Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește.

Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putință de tăgadă, unul din marii scriitori bisericești ortodocși din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... și dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog și părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, și simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niște excepții notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, și de o calitate mai îndoielnică).

Volumul Lidia ne invită să fim în continuare părtași în minunata călătorie misionară întreprinsă de Apostolul Pavel, refăcând cu mintea traseul punctelor istorice marcate de nemuritoarele sale Epistole și coborând mereu, către propriile noastre inimi, în încercarea de a descoperi acolo izvorul de bucurie pură, de nestăvilit și netăgăduit al Vieții celei Noi, pe care el a propovăduit-o cu fiecare fibră a ființei sale.

În Cesareea Antiohiei, însoțit de Varnava, fugind apoi în Listra, ajungând în Ierusalim și Galatia, pornind spre Macedonia, împreună cu Sila, Timotei și Luca, oprindu-se la Filipi, sau săvârșind minunile de pe insula Malta, același Pavel, însuflat de Dumnezeu, vorbește tuturor celor care vor să-l asculte „că prin credința în Acest Iisus Hristos toate păcatele vieții lor de până atunci pot fi iertate, că prin moartea Sa a fost înghițită toată amărăciunea gropii, că izvorul cel preacurat dătător de viață vecinică e descoperit nouă tuturor încă din această viață și că oricine poate sorbi în voie din această apă vie.”

În orașul filipenilor facem cunoștință cu Lidia, o simplă vânzătoare de purpură, dar care este doar una dintre figurile pe care le vom regăsi, însuflețite de periplul fascinant al filelor ce se derulează una după cealaltă: Dionisie Areopagitul, Aquila și Priscilla din Corint, Sosthenes, argintarul Demetrius din Efes, sora și nepotul lui Pavel, prințul Agrippa al II-lea, ultimul reprezentant al dinastiei Irozilor.

Volumul de fața, ni-l dezvăluie pe Pavel, dacă mai era nevoie de această întărire, a fi „un om drept, cu viață sfântă și cu dreaptă judecată.” Așa cum, întru Adevăr, suntem chemați cu toții să trăim și să fim, cu bucuria negrăită a certitudinii că moartea nu este sfârșitul.

Viaţa lui Stefan este o istorie plină de poveţe despre credință, nădejde și dragoste, o Evanghelie vie pe care autoarea o înfăţişează astfel încât vă veţi simţi părtaş la bucuriile şi suferinţele eroului.

Citind, veţi trăi alături de oamenii din vremea lui Hristos ce auziseră de El şi se porniră a-L căuta şi veţi descoperi, ca şi Ștefan, că „Dumnezeu e Dragoste şi Dătător a toate. Toată dragostea de la Dumnezeu vine, şi, fără de aceasta, lumea ar cădea din locul său, din Rai, în întunericul cel din afara dragostei – dacă poate fi, cu adevărat, vreun loc în care să nu răzbată lumina lui Dumnezeu.”

Odată ce a aflat de Hristos, Ștefan a trăit întreaga dramă a răstignirii Fiului lui Dumnezeu, ca și a celor mai apropiați ai săi și asumându-şi propria cruce și nedezlipindu-se de învățătura cea nouă adusă lumii a ajuns să-și dea propria viață pentru cel pe Care L-a iubit cel mai mult.

Pentru a înțelege pe deplin viața și toate încercările marelui Apostol, trebuie să cercetăm, măcar în parte, desfrâul fără de leac al celor sus-puși și să privim pentru o clipă la hăul groaznic în care voiau, la acea vreme, religiile decadente să azvârle omenirea. De aceea, am căutat să descriu cât mai bine lumea aceasta fără de Hristos, pentru a vedea cu toții cum arăta lumea „la plinirea vremii,” dar și cum a primit tămăduirea prin leacul cel dumnezeiesc. (...)

Privind omul lui Dumnezeu în toată complexitatea personalității sale, vom citi fără îndoială Epistolele cu alți ochi, văzând cum din acestea se scurge îmbelșugat șuvoiul de dragoste al unei inimi nespus de iubitoare ce bate deopotrivă dumnezeiește pentru toată omenirea, și citindu-le astfel, se va trezi în noi dorul de a ne putea număra printre toți sfinții și frații credincioși cărora le scrie el.

Florence Morse Kingsley

Avem în față un volum încântător și ne așteaptă nu mai puțin de douăsprezece povestiri de citit cu sufletul la gură. Pentru că, deși Avonlea și Anne sunt elementele de legătură, ceea ce ne atrage la aceste povești este relația dintre oameni, iar oamenii nu sunt deloc o ficțiune, chiar dacă numele lor sunt aici doar luate cu împrumut. Suntem puși în fața unei dileme: abia așteptăm să ajungem la finalul povestirii pentru a vedea ce se întâmplă, pentru că intrigile sunt de minune țesute, dar în același timp parcă am vrea să zăbovim cât mai mult alături de personaje, pentru că autoarea are darul de a le face nemaipomenit de dragi cititorilor. În afară de calitățile și virtuțile care fac oamenii plăcuți și apreciați, Montgomery reușește să ne facă să îndrăgim personajele, de fapt oameni în carne și oase, și prin defectele lor, care sunt de fapt ale fiecăruia dintre noi.

Volumul Raiul se dobândește aici întregește viziunea duhovnicească pe care Starețul Tadei ne-a lăsat-o moştenire, spre mântuirea noastră. Suntem răspunzători de gândurile pe care le întreținem, iată un adevăr foarte greu de crezut și de primit pentru omul postmodern, obișnuit să relativizeze orice și, mai ales, să vadă în gând doar o putere psihologică. De obicei, în cărțile duhovnicești întâlnim ideea că pacea sufletească este roada rugăciunii. Mai întâi trebuie să te rogi, iar pacea va veni de la sine. Dimpotrivă, Părintele Tadei așează ca piatră de temelie a rugăciunii pacea inimii.

Alte arme din arsenalul războiului nevăzut, pe care ni le propune Starețul Tadei, sunt: smerenia, ascultarea, blândețea, iertarea aproapelui, acceptarea necazurilor. Calea Cuviosului Tadei este una mărturisitoare. El se opune duhului materialist al lumii, se ridică împotriva prorocilor mincinoși care au apărut sau stau să apară, împotriva orientalismelor propagate de curentul New-Age. Mântuirea noastră stă numai în Domnul nostru Iisus Hristos pentru că prin El „firea noastră omenească a pătruns în taina Sfintei Treimi; este un dar nemăsurat.” Ținta vieții noastre este aceeași pentru toți: „Aici ne este dat să ne pregătim pentru veșnicie, să biruim răul, ca niciodată să nu cădem din dragostea Părintelui Ceresc.”
Daniel Mazilu

Prima ediție a volumului a apărut cu titlul: Pace și bucurie în Duhul Sfânt în anul 2010.

Nu avem către cine să ne îndreptăm protestul. Cuvintele s-au isprăvit. Puterile demonice își arată din ce în ce mai des adevărata lor față, fără a se mai strădui să apară în chip de înger de lumină… Vremea este de rugăciune – mai înainte de toate, de rugăciune. Rugăciunea noastră nu este îndreptată către dumnezeii cei mincinoși, croiți după măsura omului căzut și iubitor de sine, ci către Singurul Dumnezeu Viu și Adevărat, Dumnezeu Ziditorul și Mântuitorul tuturor oamenilor, Dumnezeul dragostei. Iar rugăciunea noastră nu o înălțăm doar pentru Neamul nostru, pentru Mucenicii noștri, pentru jertfele noastre cele nevinovate ori pentru sutele de mii de prigoniți ai noștri. Rugăciunea noastră îi cuprinde pe toți cei aflați întru nevoi, toate jertfele, pe toți cei prigoniți, pe toți oamenii – fie prieteni, fie neprieteni, fie știuți ori neștiuți…
Încă ne mai rugăm și pentru trezirea duhovnicească și pocăința mai-marilor Europei și ai Americii, cei care au hotărât „să sprijine procesul de pace” cu ajutorul armelor ucigătoare ale NATO, pe un pământ sârbesc scăldat în sânge și lacrimi.

Patriarhul Pavel al Serbiei