Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

In America dintr-un viitor nu foarte indepartat se instaureaza Epoca Tolerantei, unde crestinismul si „rigiditatea” lui nu isi mai au locul. Nenumarati crestini sunt ucisi in noaptea de Inviere, iar cei ramasi se vad constransi sa isi uite credinta, sub ame­­nintarea pedepsei cu moartea.

Insa Euphrosyne, o fetita in varsta de doisprezece ani, nu poate sa uite, caci a vazut o minune: in noap­tea in care si-a pierdut familia, icoana Sfantului Nicolae i-a salvat viata.

Icoana este o poveste contemporana despre des­tinul unui copil care, prins in conflictul dintre indoiala si credinta, gaseste puterea de a porni in cautarea adevarului.

Sfântul Serafim de ViriÈ›a ne învaÈ›ă cum să trăim creÈ™tineÈ™te într-o lume necreÈ™tină - secularizată sau atee - arătându-ne că putem trăi în Hristos oriunde în lume, nu doar într-o mănăstire unde atmosfera de rugăciune È™i nevoinÈ›ă este mai prielnică.

Dumnezeu a rânduit ca Sfântul Serafim, înainte de a renunÈ›a la lume È™i la grijile sale, să se desăvârşească în viaţa de familie. Totodată, fiind extrem de talentat, a învăţat să conducă afaceri, ajungând multimilionar.

O dată cu retragerea din lume È™i îmbrăÈ›iÈ™area vieÈ›ii monahale, Sfântul Serafim de ViriÈ›a a devenit un mare ascet, Dumnezeu răsplătindu-i nevoinÈ›a prin nenumărate harisme.

Dacă mulÈ›i predecesori ai săi s-au nevoit în perioade relativ liniÈ™tite, Sfântul Serafim de ViriÈ›a a trecut prin decenii de prigoană, teroare È™i ocupaÈ›ie.

Pentru darurile cu care a fost înzestrat È™i influenÈ›a pe care a avut-o asupra mii de oameni, Sfântul Serafim de ViriÈ›a poate fi pus cu certitudine printre cei mai mari SfinÈ›i Făcători de Minuni.

BufniÈ›a albă* care a căzut într-o noapte de vară în hornul unei sobe din orfelinatul „L” părea să fie sufletul lui Nicolae, copilul mort în jurul căruia se învîrte povestea romanului. Un roman despre viaÈ›a în orfelinatele cu regim special de tip sovietic, unde copiii erau È›inuÈ›i în cuÈ™ti de fier asemeni animalelor. Eu însumi am văzut aceste cuÈ™ti È™i am cunoscut aceÈ™ti copii. Astăzi orfelinatele severe de tip penitenciar nu mai există. Nu doar urmele lor au fost distruse, ci pînă È™i cea mai vagă informaÈ›ie că ele ar fi existat a fost È™tearsă din toate registrele de stat. Unde au dispărut aceÈ™ti copii nu se va putea spune niciodată. TotuÈ™i, o poveste dintr-un astfel de loc a rămas. Ea mi-a fost povestită de doi dintre copii într-o amiază de vară. Este povestea mortului Nicolae. Restul e truda mea de scriitor. Nu vă temeÈ›i să citiÈ›i: în acest roman nu doar se plînge, ci se È™i rîde cu poftă!

Savatie Bastovoi

BufniÈ›a albă este un alt titlu pentru romanul ÎnvăÈ›ăturile unei prostituate bătrîne ­către fiul său handicapat.

O, intru tot laudata si preaminunata Nina, cea intocmai cu Apostolii, mare podoaba a Bisericii dreptmaritoare si lauda cinstita a poporului ivirean, cea care intreaga tara georgiana cu invatatura dumnezeiasca a Evangheliei ai luminat; cu faptele apostolesti ai biruit pe vrajmasul mantuirii noastre, cu truda si cu rugaciune ai sadit aici gradina lui Hristos, care a dat multime de roada.  Praznuind sfanta pomenirea ta, ne infatisam inaintea cinstitului tau chip si cu evlavie sarutam atotlaudatul dar primit de tine de la Maica Domnului – Crucea de minuni facatoare, pe care ai infasurat‑o cu parul tau cel de pret, si te rugam cu umilinta ca pe o pururea ocrotitoare a noastra: de toate relele si necazurile pazeste‑ne, pe dusmanii Bisericii Sfinte a lui Hristos si pe potrivnicii evlaviei intelepteste‑i, turma ta ocroteste‑o si roaga‑L pe Atotbunul Dumnezeu si Mantuitorul nostru, inaintea Caruia stai, pace tarii noastre sa daruiasca, oamenilor viata indelungata si spor in tot lucrul bun, si mijloceste pentru noi sa ne primeasca in Imparatia Sa cea cereasca, unde toti sfintii lauda preasfant numele Lui, acum si pururea si in vecii vecilor.  Amin.

M-am născut în Pipirig pe 13 august 1951, într-o familie cu unsprezece copii, eu fiind mezina. Părinții, Maria și Dumitru Creangă, ne-au crescut în frică de Dumnezeu și în iubire creștină. Pe atunci, Păintele Sofian Boghiu picta Biserica „Catedrala Munților” din Pipirig, ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu. Părintele Sofian Boghiu m-a botezat și mi-a pus numele Olga, spunându-le părinților mei că Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei, mă va ajuta; și așa a fost...

Am avut privilegiul ca primul duhovnic să-mi fie Părintele Paisie Olaru, și mai apoi Părintele Ilie Cleopa, cel căruia i-am dus trei ani mâncare în ascunzătoare, la sora mea, Maria Olteanu din Pipirig. Pe atunci, eu aveam opt ani și trebuia să țin taină; și am ținut… Cred că rugăciunile acestor sfinți părinți s-au auzit la ceruri și așa am devenit preoteasă, căsătorindu-mă cu teologul Teoctist Caia, absolvent al Academiei Teologice din Zagorsk-Moscova. În anul 1973, Preafericitul Pimen, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, apreciind meritele studentului Teoctist Caia, mi-a trimis o invitație oficială pentru un pelerinaj în fosta Uniune Sovietică, timp de o lună, motivând: „Pentru încurajarea unei viitoare preotese”. Așa am putut să mă rog în unele dintre cele aproape două mii de biserici și mănăstiri din Moscova, la mănăstirile de pe Inelul de Aur al Rusiei, la cele din Sankt Petersburg, Odessa, Kiev, Poltava, prilej cu care m-am bucurat de atâtea comori spirituale.

Nu întâmplător m-am rugat în Catedrala Poltavei, acolo unde a fost botezat Petru Velicikovski, și am gustat din dulcea]a meleagurilor natale, unde a copilărit Sfântul Paisie… Poltava este asemenea Grădinii Raiului, are livezi nesfârșite, la umbra cărora Petru citea și iar citea, spunând că vrea să devină „cititor”. [...]

Cele mai frumoase povestiri din această carte mi le-a șoptit Sfântul Paisie pe când mă rugam cu lacrimi si-mi îngăduie a-i pune viața în poveste. Sfântul mă lua de mână, îmi revela raiul, apoi, ceea ce vedeam și auzeam scriam... Cine se roagă Sfântului Paisie de la Neamț dobândește îndrăzneală la Dumnezeu, prin mijlocirea acestuia.

Fiecare om are crucea sa, adică un necaz al său: fie poftele păcătoase ale firii sale şi lupta trupului împotriva duhului, fie ispitele vrăjmaşului nevăzut, fie prigoane, supărări, jigniri, vorbire de rău şi osândire din partea vrăjmaşilor văzuţi, fie pierderea unui prieten drag, a copiilor, a averilor, fie alt lucru întristător, cum ar fi bolile trupeşti şi orice alt fel de suferinţe. Toate acestea sunt crucile noastre, şi atunci când omul, din iubire de Dumnezeu, le poartă cu răbdare, se face părtaş pătimirii Domnului, se face potrivit Crucii Lui.

Calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată... Omul trebuie să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirea păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele peste măsură de aspre, care duc la trufie... Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, va urca la cer ca pe o scară şi va ajunge în Rai.