Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

De multa vreme se simtea printre crestinii de la noi nevoia unui indrumar limpede si totodata concis de­spre indeletnicirea cu Rugaciunea lui Iisus.

In Sfanta Scriptura si in scrierile Sfintilor Parinti intalnim adesea indemnul de a ne ruga neincetat, prin rostirea, cat mai des cu putinta, a rugaciunii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste‑ma pe mine, pacatosul!”. Desigur, pentru cei mai mulÈ›i dintre noi e de neinteles, in conditiile vietii de astazi, cum am putea sa savarsim aceasta tainica lucrare. Indemnul Sfantului Apostol Pavel – „Rugati‑va neincetat!” (I Tes. 5, 17) – pare, la prima vedere, cu neputinta de indeplinit daca nu luam aminte la cuvintele Sfantului Maxim Marturisitorul, care arata ucenicilor sai ca „Dumnezeiasca Scriptura nu porunceste nimic dintru cele cu neputinta”.

Cartea lui Nikolai Pestov – teolog si istoric rus al Bisericii Ortodoxe, dar mai cu seama un autentic traitor crestin – se constituie intr‑un indrumar pe intelesul tuturor despre taina savarsirii rugaciunii neincetate. Marea cautare de care s‑a bucurat in Rusia in ultimii ani acest pretios indrumar duhovnicesc de­spre unirea inimii omului cu Dumnezeu ne‑a determinat sa‑l talmacim si in limba romana pentru folosul sufletesc al crestinilor de la noi.

Aceasta carte, cu apoftegmele unor Parinti din veacul XX, pe cat e de simpla, pe atat e de profunda.  Universitatile Pustiei in care s-au format acesti parinti le-au oferit o intelegere superioara a lucrurilor.

IPS Andrei 

Un om avea doi fii.  Si a zis cel mai tânăr dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere.  Asa incepe cea mai frumoasa parabola pe care a rostit-o Mantuitorul.  In fata fiului se deschide o viata noua, intr-o tara indepartata, plina de promisiuni de fericire. Tatal insa nu inceteaza sa spere ca mezinului ii va veni intr-o zi mintea la cap si se va intoarce acolo unde este iubit.  Nu trece zi sa nu se uite lung in zare, parandu-i-se ca il vede venind, asa cum l-a vazut plecand.  Sa fie oare asteptarea lui zadarnica?

Cand suntem copii, ne grabim spre cei adulti cum se grabeste calatorul spre munte, abia cand ajungi in varf, descoperi ca altceva n-ai ce vedea mai frumos decat valea, pe care ai lasat-o la poalele muntelui.

Istoria familiei începe din momentul când cei doi soţi fac cunoÈ™tinÈ›ă. Adesea, reuşita lor depinde de succesul sau eÈ™ecul perioadei iniÈ›iale. Și, într‑adevăr, nu există, probabil, un lucru mai important È™i mai responsabil în viaÈ›ă decât alegerea persoanei cu care vom trăi È™i decizia de a te căsători cu ea. Acesta implică întotdeauna un risc, deoarece este dificil să se prevadă cum va fi soÈ›ul (soÈ›ia) în viitor.
Pentru a nu greşi, trebuie să fim atenţi la unele puncte fundamentale chiar înainte de căsătorie. Adesea, se întâmplă ca obiceiurile neplăcute ale alesului (alesei) să fie luate drept „fleacuri” pe care le vei putea gestiona cu uşurinţă după căsătorie. Totuşi, aşa cum se dovedeÈ™te mai târziu, aceste planuri „luminoase” devin mai pesimiste după căsătorie, pentru că a‑l schimba pe celălalt este dificil, aproape imposibil. Şi ce vom face atunci? Cum să nu eÈ™uăm?
Ce este important să ştii înainte de căsătorie? Despre aceasta se vorbeÈ™te în cartea de faÈ›ă. Vom analiza în ea cum se petrece întâlnirea hotărâtoare dintre bărbat şi femeie, care se finalizează prin căsătorie, şi cum aceasta poartă adesea masca iubirii adevărate; de ce iubirea adevărată nu se naşte imediat; la ce trebuie să fim atenţi înainte de căsătorie… Aceste momente – È™i multe altele – sunt abordate în paginile care aÈ™teaptă să le citiÈ›i.
Elena Morozova

Kostas Karastathis rastoarna toate invinuirile, care au fost formulate la adresa lui Constantin cel Mare si aduce la lumina adevarul despre viata si activitatea Imparatului celui Intocmai cu Apostolii. Contributia lui Kostas Karastathis in Scrierile Crestine, dar si in Istoria elena este de nepretuit, Sfantul Constantin cel Mare a fost recunoscut ca sfant, a scris istorie, si a fost intemeietorului Imperiului Bizantin milenar.
Trebuia sa existe un istoric care sa scrie despre aceasta mare personalitate a Istoriei dar si a crestinismului. Iar acesta este K. Karastathis, care ne-a oferit istoria in vesmantul literaturii.