Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

De câte ori, iubite cititorule, mic sau mai mare, nu te-ai aflat în clipe de cumpănă, de îndoială și încercare? De câte ori nu te-a copleșit tristețea din diferite motive, unele serioase, altele mai puțin? Nici nu mai contează, ajunge că ți-au întunecat privirea și ți-au răpit zâmbetul. Mărturisesc că și mie mi s-a întâmplat de multe ori.
Există însă oameni cărora Cerul le-a zâmbit, făcându-i martori ai unor uimitoare răsturnări de situații care le-au redat zâmbetul pentru a înfrunta ceea ce părea de netrecut și fără ieșire. Câteva astfel de întâmplări sunt adunate în această cărticică. Vei afla cum turcul, sau orice alt dușman, poate fi alungat din țară fără arme și armate, cum un crocodil uriaș îți poate servi pe post de taxi sau că Sfântul Nicolae poate să fie și un foarte bun brutar pentru cei lipsiți de pâine în vremuri defoamete și război. Mie, uneia, cel mai mult mi-a plăcut să văd cum hoțul se poate vindec3a de hoție sau păgânul de rătăcirea sa. 
Întrebarea este însă cum pot face unii Cerul să le zâmbească, în timp ce nouă nu ne prea reușește, nu-i așa? Cum de lumea le e plină de o asemenea Lumină care alungă orice întristare și orice frică? Care să fie taina? 

Tatiana Petrache 

Pretutindeni in lume vedem praznuire, putere, bucurie si zburdalnicie a vietii: taratoarele, gazele, pasarile, pestii de soiuri fara numar, nenumaratele animale, fiarele si pe imparatul fapturilor pamantesti – omul; toate traiesc, nazuiesc spre indestularea vietii si bucurie, spre osteneala.  Priviti ce vesel zboara si se joaca gazele (de pilda fluturii, greierii, mustele), pasarile, pestii, animalele – si ne vom minuna de bucuria si praznuirea vietii care este in ei.  Aceasta viata insa e trecatoare, nu multa vreme se joaca si se bucura toate aceste vietati: in scurta vreme nu vor mai fi, ci in locul lor altele noi se vor naste – de parca viata se invarte ca o roata.  Dar cine le‑a dat si le da tuturor viata?  Viata Cea fara de inceput, Vesnica, Ipostatica, Preainteleapta, Buna – Dumnezeu.  Dar viata cea indragita de fapturile pamantesti, dimpreuna cu bunatatile ei, degraba trece si se sfarseste pentru necuvantatoare.  De aceea, Preabuna Viata Ipostatica vrea si a hotarat sa dea fiintei intelegatoare/rationale viata vesnica in ceruri impreuna cu Dumnezeu, si pentru dobandirea acestei vieti i‑a dat omului toate mijloacele.  Iata telul tau, omule: sa nazuiesti spre viata vesnica si spre vesnica bucurie!

Această carte îmi pare a fi cea mai importantă scriere a lui Paul Evdokimov, cea care poate să‑l mişte cel mai mult spre o nouă înţelegere pe cititorul aflat în căutarea sensului, să îndrepte către Dumnezeu inima îndoielnică. Evdokimov ajunge aici la deplina sa măiestrie, exprimând, în raport cu angoasele şi căutările Apusului contemporan, partea durabilă şi fecundă, esenţa însăşi s‑ar putea spune, a spiri­tualităţii ortodoxe. [...] El Îl arată pe Hristos biruitorul iadului, arată „chenoza” Sa de viaţă făcătoare, viaţa ţâşnind din moarte. Tema centra­lă a cărţii se înfăţişează astfel drept problema trăirii spirituale reale, transformatoare, în creştinismul de azi, ca apel la răstignirea şi reînvierea dorinţei, pentru ca ea să devină „iubire fiinţială”...
Astfel, omul este chemat de‑acum să ­guste desfătarea Împărăţiei, pentru că veşnicia, în Hristos, îşi are începutul aici, pe pământ. El ­presimte, fie şi fugitiv, prin fulgerări de foc în abisul inimii – până ce inima însăşi ia foc –, tăcerea, pacea, dulceaţa prezenţei dumnezeieşti.

Olivier Clement

Virtutea curatiei nu o are acela in care dorintele necurate au slabit ca urmare a batranetii, ori a bolii, ori din vreo alta pricina. Intr‑un astfel de om, chiar de ar mai vietui pacatul, trupul lui neputincios il impiedica de la fapte pacatoase. Curatia este silire continua in adancul sufletului si ucigatoare a urmelor miscarilor rusinoase ramase acolo. Cel ce s‑a lecuit astfel si a dobandit aceasta virtute a inradacinat intru sine curatia cea potrivnica pacatului.

(Sfantul Vasile cel Mare)

Traducere din limba bulgara de Gheorghita Ciocioi 

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Sfânta Pelaghia Ivanovna Serebrenikova (1809‑1884) de la Diveevo, pe care Sfântul Serafim de Sarov a îndreptat‑o pe calea nevoinţelor tainice şi mai presus de fire ale nebuniei pentru Hristos, este, neîndoielnic, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale acestui fel de sfinţenie rar, aflat dincolo de înţelegerea omenească. Sarcina încredinţată ei de Sfântul Serafim şi îndeplinită fără preget, până la capăt, a fost aceea de a purta de grijă „orfanelor” lui de la Diveevo. Din întâlnirea ei cu o altă vestită nebună pentru Hristos – Sfânta Parascheva de la Diveevo, mai cunoscută sub numele de Paşa Sarovskaia – reiese limpede acest fapt: Cuvioasa Pelaghia nu şi‑a putut lăsa fiicele duhovniceşti nici măcar înainte de plecarea sa de pe pământ „pentru a rămâne fără nici o grijă, ca Paşa” –, căci ar fi încălcat astfel grav porunca „batiuşkăi Serafim”.
Cartea de faţă – captivantă până la ultima filă – ne introduce într‑o lume în care virtuţile şi asprele nevoinţe duhovniceşti sunt ascunse cu străşnicie – prin nebunia pentru Hristos – spre a fi păzite astfel mai bine de slava deşartă. După cum cititorul poate constata din mulţimea minunilor adunate de la cei ce au cunoscut‑o, cei ce se roagă Cuvioasei Pelaghia nu rămân nicicând lipsiţi de mângâiere şi de ajutorul grabnic al fericitei nebune pentru Hristos.
A fost canonizată în anul 2004; pomenirea ei se săvârşeşte pe 30 ianuarie, precum şi pe 8 iulie, când este prăznuit soborul sfintelor din Diveevo.

Asemenea unui mare luceafăr de dimineață și purtător al unor harisme mai presus de fire, Cuviosul Porfirie rămâne farul duhovnicesc prealuminat și locașul cel înmiresmat al Sfântului Duh care va îndruma peste timp nenumărate generații viitoare.

Călăuză, sfetnic, dascăl și păstor nerătăcit al miilor de suflete de oameni săraci și bogați, celebri și neștiuți, educați și neștiutori de carte, Sfântul Porfirie călătorea în timp și în spațiu, învingând toate legile fizicii.
Reducând la zero distanțele, ajungea la cealaltă margine a planetei, în adâncurile mării, în străfundurile pământului, în abisul celest, în nemărginirea spațiului cosmic… pretutindeni! Și vedea totul, fără să‑i rămână nimic ascuns… Sub insuflarea Sfântului Duh „alerga” în viitor și prezicea, conștient de răspunderea sa, cele ce aveau să vină, iar scopul său nu era altul decât zidirea sufletelor în Hristos.

Ca un bun păstor preschimba sufletele omenești și le aducea la pocăință, spre a le călăuzi la Hristos, atingea și vindeca, făcea de la distanță semnul crucii și tămăduia, înălța o rugăciune și ea se împlinea. Cu puține cuvinte, aprindea flacăra dumnezeiască în inimile oamenilor. Nu certa, ci îmboldea tainic, însuflețea, trezea dragostea de Dumnezeu.