Cartea este o marturie autentica si cutremuratoare a unui fost calugar catolic care si-a stabilit ca prioritate in viata gasirea Adevarului. Punctul lui de plecare a fost un document pe care l-a descoperit pe cand ordona si evalua cartile din biblioteca manastirii de care apartinea. Acest document a declansat inlauntrul sau o criza de constiinta, care l-a pus in conflict cu duhovnicul sau, cu prietenii, cu fratii din manastire, cu ierarhia si chiar cu Biserica sa, cu toate dogmele si "adevarurile" ei.

Dacă deschidem cărticica aceasta, copii, şi începem să o citim, pagină după pagină, vom pătrunde, cu paşi nevăzuţi, în peştera şi sufletul tâlharului Dismas. Tâlhar de temut şi lipsit de milă, până într-o zi, în care s-a întâmplat ceva. Ceva foarte important, atât de important, încât i-a schimbat întreaga viaţă, ba am putea spune că a schimbat viaţa întregii omeniri. Pentru că, prin tâlharul Dismas, omenirea întreagă a învăţat o lecţie. Una dătătoare de nădejde.

Vreţi să aflaţi despre ce este vorba? Psssst!... Fără zgomot, luaţi cartea în mână şi deschideţi-o: rândurile vă vor purta, ca valurile unui râu de munte, prin vremurile acelea de demult, şi vă vor face martori ai unor evenimente fără de pereche!

Considerat de critici cel mai „adult“ volum al seriei „Anne de la Green Gables“, Rilla din Ingleside ne prezintă familia Blythe în preajma izbucnirii Primului Război Mondial şi în timpul desfăşurării lui. Ca foarte mulţi alţi tineri canadieni, băieţii Annei şi ai lui Gilbert, Jem şi Walter, se înrolează voluntari şi pleacă pe front, alături de soldaţii englezi. Acasă rămân fetele, iar personajul principal al romanului e Rilla, mezina. Cu o inteligenţă la fel de vie ca a mamei sale, fetiţa, în vârstă de 15 ani, transmite cititorului adevăruri adânci despre viaţă şi despre oameni.

Lucrarea de fata cuprinde materiale si articole din arhivele parintelui Sofronie, scrise in diferite perioade ale vietii sale.  Unele dintre ele apar pentru prima oara.  Aceasta editie postuma este un fel de expunere pe scurt a teologiei care se afla la temeiul vietii de nevointa a parintelui si se imparte pe patru teme, ale caror titluri au fost date de catre alcatuitorul ei, la fel ca si titlurile articolelor ce nu au mai fost publicate.  In prima parte Parintele Sofronie vorbeste despre caile de cunoastere a lui Dumnezeu; tema partii a doua este ideea Facatorului, a Creatorului omului; partea a treia reprezinta o calauzire practica pentru mantuire; partea a patra este inchinata inaltimilor vederilor dumnezeiesti.  Cartea Parintelui este de un real folos duhovnicesc, izvorat din experienta reala a unui om sfant.

Multora nici măcar nu le este cunoscut faptul că există această carte, nici cel ce a scris-o și a alcătuit-o. De aceea am judecat să-mi dau silința mai ales pentru ea, ca să-i învăț pe cei necunoscători și ca să nu fie uitată și ascunsă o asemenea comoară. Căci poate să ne folosească nu mai puțin decât înseși Evangheliile; de atâta filozofie, de corectitudinea dogmelor și de minuni este plină în chip arătat și mai ales de cele lucrate de Duhul. Să nu trecem de acum încolo peste ea, ci să o cercetăm cu migală! E cu putință a afla aici și dogme, care, de nu era cartea aceasta, nu s-ar fi făcut cunoscute nimănui așa de limpede, ci începătura mântuirii noastre s-ar fi ascuns și ar fi fost nearătată în privința viețuirii și a dogmelor. Cea mai mare parte din cele puse aici sunt faptele lui Pavel, care s-a ostenit mai mult decât toți. Și pricina este că fericitul Luca, cel ce a alcătuit cartea aceasta, era învățăcelul lui, a cărui virtute este cu putință a o vedea din multe părți, dar mai ales din aceea că s-a ținut nedespărțit de învățătorul său și l-a urmat totdeauna.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Am speranta ca se vor gasi oameni pe care nu-i va plictisi lectura despre un om crescut intr-un orfelinat de stat sovietic, om care oarecand a incercat sa indrepte ceva in propria viata, sa isi gaseasca drumul modest, precum si folosul in cele mari si mici. De obicei, cititorul cauta sa se regaseasca in carte mai degraba pe el insusi decat pe cel care a scris-o. Nu m-am gandit niciodata ca intr-o buna zi ma voi aseza sa tastez cu inversunare, suferind din nou si repovestindu-mi trecutul, pentru a le infatisa celor din jur cum traieste un om cu copilaria amputata. Imi este nemaipomenit de greu sa o fac, de fiecare data bagandu-ma undeva sub piele, smulgand de acolo un vechi jurnal insangerat, atragand si distragand cititorul prin trecutul si prezentul meu, ori poate chiar prin viitor.

Volumul de fata are in vedere aspectul negativ al procesului in discutie, adica eliberarea mintii de sub stapanirea patimilor specifice ei, avand la baza cele spuse si invatate de Parintii trezvitori, precum si de alti Sfinti Parinti ai Bisericii.

Sfantul Dionisie s-a nascut in veacul al XVI-lea in frumoasa insula greceasca Zachint, intr-o familie nobila si neinfricata in bataliile cu otomanii.  Primind o educatie aleasa atat in stiintele vremii, cat mai cu seama in teologia Bisericii lui Hristos si intelegand inca de la varsta tineretii desertaciunea acestei lumi, s-a hotarat sa-si inchine viata lui Dumnezeu ca monah.  Vietuirea sa smerita, purtarea de grija si ingaduinta aratata fata de toti, i-au harazit de la Dumnezeu, tanar fiind, darul facerii de minuni si cel al stravederii.  Devenind mai tarziu intai-statator al Zachintului, Cuviosul s-a facut cunoscut si iubit prin cautarea pacii in lupta pentru putere dintre familiile nobiliare, lupta in care va fi ucis fratele sau.  Aratandu-se pilda de dragoste, Arhiepiscopul Dionisie l-a adapostit si l-a iertat pe ucigas, acesta nestiind, in fuga lui de urmaritori, ca isi marturisea uciderea chiar inaintea fratelui celui omorat.

Doctrina comunistă a fost una diabolică. Chinurile la care au fost supuşi cei arestaţi au fost de neînchipuit pentru mintea omului. Doctrina comunistă a fost îngăduită de Dumnezeu, ca pedeapsă pentru păcatele oamenilor cu scopul înţelepţirii lor, întoarcerii la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, care sunt, cum spune Psalmistul, făclii în trăirea vieţii noastre în sfinţenie (Psalmii 118, 105; I Tesaloniceni).

Au îndurat muceniceşte chinurile din închisori nu cei cu păcate grele, ci cei care clipă de clipă, zi de zi, s-au nevoit duhovniceşte în lupta cu păcatele, trăind viaţa pământească cu aleasă demnitate. Au suferit chinurile închisorilor oamenii socotiţi floarea intelectualităţii, fruntaşii gospodarilor satelor. Dumnezeu a făcut mare minune cu ei, spre învăţătura noastră, a celor slabi în credinţă, dându-le puterea de a răbda chinurile atât cu trupul, cât şi cu sufletul, unii dându-şi obştescul sfârşit muceniceşte, au suferit şi familiile celor închişi.

Cele amintite în aceste rânduri trebuie să le înţelegem cu mintea şi să le simţim cu inima, fiind un bun dascăl şi părinte duhovnicesc.

Este scrisă cu multă şi adâncă simţire. Să o citim şi să o recitim spre folosul nostru duhovnicesc. Să o citim pentru a înţelege că diavolul nu doarme, ci răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8).

În vremurile noastre diavolul caută să ne înghită prin diferite amăgiri, momeli, prin frumosul sau utilul care acoperă, înveleşte tot ce otrăveşte şi omoară sufletul, prin neascultarea omului de poruncile lui Dumnezeu, aşa cum diavolul a procedat cu strămoşii noştri în Rai. „Frumos la vedere şi bun la mâncare a fost pomul care m-a omorât” au mărturisit strămoşii noştri după ce şi-au dat seama că au greşit, prin păcatul neascultării de porunca lui Dumnezeu.