Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Hristos după dragoste ne caută pe noi, È™i nu pe cele ale noastre. Iar oamenii, din pricina puÈ›inătăÈ›ii dragostei, mai mult caută la ale Sale decât la El. Cer de la El È™i pâine, È™i ploaie, È™i rodirea pământului, È™i sănătate, È™i toate cele pământeÈ™ti. Și El pe toate le dă, cu tristeÈ›e că nu pe El Îl caută. Oamenii uită că, atunci când Îl dobândesc pe El, împreună cu El, dobândesc toate...

AÈ™adar străduiÈ›i-vă să vă învăÈ›aÈ›i să-L iubiÈ›i pe Hristos mai presus de lume È™i de toate ale lumii, È™i mai presus È™i de sine însuÈ™i...

Întreaga Sa dragoste, Hristos a dat-o oamenilor. De aceea El È™i aÈ™teaptă întreaga lor dragoste. Și a ta, cititorule, suflet drag

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

Cel care nu-şi însuşeşte din tot sufletul această primă Lege dumnezeiască, nu se poate apropia de Hristos şi de Legea Lui. Deoarece cel care n-a învăţat să înoate în râu nu trebuie să se afunde în apă adâncă, pentru că se va îneca. Şi din nou, cel care nu ştie întâi să meargă nu trebuie să alerge, deoarece va cădea şi va pătimi.

Cel care nu va învăţa mai întâi să socotească cu unităţile nu va putea niciodată să socotească cu miile. Cel care nu va şti mai întâi să silabisească nu va învăţa niciodată să vorbească şi să citească corect. Cel care nu va pune mai întâi temelia casei în zadar se va chinui să pună acoperişul şi turla.

Şi iarăşi, cel care nu va împlini Legea lui Moise în zadar va izbi în poarta palatului lui Hristos, pentru că aceasta nu i se va deschide. Aceasta este Prima Lege a lui Dumnezeu, fără de care niciun popor nu se poate mântui. Într-adevăr, această Lege este succintă (sinoptică), dar are multe de spus celui care cugetă şi caută mântuirea sufletului său.

Citesc și răscitesc Rugăciuni pe malul lacului, însă toată dulcea lor desfătare se revarsă în sufletul meu când le citesc și le răscitesc în rugăciune. El, făcătorul de minuni al ritmurilor rugăciunii, are putere asupra sufletului meu. Îmi spun: eu sunt întemnițat de propriile mele simțuri, eu cuget prin simțuri, însă atunci când rugăciunea lui cea făcătoare de minuni străfulgeră sufletul meu cel deznădăjduit, de îndată simțurile – acele șuruburi ale sufletului – se deșurubează, și sufletul meu, pasărea mea cea rănită, se întraripează și zboară, cufundându-se în adâncurile cele dulci ale Veșniciei.
Cu adevărat, el este făgașul prin care Veșnicia se revarsă în sufletul meu și prin care sufletul meu se revarsă în Veșnicie. El întărește simțământul propriei mele nemuriri până la înveșnicirea mea, și eu mă simt străin în lume, dar acasă în Veșnicie.
El cugetă întru rugăciune, filosofează întru rugăciune. Se simte că printr-însul glăsuiesc sufletele cele luminate ale marilor nevoitori ortodocși – mai cu seamă minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Teolog. Întru rugăciune Îl simte pe Dumnezeu și întru rugăciune simte și este în legătură cu întreaga zidire. La aceasta duce Ortodoxia, și doar Ortodoxia! Întreg sufletul se adună în rugăciune și, străbătând întortocheata minune cea fără de margini ce poartă numele de lume, este călăuzit de rugăciune, căci rugăciunea este singura călăuză văzătoare a minții, a inimii și a voinței.

„Credinta Sfintilor” este un catehism aparte, o carte unica între cele de felul ei. Lucrarea Sfantului Nicolae Velimirovici, mai cu seama cea prin cuvântul ziditor si vindecator, s-a dovedit a fi una providentiala pentru Ortodoxie într-un veac al necredintei si al racirii dragostei între oameni.

Înca de la aparitia lui în Serbia, în mai multe editii, acest catehism a avut darul de a reda oamenilor acel ceva atat de des pierdut,atat de dureros dorit, atat de scump, minunat si neinteles ce s-ar putea numi: ROSTUL FIINTARII NOASTRE PE PAMANT.