Poate fi considerat secolul XX ca fiind "secolul ecumenismului"? In mare masura da, caci niciodata in istoria crestinismului nu au fost facuti atatia pasi spre intarirea dialogului crestinilor cu alte religii. Confruntati cu alte religii sau cu fenomene fara precedent in trecut, crestinii au fost pusi in situatia existentiala de a-si reevalua esenta si rolul lor in lume.

“Pr. Prof. Dr. Liviu Stan ramane un reprezentant de mare cinste al Mitropoliei Ardealului, al Academiei Teologice Andreiene din Sibiu si unul din cei mai straluciti bursieri ai vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Balan. Reputatul profesor si canonist face parte din generatia de aur a „carturarilor sibieni de altadata", a dascalilor de neintrecut pe care dat scoala teologica sibiana. El se alatura marilor profesori de teologie care au ridicat invatamantul teologic romanesc la cel mai inalt nivel, pe plan national si international, in cea mai grea perioada a Bisericii noastre, perioada comunista.

Scrierile Parintelui Prof. Liviu Stan au continuat si au dezvoltat traditia saguniana, traditie canonica autentic ortodoxa, care a pus in valoare principiile fundamentale ale dreptului canonic ortodox si participarea tuturor membrilor Bisericii la viata ei, clerici, mireni si monahi.” - I.P.S. Dr. Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului 

Realizată sub forma unor convorbiri cu Preacuviosul Arhimandrit Teofil Părăian, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, cartea aceasta ne oferă încă un popas de înalțare duhovnicească și o reîntâlnire cu duhovnicul bucuriei de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

"Cine sunt eu. Ce spun eu despre mine" e un volum născut în tinda Mănăstirii - "în tinda Raiului, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului și în locul împlinirilor", după cum îi plăcea Părintelui Teofil să numească mănăstirea - , acolo unde Părintele se simțea mereu casnic al lui Dumnezeu, primind pelerini și fii duhovnicești, povățuind și împărtășind "prescuri, pentru cuminecături".

Pe parcursul acestor pagini se desfășoară o viață de om închinată lui Dumnezeu, așa cum a înțeles el să și-o istorisescă, cu urcușurile și coborâșurile ei, cu bucuriile și tristețile ei și, mai ales, ca o pildă a unei vieți puse deplin în slujba Mântuitorului Hristos. 

(lipsa text)

Cartea de fata aduna articole, studii, recenzii, care incearca sa descopere cititorului contemporan simplitatea unui discurs teologic din care nu lipseste duhul catehetic necesar modernitatii in regasirea propriei expresivitati existentiale.

Sfantul Ioan damaschin este considerat ultimul mare Parinte al Bisericii Rasaritene. El a fost un creator de sistem teologic, dar unul diferit de cel al inaintasilor sai, Origen, Sfantul Grigorie de Nazianz, Dionisie Pseudo-Areopagitul si Sfantul Maxim Marturisitorul. In cadrul acestui sistem, el nu a fost un simplu compilator, ci a realizat o ampla sinteza a teologiei crestine de pana la el, concretizata, in principal, in lucrarea Expunere exacta a credintei ortodoxe sau Dogmatica.

Mereu calda, mereu plina de dragoste si mila, Stareta Elisabeta purta, cu toata puterea lui Hristos, slabiciunile celor slabi. Toti o iubeau, toti o cinsteau pentru ca simteau ca dragostea ei pentru aproapele era nefatarnica. Pentru toti era stareta, si mama, si prietena, si sora. Zambetul ei cald incalzea si cele mai reci inimi. Si Dumnezeu singur stie cate suflete chinuite vor fi aflat mangaiere la dansa, cati oameni tamaduiti sufleteste si trupeste vor fi multumit cu lacrimi Staretei Elisabeta cea mult milostiva.

Viețile sfinților pe luna februarie

A colora nu este o pierdere de timp la vârsta grădiniței, dimpotrivă, reprezintă un episod important în evoluția copiilor – aceștia învață despre culori, îndemânarea manipulării creionului, părțile componente ale diferitelor viețuitoare sau obiecte. Așadar, o carte de colorat cu imagini mari și atractive poate constitui oricând un cadou bine ales pentru orice copil.

Învierea izvorăşte din jertfă, jertfa izvorăşte din ascultare, iar ascultarea din iubire. Tatăl L‑a trimis în lume pe Fiul Său, Unul-Născut, ca s‑o izbăvească şi să o scoată din întunericul păcatului: „S‑a smerit pe Sine, ascultător făcându‑Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L‑a preaînălţat şi I‑a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 8‑9). După Înviere, contemporanii lui Iisus nu‑I mai pronunţau în acest fel numele, ci‑I spuneau: Înviatul din Nazaret. Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliţă vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor” (Ioan 19, 19). Oare, după Învierea lui Iisus, n‑a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: „Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret”?! Aşa I‑a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.
† IOAN al Banatului

Citirea din Sfinţii Părinţi ne ajută să ne vedem păcatele şi neajunsurile sufleteşti. Cuviosul Macarie de la Optina ne sfătuieşte: „Citiţi cărţile Părinţilor şi studiaţi învăţătura lor; aceasta ne va fi de folos pentru cunoaşterea neputinţei noastre şi pentru dobândirea smereniei, răbdării şi dragostei, învăţându-ne cum să ne împotrivim patimilor, cum să ne curăţim inima de aceşti spini şi să sădim virtuţile”. Aceste cuvinte care îi aveau în vedere pe Sfinţii Părinţi se referă în aceeaşi măsură şi la stareţii Optinei, care prin experienţă străbăteau calea virtuţilor. „Aceştia Sfinţii Părinţi , ne învaţă Cuviosul, nu scriau după mintea lor, ci mai ales, având experienţa multor necazuri, scârbe şi boli, ne-au lăsat, ca o bogată moştenire şi plină de nădejde vistierie, cuvintele lor pline de har. Iar noi, aducând mulţumiri Domnului, Care ne-a făcut acest dar, să învăţăm de la ei şi la nevoie să le punem pe rănile noastre ca pe un balsam tămăduitor…” 

Aşadar, să cădem şi noi la cuvioşii noştri stareţi cu credinţă şi cu dragoste şi să învăţăm de la ei lucrarea poruncilor Domnului, lupta cu patimile şi să năzuim spre o viaţă sfântă, dreaptă şi bineplăcută lui Dumnezeu. 

Cuvioşilor stareţi ai Optinei, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi! 

Una dintre cei mai mari Nebuni din Rusia este sfânta și fericita Xenia din Petersburg, care repeta în secolul al XVIII- lea, secolul despotismului luminat, faptele părinților Bisericii, părinți care au trăit cândva, demult.

Ea însăși a văzut cât de nestatornică și de efemeră este lumea pământească, și după douăzeci și șase de ani de viață fericită și îndestulată a părăsit totul pentru a se cufunda în durerea omenească.

Prin viața sa ea a demonstrat cât de fals și de inutil este tot ceea ce este lumesc și pământesc și pe care ni-l dorim

Am numit-o fericită, pentru că totdeauna era cu mintea la Dumnezeu, în lumea rugăciunii fără întrerupere.