Cartea este o marturie autentica si cutremuratoare a unui fost calugar catolic care si-a stabilit ca prioritate in viata gasirea Adevarului. Punctul lui de plecare a fost un document pe care l-a descoperit pe cand ordona si evalua cartile din biblioteca manastirii de care apartinea. Acest document a declansat inlauntrul sau o criza de constiinta, care l-a pus in conflict cu duhovnicul sau, cu prietenii, cu fratii din manastire, cu ierarhia si chiar cu Biserica sa, cu toate dogmele si "adevarurile" ei.

Dacă deschidem cărticica aceasta, copii, şi începem să o citim, pagină după pagină, vom pătrunde, cu paşi nevăzuţi, în peştera şi sufletul tâlharului Dismas. Tâlhar de temut şi lipsit de milă, până într-o zi, în care s-a întâmplat ceva. Ceva foarte important, atât de important, încât i-a schimbat întreaga viaţă, ba am putea spune că a schimbat viaţa întregii omeniri. Pentru că, prin tâlharul Dismas, omenirea întreagă a învăţat o lecţie. Una dătătoare de nădejde.

Vreţi să aflaţi despre ce este vorba? Psssst!... Fără zgomot, luaţi cartea în mână şi deschideţi-o: rândurile vă vor purta, ca valurile unui râu de munte, prin vremurile acelea de demult, şi vă vor face martori ai unor evenimente fără de pereche!

Considerat de critici cel mai „adult“ volum al seriei „Anne de la Green Gables“, Rilla din Ingleside ne prezintă familia Blythe în preajma izbucnirii Primului Război Mondial şi în timpul desfăşurării lui. Ca foarte mulţi alţi tineri canadieni, băieţii Annei şi ai lui Gilbert, Jem şi Walter, se înrolează voluntari şi pleacă pe front, alături de soldaţii englezi. Acasă rămân fetele, iar personajul principal al romanului e Rilla, mezina. Cu o inteligenţă la fel de vie ca a mamei sale, fetiţa, în vârstă de 15 ani, transmite cititorului adevăruri adânci despre viaţă şi despre oameni.

Lectura Didahiilor indică pe mitropolitul lui Brâncoveanu ca iniţiator al elocvenţei sacre. Nu este exclusă, parţial e chiar atestată, adresarea sporadică, de către anumiţi preoţi, a unor „cuvinte de învăţătură”, timide sfaturi duhovniceşti în formulări primitive. Dar ce reputaţie oratorică vor fi avut cele câteva propoziţii împerecheate de vreun preot de ţară în faţa unui auditoriu analfabet? Cât priveşte predicile ţinute în greceşte şi slavoneşte de ierarhii străini veniţi după ajutoare în eparhiile româneşti, ele pot interesa doar pe istoricii culturii. Remarcăm în trecere, ca fapt notabil, că până atunci liturghia - din care face parte textul predicii -, cu excepţia Apostolului şi a Evangheliei, se oficia încă în slavoneşte. Opera lui Antim se constituie ca o demonstraţie a capacităţii plastice a limbii române făcută păturii boiereşti de către un străin.

Apărut în condiții grafice deosebite, volumul Antim Ivireanul - logos și personalitate, se descoperă ca un amplu studiu în care sunt analizate aspecte care privesc compoziţia predicilor, didactica religioasă, exegeza religioasă, pareneza, omiletica, economia şi redundanţa în expresie, semnificaţiile sintaxei lui Antim. 

Aceasta carte, tiparita acum pentru prima data in romaneste, a fost alcatuita de unul dintre marii Cuviosi ai Palestinei crestine: Sfantul Antioh Pandectul, monah din Lavra Sfantului Sava cel Sfintit.  Una dintre rugaciunile lui a fost cuprinsa in pravila de seara a fiecarui crestin, iat alta in randuiala Pavecernitei - dovada a marii pretuiri de care s-a bucurat, ca traitor si ca scriitor, din partea Bisericii Sobornicesti.

Dupa cum spunea Sfantul Nectarie din Eghina, care a reeditat originalul grecesc la inceputul veacului trecut, "aceasta lucrare este vrednica de citit si plina de indemnuri cat de poate de folositoare...  Fiecare cap trateaza o anumita tema morala, asa incat lucrarea, in ansamblul ei, alcatuieste un frumos sistem de teologie morala, impletit din cuvintele Sfintelor Scripturi si ale vechilor Dascali ai Bisericii...  In capetele acestea scriitorul a cuprins pe scurt, cu cuvintele sale, Sfanta Scriptura a Vechiului si a Noului testament, asa incat nici sa nu fie grea cartea, nici sa nu fie lasat deoparte vreun lucru dintre cele care tin de folosul si mantuirea sufletului".

Scrisa pentru o obste de calugari bejenita in urma restristilor vremii, cu scopul de a tine locul INTREGII biblioteci a manastirii lor, aceasta lucrare a fost conceputa ca o CARTE DE CAPATAI a crestinului, ce poate fi purtata oriunde cu usurinta si reprezinta, asa cum arata Sfantul Nectarie, o enciclopedie completa a cunostintelor morale necesare pentru viata duhovniceasca, folositoare pentru calugari si mireni deopotriva.

Această lucrare tratează o temă nu foarte cercetată în istoriografie: martiriul Sfântului Antim Ivireanul, strălucită personalitate bisericească a epocii sale și a culturii naționale, meșter tipograf și conducător al tipografiei domnești din București (ante oct. 1691-1694), egumen al Mănăstirii Snagov (1694-1705), episcop al Râmnicului ( 16 mart. 1705-febr. 1708) și mitropolit al Țării Românești (22 febr. 1708-aug./sept. 1716).

În urma unei noi lecturi a întregului „dosar” al martiriului – constituit din cronici interne și izvoare străine de natură foarte diversă (sentința de caterisire pronunțată de Patriarhia Ecumenică, cronici, memorii, rapoarte militare austriece), cu un grad diferit de credibilitate –, cu rigoare și minuție, autorul proiectează lumină asupra ultimelor momente ale vieții pământești a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Sfantul Nicolae Velimirovici nu a cautat sa dse refugieze din tara sa, ci a ramas sa sufere alaturi de poporul sau. A fost arestat si i s-a stabilit domiciliul fortat la Manastirea Liubostinia. Era inceputul unui drum al crucii care avea sa se sfarseasca abia dupa patru ani in cumplitul lagar de la Dachau, de unde episcopul Nicolae avea sa fie eliberat de trupele americane. 

Razboiul era purtat si impotriva sutelor de mii de sarbi care nu aveau alta vina decat ca nu doreau sa renunte la credinta ortodoxa a stramosilor lor, impotriva clerului si impotriva locasurilor sfinte.

    Fiule, daca Dumnezeu ar ingadui, cand se naste omul, sa aiba pe pieptul sau gravate dorintele lui personale, speciale, si visurile lui, unii s-ar naste avand gravate pe pieptul lor depozite de aur, altii tronuri regale si castele, altii fotolii de prim- ministru sau catedre universitare.  Eu personal cred ca pe pieptul meu ar fi gravate un toc cu penita si o carte.  Dar crede-ma ca numai pe piept, fiindca in adancurile inimii mele ar fi scrise cu sange doar cateva cuvinte: "Iubire de Dumnezeu, iubire de oameni.

Batranul Epifanie I. Teodoropulos