Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în Războieni, Neamț. Studiază Filosofia și Teologia la universitățile din București și Heidelberg. În anul 1940 pri­mește Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942 este numit secretar de legație la Departamentul de Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opu­nân­du‑se regimului comunist, în 1948 se sta­bilește în Franța. Primul său roman Ora 25, apărut în 1949, va fi tradus în aproape toate limbile pământului, în mai multe milioane de exemplare, consacrându‑l definitiv pe autor în lumea liberă. Dumnezeu la Paris este ultimul roman publicat de Constantin Virgil Gheorghiu în îndelungul său exil parizian, cununa întregii sale creații literare.

Un om venerabil, cu viață sfântă, un bătrân de șaptezeci și nouă de ani, nu dă tihnă nici măcar în somn mai-marilor acestei lumi. Monahul Theodot, ajuns episcop al Bisericii Române din Paris, este, într‑adevăr, sufletul exilaților, suportul lor moral, un exemplu viu de trăire a credinței. Arzând pentru Hristos, el le insuflă acestora tăria de a nu ceda un mic teritoriu, de doar câteva sute de metri pătrați, din inima Parisului – simbol al rezistenței anticomuniste. Dumnezeu vorbește prin gura sa. Dacă Theodot ar dispărea, orice rezistență s‑ar dovedi zadarnică. Forțele întunericului vor face apel la Marele Exterminator, la Călăul fără bardă, la cel care îi face să tremure chiar și pe mai-marii castei comuniste, la însuși Haralamb Baxan.
Încetul cu încetul, începe să se țeasă o adevărată pânză de păianjen în jurul episcopului Theodot – un păienjeniș invizibil și tot mai strâns, ale cărui fire otrăvite leagă din ce în ce mai sigur victima. Va mai vorbi, oare, Dumnezeu românește la Paris?...

Cuviosul Selafiil, Bunelul meu din veșnicie
Scrisori din Siberia

ediție integrală

Scrisoarea Sfântului Luca al Crimeii către părintele Selafiil
„Întâlnirea cu frăţia ta mi‑a pricinuit nespusă bucurie întrucât mi‑a arătat că în aceste vremuri crunte, ateiste, când cuvântul lui Dumnezeu, deși se caută a fi înăbuşit şi strivit în piepturile oamenilor, rodeşte şi aduce roadă multă în inimile cele pregătite a‑l primi... Tu trebuie să cauţi să te apropii de Domnul cât mai mult prin rugăciune şi prin osteneli. Ţine‑ţi pravila pe care o ai – dată de duhovnic – şi încearcă să‑L simţi pe Dumnezeu. Fă orice ca să trăieşti în El și El să trăiască în tine, să‑L aşezi în inima ta. Inima să ți se înmoaie la atingerea harului în fiece clipă când te gândeşti la cât de mult te iubeşte Domnul şi cât te‑a ferit de moarte. Nu numai de moartea trupului, ci mai cu seamă de moartea sufletului, păzindu‑te de necurățiile şi nenorocirile aduse de demoni în minţile oamenilor... Preadulcele Iisus să‑ți fie necontenit în gânduri – ­limanul la care te întorci iarăşi şi iarăşi... Pe Preasfânta Lui Maică, de asemenea, nu pregeta a o chema în ajutor şi a‑i pomeni numele la necaz şi nu numai. Mergi pe drumul acesta cu curaj, cu mult curaj. Dăruiește‑ți inima Domnului, şi El va picura în ea toate vitaminele şi toată energia de care ai nevoie pentru a nu te prăbuşi. Niciodată să nu‑ţi pară greu. Curaj, curaj, iubite frate, privirea sus şi vei vedea pe Domnul când vei plânge, când Îl vei căuta înfrigurat, când vei sângera poate, Îl vei vedea pe El cum îţi întinde cununile Sale cu mîna‑I iubitoare şi mângâietoare...”
***
„Iubiţii mei fii, să ştiţi că viaţa duhovnicească e o lucrare tainică ce se sprijină pe doi stâlpi: «Doamne Iisuse» – sub aripa ocrotitoare a duhovnicului – şi rucodelia. Aveţi răbdare! Nu vă grăbiţi prea tare! Oriunde v-ați afla, trăiți cu bucurie, cu bucurie, cu bucurie. Aveţi Filo­caliile, aveţi metaniile, îl aveţi pe duhovnic. Domnul vă va arăta, la timpul potrivit, cum şi ce veți avea de făcut.”
Bunelul vostru Selafiil

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în localitatea Războieni, Neamț. După studii de filosofie – iar mai apoi de teologie – la universitățile din București și Heidelberg, alegând calea exilului, în 1948, se stabilește în Franța, unde va publica răsunătorul său roman Ora 25, considerat, alături de Minunata lume nouă de Aldous Huxley, Procesul lui Franz Kafka ori 1984 de George Orwell, una dintre cărțile de primă mărime ale secolului al XX‑lea, fiind tradus, încă de la apariție, în zeci de limbi.
Dintre toate cărțile scrise de C.V. Gheorghiu, după hirotonia sa în 1963 ca preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, "Spioana" rămâne – în viziunea criticii literare franceze – romanul cel mai izbutit al consacratului autor român. Frescă a unor realități românești deloc îndepărtate de zilele noastre, Spioana e cartea în care Gheorghiu își asumă atât rolul de narator obiectiv, cât și de personaj atipic al cărții, cunoscător al unor adevăruri exprimate răspicat în lumina Adevărului absolut…

Luandu‑l pe om de mana, credinta il asaza in fata lui Dumnezeu.  Un astfel de om se inalta mai presus de lume: sub picioarele lui se afla intunecatul haos al indoielii, al necredintei, al ratacirilor, al filosofarilor ingamfate si totodata desarte, la fel cum sub picioarele celui ce s‑a urcat pe varful unui munte inalt se afla nori, stanci, prapastii, cascade care vuiesc si salta din stanca in stanca.

Viata pamanteasca e o calatorie ce nu se intrerupe nici macar o clipa.  Mergem, mergem, si dintr‑o data se deschid portile vesniciei, si ne pierdem in intinderea ei neinchipuita, asa cum minunat graieste Sfantul David: strain sunt eu pe pamant, sa nu ascunzi de la mine poruncile Tale(Ps. 118, 19).  Chiar asa: legea lui Hristos este ca un fir pe care urmandu‑l iesim din labirintul intunecat al vietii pamantesti in vesnicia cea fericita.

Sf. Ignatie Briancianinov

Nu doar cuvântul și taina Crucii sunt dumnezeiești, ci și semnul ei e cu totul sfânt și închinat.

Crucea – pecete sfântă și mântuitoare, sfințitoare și săvârșitoare a bunătăților, mai presus de fire și de cuvânt, dăruite neamului omenesc; nimicitoare a stricăciunii și a morții, dătătoare a vieții pururea‑fiitoare și a binecuvântării; lemnul mântuitor, sceptrul împărătesc și dumnezeiesc, biruința asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.

Crucea ne este pavăza, arma și semnul biruinței asupra diavolului; desăvârșirea celor sporiți, mântuirea trupului și a sufletului, izgonitoarea tuturor răutăţilor, răsadul Învierii, pomul vieţii celei veşnice.

Suntem în anul 68. Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost uciși cu cruzime, toţi creştinii sunt vânaţi şi perse­cutaţi. Împăratul Nero, veșnic însetat de ­sân­ge, este ho­tă­­rât să îi nimicească o dată pentru tot­deauna pe toți cei care cred în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Creştinii ştiu că îi pândeşte tortura și moartea, dar răc­netul nemilos al fiarei pălește în fața iubirii lui Dum­nezeu, nesecat izvor de viață.

Când Nero poruncește este o poveste despre credință, dragoste și curajul de a înfrunta moartea. Este o poveste care îi cheamă pe cei care au cunoscut şi au înţeles mi­nunata putere a lui Dumnezeu să‑L mărturisească în fața oamenilor și să‑i întărească prin exemplul lor. Mesajul ei este mereu actual, iar Aliki Ka­fetzopoulou reușește să surprindă cu măiestrie chipurile copiilor într‑o lume tul­bu­rată, cu frământările și bucuriile lor, cu prieteniile și întâlnirile lor ziditoare. Sunt pagini de lectură care ne însuflețesc, ne dau curaj, ne limpezesc și ne întăresc în credință.