Minunile Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-136-765-1
Status: in stoc

Minunile Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia
Numar de pagini: 200

Editura Sophia / Editura Metafraze

La sfârșitul secolului al VI‑lea – începuturile secolului al VII‑lea, Sfântul Ioan al Thessalonicului avea să alcătuiască cea dintâi scriere închinată minunilor Sfântului Mare Mucenic ­Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – prin­tre cele dintâi de acest fel –, tălmăcită acum pentru prima dată în limba română, care prezintă o importanță aparte nu doar pentru faptul că privește în mod direct istoria poporului român și a Balcanilor acelei epoci îndepărtate și sumbre, ci mai ales pentru măiestria și arta cu care autorul reușește să ne înfățișeze adevăratul chip al credinței lucrătoare, biruitoare a toată boala, molima și încercarea abătute asupra noastră din pricina păcătoșeniei și a șubrezeniei viețuirii creștinești în vremuri de restriște.


„Pe care dintre virtuțile tale le voi lăuda mai întâi: pe cele de dinainte, pe cele din timpul sau pe cele următoare nevoințelor tale mucenicești? Căci trei laude deopotrivă îți datorez: pentru viețuirea ta curată, pentru nevoințele tale mucenicești și apoi pentru minunile pe care și înainte, dar și acum, din mormânt, neîncetat le săvârșești.”
Sfântul Roman Melodul

„Sfinte, preasfinte Dimitrie, purtătorule de chinuri și robule ­adevărate al lui Hristos, care ți‑ai dat sufletul pentru El și ai câștigat atâtea suflete, care ți‑ai văzut trupul împuns de sulițe pentru Domnul și ai fost mărit cu îmbelșugare, care până acum izbăvești pe mulți din gura leului, curățindu‑i printr‑o viețuire cinstită – căci, cu toate că nu ești de față trupește, învățătura și harul tău, coborându‑se asupra bisericilor închinate ție și a inimilor noastre, ca un glas viu și lucrător le înmoaie, însănătoșește, întoarce și, pline de credință și viețuire frumoasă, le aduce lui Dumnezeu, iar ­adumbrirea ta alungă nenumărate feluri de boli și molime –, sfinte, preasfinte, ia, așadar, aminte, stăpânul meu cel după Dumnezeu, și revarsă‑ți și asupra mea, noul paralitic, care alerg la scăldătoarea milostivirilor tale, harul vindecărilor dat ție de El.”

Pret: 20.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Cuviosul Selafiil, Bunelul meu din veșnicie
      Scrisori din Siberia

      ediție integrală

      Scrisoarea Sfântului Luca al Crimeii către părintele Selafiil
      „Întâlnirea cu frăţia ta mi‑a pricinuit nespusă bucurie întrucât mi‑a arătat că în aceste vremuri crunte, ateiste, când cuvântul lui Dumnezeu, deși se caută a fi înăbuşit şi strivit în piepturile oamenilor, rodeşte şi aduce roadă multă în inimile cele pregătite a‑l primi... Tu trebuie să cauţi să te apropii de Domnul cât mai mult prin rugăciune şi prin osteneli. Ţine‑ţi pravila pe care o ai – dată de duhovnic – şi încearcă să‑L simţi pe Dumnezeu. Fă orice ca să trăieşti în El și El să trăiască în tine, să‑L aşezi în inima ta. Inima să ți se înmoaie la atingerea harului în fiece clipă când te gândeşti la cât de mult te iubeşte Domnul şi cât te‑a ferit de moarte. Nu numai de moartea trupului, ci mai cu seamă de moartea sufletului, păzindu‑te de necurățiile şi nenorocirile aduse de demoni în minţile oamenilor... Preadulcele Iisus să‑ți fie necontenit în gânduri – ­limanul la care te întorci iarăşi şi iarăşi... Pe Preasfânta Lui Maică, de asemenea, nu pregeta a o chema în ajutor şi a‑i pomeni numele la necaz şi nu numai. Mergi pe drumul acesta cu curaj, cu mult curaj. Dăruiește‑ți inima Domnului, şi El va picura în ea toate vitaminele şi toată energia de care ai nevoie pentru a nu te prăbuşi. Niciodată să nu‑ţi pară greu. Curaj, curaj, iubite frate, privirea sus şi vei vedea pe Domnul când vei plânge, când Îl vei căuta înfrigurat, când vei sângera poate, Îl vei vedea pe El cum îţi întinde cununile Sale cu mîna‑I iubitoare şi mângâietoare...”
      ***
      „Iubiţii mei fii, să ştiţi că viaţa duhovnicească e o lucrare tainică ce se sprijină pe doi stâlpi: «Doamne Iisuse» – sub aripa ocrotitoare a duhovnicului – şi rucodelia. Aveţi răbdare! Nu vă grăbiţi prea tare! Oriunde v-ați afla, trăiți cu bucurie, cu bucurie, cu bucurie. Aveţi Filo­caliile, aveţi metaniile, îl aveţi pe duhovnic. Domnul vă va arăta, la timpul potrivit, cum şi ce veți avea de făcut.”
      Bunelul vostru Selafiil

    • Constantin Virgil Gheorghiu (9 septembrie 1916, Războieni, Neamţ – 22 iunie 1992, Paris) este, prin cele peste 40 de romane publicate, cel mai prolific scriitor româno‑francez din cea de‑a doua jumătate a veacului al XX‑lea, multe dintre cărțile sale fiind traduse în aproape toate limbile pământului.
      Odată cu Ora 25 – roman tipărit în milioane de exemplare –, ­biografia poetului, prozatorului și jurnalistului exilat Constantin Virgil Gheorghiu, în contextul activității sacerdotale la Biserica Ortodoxă Română din Paris, pare a se afla la capătul unui parcurs uimitor, plin de experiențe inedite și de umilințe necruțătoare… Cartea avea să fie însă doar începutul unei aventuri literare de exil, scriitorul având parte vreme de mai multe decenii de apre­cieri elogioase, dar și de contestări zgomotoase din partea unor mari personalități ale culturii românești și universale (Gabriel Marcel, Mircea Eliade, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Amaury d’Esneval şi alţii), pe fondul tristeții tot mai marcante a celui care se încăpățâna să rămână, în răspărul efemerelor curente literare și mai‑marilor zilei, „poetul lui Hristos și al României”.
      Radiografia aventurii literare a lui Constantin Virgil Gheorghiu, oferită de criticul și universitarul clujean Constantin Cubleșan, încearcă să facă lumină în privința unor aspecte mai puțin cunoscute ale vieții și operei celebrului scriitor român, constituindu‑se totodată într‑un prețios omagiu, ce face cinste atât celui omagiat, la un veac de la nașterea sa, cât și autorului cărții.


      Constantin Cubleșan, poet, prozator, critic literar etc., s‑a născut pe 16 mai 1939 la Cluj‑Napoca. A fost secretar general de redacţie al ­revistei Tribuna, redactor‑şef la Editura Dacia, redactor‑şef adjunct la revista Steaua, director al Teatrului Naţional din Cluj‑Napoca, profesor aso­ciat la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj, profesor universitar la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia – unde con­duce mai multe doctorate având ca temă viața și opera scri­itorului Constantin Virgil Gheorghiu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1964.

    • Autorul binecunoscutei istorisiri a lui Iannis cel nebun pentru Hristos ne înfățișează cu măiestria sa literară un destin ce dovedește că sfințenia vieții nu este o utopie sau un vis irealizabil, ci, pentru creștinul ortodox conștient, însuși scopul vieții. Mărturisirea lui Hristos în lumea con­temporană este singura cale care dă sens existenței omenești, umplând-o de binecuvântare și mai ales de puterea de a învinge orice obstacol trupesc sau sufletesc. 
      Angela – o adevărată eroină a credinței creștine – este o stewardesă care alege să înfrunte haosul pe care boala cancerului îl abate asupra vieții într-un chip vrednic de chemarea pe care Hristos ne-o adresează tuturor. 
      *  *  *
      Când omul acceptă planul lui Dumnezeu, lăsându-le la o parte pe ale sale, atunci fiecare suferință e învinsă, fiecare boală – vindecată, întunericul – risipit de lumina Învierii Domnului nostru! Planul omenesc, dominat de interese personale și egoisme, conduce la necredință, distrugere și pierzare. Cu o exactitate matematică te împinge în iad! Dimpotrivă, planul lui Dumnezeu, oricât de greu ar fi de împlinit, te face părtaș vieții în Hristos. Și în viața lui Hristos, Golgota – înțeleasă drept jertfă, iubire sublimă, suferință, boală cruntă, precum, de pildă, cancerul – se desăvârșește prin Înviere și viață veșnică. 

watch series