesc şi din experienţa lor, la fel ca un astronom care, atunci când predă o lecţie, nu vorbeşte doar din tratatele de astronomie, ci se uită și prin telescop, verificând cu telescopul cele scrise în cărţi. De fapt, telescopul este mai important decât cărţile. La fel şi în teologia patristică, mintea (νοῦς) celor luminaţi este mai importantă decât cărţile. Mintea aflată în stadiul luminării este exact ca astronomul care se uită prin telescop. Aceasta este experienţa dogmei. Noi nu am moștenit numai dogma, am moștenit și experiența dogmei.”

Prezenta unor oameni pe pamant nu are sfarsit.  Ei continua sa existe dincolo de perioadele istorice in care au trait.  Viata lor nu se caracterizeaza prin scurtimea stralucirii unei artificii.  Devin semne ale neindoielnicei relativitati a timpului, ii dau forma si o coloreaza. Iar atunci cand pleaca din lumea vazuta, intregind ciclul vietii pamantesti, absenta lor nu inseamna nicidecum uitare sau disparitie.  Prezenta lor se continua presarata cu lucrarile duhovnicesti autentice pe care le-au lasat in urma.

Maxim este o astfel de prezenta.  Sfant si marturisitor…  A aparut istoric in realitatea zdruncinata a Constantinopolului secolului al VII-lea, pe care nu stiu daca sa-l numesc intunecat sau luminos, poate putin din amandoua.

Ignoranta noastra referitoare la cunoasterea exacta a scopului vietii noastre crestine, precum si necunoasterea adevaratilor dusmani ai mantuirii noastre ne fac sa fim usor de prins in capcanele demonilor. Niciodata nu trebuie sa uitam ca cei trei dusmani ai mantuirii noastre: trupul, lumea pacatului si diavolul nu au vreo perioada de armistitiu si de aceea suntem datori cu atentie sa ne pazim cu grija pe noi insine de ei, pentru ca trecem prin multe capcane mortale ascunse. Cerand luminarea si ajutorul lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, mijlocirile Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si Pururea- Fecioarei Maria si rugaciunile tuturor Sfintilor Ortodoxiei, suntem chemati sa luptam pentru curatirea noastra de diferite patimi pacatoase si pentru dobandirea virtutilor evanghelice si sa traim, in general, o viata cu roade vrednice de pocainta, pentru a avea nadejde de mantuire.