Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Dacă deschidem Biblia, aflăm în paginile ei diverse forme literare: poezie falnică, maxime scurte, acte legislative, relatări istorice, imnuri înălțătoare, predici amănunțite, tratate teologice, epistole personale, vedenii profetice și multe altele. Toate acestea i-au ajutat pe autorii biblici să aducă la cunoștința cititorilor lor glasul lui Dumnezeu, Care le vorbea despre valorile veșnice și imuabile. Iisus Hristos a comunicat și El cu oamenii în mod diferit. A propovăduit în sensul clasic al cuvântului, i-a învățat prin exemplul propriu, le-a răspuns la întrebări și le-a relatat povestiri pe care le numim parabole.

Când venim la biserică în fiecare duminică, auzim în cadrul Liturghiei pericopele evanghelice, o parte semnificativă a lor fiind constituită tocmai din astfel de texte expresive și memorabile. Ele ni se par simple și pe înțeles, însă nu încetăm să descoperim noi și noi profunzimi de bogăție duhovnicească, dacă pătrundem în tâlcul lor cu mai multă străduință. La baza acestei cărți se află predici, convorbiri catehetice și materiale apărute în urma întâlnirilor cu auditorii dintre cele mai diverse. Nu aveți în față un comentariu exegetic științific, ci niște reflecții referitoare la textele splendide și multilaterale care au avut un rol important în misiunea lui Iisus Hristos și își păstrează actualitatea în viața Bisericii Sale.

Numai Ortodoxia a păstrat adevărata viziune creştină asupra femeii. Adevăratul creştinism recunoaşte demnitatea fiecărui om. În acest sens, predomină caracterul de universalitate. Creştinismul nu este religia domestică a niciunei familii, nici religia naţională a vreunei naţiuni. Creştinismul nu este limitat la o castă sau la un grup select. Încă de la începuturile sale, a chemat la sine întreaga omenire, a promis mântuirea tuturor oamenilor (Luca 2, 31-32) şi a predicat tuturor naţiunilor (Matei 28, 19). Numai creştinismul le-a arătat oamenilor pe Dumnezeul unic şi universal, Care este Tatăl Ceresc al oamenilor de toate naţiunile, fie că sunt evrei, eleni sau barbari, sclavi sau liberi, bărbaţi sau femei. Astfel, dreptul omului ca făptură a lui Dumnezeu este plasat în creştinism mai presus decât toate drepturile şi privilegiile conferite de descendenţă, clasă, sex sau poziţie socială. Vechiul ideal al omului, definit pe baza acestor condiţii exterioare, nu are nimic în comun cu idealul creştin. Fostele virtuţi păgâne – curajul, bravura, forţa exterioară – sunt înlocuite în creştinism cu virtuţi morale, cum ar fi credinţa, dragostea, smerenia. Puterea exterioară cedează locul puterii morale; duhul triumfă asupra trupului. 

Sfantul Vasile din Ostrov - unul dintre cei mai iubiţi sfinti ai sarbilor, s-a nascut in Hertegovina, la 28 decembrie 1610, intr-o familie evlavioasa. De mic a fost dus la manastire. Inainte de a implini 30 de ani a fost facut episcop.

Despre Sfantul Vasile de la Ostrog se spune ca avea darul de a vindeca bolile trupului si ale sufletului inca din tinerete. Minunile au continuat si dupa moartea Sfantului si continua si azi. Leaganul in care era un copilas s-a rostogolit peste balustrada gardului manastirii, a cazut in gol cateva sute de metri si s-a spart in mii de bucatele, dar copilasul n-a patit nimic, ca si cum cineva l-ar fi tinut in brate, pana cand a ajuns jos, la baza muntelui. Prin anii saptezeci, unui senator american bolnav i s-a aratat in vis manastirea alba din varful muntelui, in fata careia un om ii spunea ca numai acolo se va vindeca de boala grava pe care o avea. N-a stiut sa descifreze visul, dar peste cativa ani, in timpul unei vizite oficiale in strainatate, a vazut imaginea manastirii din vis pe o carte postala. A intrebat, a aflat despre Ostrog, a urcat la manastire si a scapat de suferintele care l-au macinat ani de zile.

Dincolo de aceste intamplari reale sau doar legende, despre puterea moastelor Sfantului Vasilie de la Ostrog, stau marturie sutele de mii de pelerini care urcă muntele pana la manastire, in speranta vindecarii.

Viaţa Sfântului Nectarie şi mărturiile celor care l‑au cunoscut au devenit subiectul multor cărţi, articole şi studii. de generozitate, de autojertfire, de atenţie, de participare, fără nici o grijă faţă de sine, o căldură care îi încălzeşte pe ceilalţi şi care le dă sentimentul că au dobândit putere şi îi face să simtă bucuria de a nu fi singuri. Sfinţii ne dau întotdeauna oameni, pentru că în fiecare om ei îl văd pe Hristos. Prin smerenia sa sfântul trece aproape neobservat, dar el se face întotdeauna prezent când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toţi l‑au părăsit. După îngroparea Sfântului Nectarie, nenumărate au fost faptele minunate care au confirmat sfinţenia vieţii sale şi puterea vindecătoare a moaştelor sale.

În vremea noastră, în faţa Bisericii – adică în faţa fiecărui creştin ortodox – apar o mulţime de felurite întrebări. Multă lume, istovită de o viaţă fără Dumnezeu, de o viaţă după înţelesurile cele slabe ale lumii, se îndreaptă către Biserică, întrebându-o: cum să afle sensul vieţii, cum să găsească un sprijin solid în lume, cum să se mântuiască. În faţa conştiinţei bisericeşti se află cele mai serioase probleme precum Biserica şi societatea, Biserica şi ştiinţa, Biserica şi cultura, evaluarea vieţii contemporane din punct de vedere bisericesc ş.a.m.d. Creştinii nu trebuie să fugă de răspunsurile la astfel de întrebări. Din păcate, la oamenii Bisericii, adeseori este prezentă „poziţia struţului”: de a se ascunde, de a se înstrăina, de a declara că totul este minunat, iar întrebările sunt „uneltirile duşmanilor” sau rezultatul „minţii decăzute”. Dar această poziţie este o îndepărtare de la realitate; aceste chestiuni nu dispar nicăieri, ci necesită soluţii, răspunsuri, nu o evitare a lor.

Dar creştinul ortodox nu trebuie să răspundă doar la întrebările celor „din afară”. Înainte de a da răspuns cu blândeţe şi cu frică oricui ne cere socoteală despre nădejdea noastră (2 Petru 3, 15), creştinii ortodocşi trebuie să se lămurească în privința chestiunilor vieții interioare bisericești, deoarece ea de asemenea este plină de multe nedumeriri și probleme. Pe noi ne înconjoară o mulțime de predanii, păreri, ideologeme etc., care vin „din partea Bisericii” şi în care ne putem încurca foarte uşor.

In aceasta carte sunt adunate intrebari, care ii apar cel mai des omului in calea catre Biserica. La aceste intrebari raspunde un propovaduitor si publicist contemporan, ieromonahul Macarie (Marchis). Odata parintele Macarie a fost intrebat: De ce exista in Biserica Ortodoxa atatea lucruri inutile, neinţelese si greu de indeplinit? La care el a raspuns: Sa zicem ca ati venit la o mina de diamante. Ce veti vedea acolo? Cele mai grele utilaje, sute de muncitori si ingineri de diferite specializari, munti intregi de roca sterila. Orice voiti – numai diamante nu. Reiese, oare, de aici ca nu exista deloc diamante sau ca mina nu mai are nicio valoare? Tocmai aceste diamante duhovnicesti trebuie cautate in Biserica, si atunci,cu timpul, va deveni clar motivul, pentru care este nevoie de „utilaje” si pentru care exista muntii de roca sterila. Parintele Macarie a ajutat deja multi oameni sa vina la Biserica si sa gaseasca raspunsuri la intrebari importante si incomode. Nadajduim foarte mult, iubiti cititori, ca aceasta serie de carti, pregatita de editura noastra, va va ajuta si pe dumneavoastra sa gasiti calea catre Hristos.