Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

În efortul redescoperirii bogăţiei teologiei Părinţilor, acest prim volum, dintr‑o serie dedicată teologiei ­ortodoxe în perioada ei formativă (ce culminează cu Sinodul al doilea de la Niceea și cu recunoașterea și consacrarea cinstirii sfintelor icoane), insistă într-un mod aparte asupra perioadei „creş­tinismului primar”, a problemelor şi incertitudinilor is­torice și dogmatice, pe temeiul celei mai bune cercetări mo­derne.
Abordând întreaga tematică esențială a formării teologiei creş­tine în perioada premergătoare Sinodului I Ecu­menic, autorul reușește să lămurească teme precum canonul scripturistic, tradiţia şi succesiunea apostolică.
Într-un amplu periplu, care trece prin Roma, Alexandria și Antiohia, ni se redă pulsul teologic al întregii oikoumene și ni se dezvăluie profunzimile marilor teologi ai perioadei (Sfinții Ignatie al Antiohiei, Iustin Martirul sau Irineu al Lyonului), în contextul disputei comunității creștine cu adversari care, deși eretici (Sabelie, Origen sau Pavel de Samosata ș.a.), au oferit Bisericii prilejul unei aprofundări a adevărului revelat, ce va supraviețui peste veacuri, călă­u­­­zind spiritul uman la Hristos.

Se cuvine ca în toate zilele, iar mai cu deosebire în Duminici, proiestoșii bisericilor să‑i învețe pe toți clericii și pe norod cuvintele bunei‑credințe, culegînd din dumnezeiasca Scriptură înțelesurile și judecățile adevărului. Și să nu calce hotarele cele acum puse sau predania Părinților purtători de Dumnezeu. Ci, și cuvînt scripturistic de s‑ar porni, pe acesta să nu‑l tîlcuiască altfel decît cum au așezat luminătorii și învățătorii Bisericii prin cărțile lor. Și mai mult întru acestea să sporească, decît alcătuind cuvinte ale lor, ca nu cîndva, poate, nefiind îndestulați la aceasta, să cadă din cuviință. Căci, prin învățătura mai‑înainte zișilor Părinți învățîndu‑se, noroadele cele alese și bune și cele nefolositoare și vrednice de lepădat își vor îndrepta viața spre mai bine și nu vor fi vînate de patima necunoștinței; ci, luînd aminte la învățătură, se vor ascuți spre a nu pătimi rău și, de frica muncilor celor ce se gătesc, își vor lucra mîntuirea.

(Canonul al 19‑lea al celui de al 6‑lea Sfînt Sinod a toată lumea)

Fericitul Parinte Sofronie a fost omul care si-a asumat "suprema responsabilitate" pe care Dumnezeu o asteapta de la crestini, dandu-se pe sine "iadului pocaintei", precum arata scrierile sale, pentru a se face astfel asemenea lui Hristos, Care S-a pogorat in "iadul dragostei" Sale. Prin urmare, inalta teologie a Parintelui Sofronie, prin care mult L-a slavit pe Dumnezeu, nu este rodul unor studii acdemice, nic al unei preocupari intelectuale de nivel superior. Este, cu adevarat, raza ivita din inima sa luminata de stralucirea Dumnezeiestii Lumini nezidite, inima mai inainte curatita prin pocainta, ajunsa la deplina uiare de sine si la mantuitoarea ura de sine insusi.

Editura Sophia / Editura Metafraze

Sfântul Porfirie este un fenomen unic în istoria Bisericii nu doar pentru harismele neobișnuite, asceza tăinuită sau dragostea nemărginită, ci mai ales pentru învățătura sa nemaiîntâlnită. Alungă de la noi frica de pedeapsă și iad, făcând din Hristos prie­tenul, fratele nostru… Ne sfătuiește să nesocotim patimile, să nu ne preocupe sinele cel rău, ci cel bun, să ne dăruim din tot sufletul, cu sârg, iubirii lui Hristos, îndreptându‑ne astfel spre o sfințire nesângeroasă, ca în felul acesta ne­voința, cu totul de trebuință, să se săvârșească acum din iubire, din recunoștință față de Dumnezeu.
Mii de oameni și‑au găsit liniștea, îndreptarea, mân­tuirea mulțumită iubirii pe care sfântul le‑a împărtășit‑o. Ucenic al Iubirii, cu dragoste și rugăciune față de toți, în uitare de sine, a lăsat focul dumnezeiesc să‑i ardă ființa, arătându‑se călăuza noastră a tuturor spre Hristos.
Neîndoielnic, Sfântul Porfirie rămâne un mare dar trimis de Dumnezeu omului contemporan aflat în confuzie și necazuri!

Cuvintele calde și neprefăcute ale Sfântului Ambrozie al Optinei, izvorâte din preaplin de dragoste și împreună-pătimire, mângâie cu delicatețe inima întristată, tămăduiesc cu pricepere sufletul copleșit de multele necazuri ale lumii, dau nădejde deopotrivă celor ce se nevoiesc cu statornicie și celor mai neputincioși, descoperă înțelesuri adânci, pline de lumină, ale cântărilor din marile praznice ale Bisericii. Mai presus de toate însă, îi fac părtași pe toți cei care le citesc la marea și negrăita bucurie a Nașterii și a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aprinzând dorul de Dumnezeu și de Împărăția Lui cea neclintită chiar și în omul adeseori ispitit de îndoiala și de relativismul vremurilor de azi.
„Dacă creștinul, sârguindu-se, după putere, spre plinirea poruncilor lui Hristos, se întrarmează totdeauna, întru credință și nădejde, cu Rugăciunea lui Iisus și cu semnul Sfintei Cruci, atunci trece fără frică și fără de primejdie nu doar de întâmplările cele întristătoare și anevoioase din această viață, ci și de vămile prin care va să treacă sufletul după moarte. Dacă ne împărtășim cu credință și fără de osândă cu Trupul și Sângele lui Hristos, toate vicleșugurile dușmanilor noștri netrupești care ne necăjesc rămân nelucrătoare și deșarte. Mila lui Dumnezeu înconjoară și ocrotește pe creștinul care se silește, după putere, spre plinirea poruncilor lui Hristos și spre pocăință, și nu numai în toate zilele sale pământești, ci și în clipa trecerii lui spre viața cea viitoare, spre a-l face să locuiască în casa Domnului cea cerească, în vecii cei nesfârșiți.”
Sfântul Ambrozie al Optinei

Volumul de față reprezintă un neînsemnat prinos de cinstire adus Sfântului Daniil Katunakiótul (1846-1929), starețul, călăuza duhovnicească neamăgită și unul dintre stâlpii renașterii monahale a Sfântului Munte în secolul al XIX-lea, de curând recunoscut și canonizat de Patriarhia Ecumenică (9 martie 2020).
Virtutea sa – îndeobște harisma înțelep­ciunii și a discernământului –, ex­pe­rien­ța duhovnicească, rugăciunea, smerenia și aplecarea asupra cărților i‑au dat cu îndestulare pricepere spre a recunoaște ușor rătăcirea și a o îndrepta, a‑i vindeca pe cei demonizați, a‑i călăuzi pe monahii căzuți în ispite, fie de‑a dreapta, fie de‑a stânga, ca neobosit, prin cuvântul viu sau epistolar, să aducă mângâiere celor în necazuri, dureri, dezamăgiri și deznădejde.
Textele selectate ne vor ajuta să înțelegem chipul viețuirii acestui sfânt de curând canonizat, cu nădejdea de a‑l urma și a-i dobândi binecuvântarea în vremuri în care pilda bărbăției și a curajului duhovnicesc este tot mai necesară.