Miridele frumusetii

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550494-4
Status: in stoc

Miridele frumusetii

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 118

Cât de frumoasă devină singurătatea nesfârșită când este însoțită de rugăciune! Ceasurile se duc, unul după altul, ca și cărțile de joc, iar tu înaintezi de mână cu iubirea către plecarea plină de răcoare. Toate s-au încheiat! Ești dator tuturor. Până și obiectelor. Printr-o minunată procedură, fină și cu acrivie, precum o țesătură lucrată la războiul de țesut, toți și toate te ajută să-ți ridici greutatea patimilor. Și amara decojire seamănă cu o intervenție plină de ușurare a mâinilor milei. Mă rușinez și sunt recunoscător.Oricine se poate simți eșuat, zdrobit, un nimic. Însă are dreptul – și chiar simte de multe ori că are șansa – să se adreseze lui Hristos, Preasfintei, Sfinților și Îngerilor. Acest lucru îi umple de bucurie pe cei din jurul său, dar și pe el însuși. Așadar, devine un mesager către Împărăție, trăind în același timp nimicnicia, nulitatea, nereușita, nimicul lui. Un bunicuț vorbea cândva despre fertilitatea nimicului. Iar când va ajunge un mesager viu, fără să aibă nimic de zis de la sine, ci punându-le toate pe seama lui Hristos, se veselește în slava Lui fericită. Acolo au loc toți! Atunci acesta din urmă, ca o slugă lăsată să aștepte în salon, privește uimit și se bucurăși se mirăîmpreună cu ceilalți. Oricine-ai fi, este Cineva care te iubește, există o altă mică bucurie, infimă ca un nimic, care le biruiește pe toate, chiar și moartea. Eșecurile mele sunt cel dintâi material cu care să lucrez în mine însumi. Atunci toate îmi ies bine. L-am auzit pe cineva spunând că în această situație, o vrednicie care-mi va fi dată va fi experiată ca un nou eșec, adică material de lucru pentru mine însumi...

Pret: 9.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Acum o să-ţi vorbesc despre Mama Iubirii şi a tuturor virtuţilor. Ea este Ascultarea. Ea îi învaţă pe toţi, pe mic şi pe mare, să fie ascultători. Altfel nu poţi intra aici. Ascultarea îi hrăneşte pe toţi cu cele mai gustoase bucate şi dulciuri „de-ţi lasă gura apă”. Aşa vor simţi în sufletul lor şi toţi copiii ce vor asculta de părinţi şi de toţi mai marii lor.

      Ascultarea se poate ascunde în părinţii voştri, în profesori, în preoţi şi în mulţi alţii. Ea te poate pune la încercare, pentru că nu iubeşte pe nimeni din cei ce-i stau împotrivă. Ea ştie că un copil ascultător va ajunge un om bun şi credincios.

      Toţi care au iubit-o au ajuns oameni mari pe pământ şi s-au bucurat apoi şi de frumuseţile Împărăţiei. Neascultarea este sfetnicul de seamă al împărătesei Mândrie. Pe toţi cei ce o iubesc i-a adus în împărăţia ei cea întunecată. Ea şi împărăteasa cea întunecată se tem nespus de tare de mama virtuţilor. De ce? Pentru că „Ascultarea este moartea mândriei şi învierea smereniei” (Sf. Ioan Scărarul)1. De când erai foarte mic, ai auzit ce s-a întâmplat cu Scufiţa Roşie, pentru că nu a ascultat de mama ei, de mielul prostuţ care a fost mâncat de lup din povestea „Lupul la stână” de Ion Creangă şi de atâtea şi atâtea personaje ce au fost neascultătoare.

      Ce final frumos ar fi avut povestea „Capra cu trei iezi”, dacă iezii ar fi ascultat de mămica lor. Nu urma pilda celor neascultători.

      Această minunată mamă te răsplăteşte şi aici, în lumea aceasta, dar şi mai mult în Împărăţia sa şi a fiicei sale. Iubirea a fost educată să fie ascultătoare. Dacă nu ar fi fost, nu ar mai fi ajuns împărăteasă. Şi tu să o iubeşti! Şi dacă o vei iubi, ea te va ajuta cândva să ajungi în împărăţia sa, pentru că „ascultarea este scara cea mai scurtă către cer” (Sf. Vasilecel Mare).

watch series