Mare este taina dreptei credinte

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-485-1
Status: in stoc

Mare este taina dreptei credinte

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 216

Din veșnicie și mai înainte de toți vecii, Dumnezeul nostru există în Treime: Trei Persoane și o singură fire. Înțelegerea acestui adevăr sfânt, o dogmă creștină fundamentală, a fost complet uitată de omenire de-a lungul multor secole. Atât de mult, încât nenumărați dușmani ai credinței noastre se referă la această dogmă ca fiind lipsită de sens, în timp ce apărătorii creștinismului, aproape fiind de acord cu aceasta, cer recunoașterea oarbă a acestui adevăr fără nici cea mai mică aprofundare și înțelegere, deoarece presupun că o astfel de înțelegere ar fi complet imposibilă.Desigur, este cu neputință să înțelegem taina Treimii în totalitate, la fel cum este imposibil să înțelegem pe deplin orice, în special dogmele credinței. Aprofundarea în această dogmă și o înțelegere din ce în ce mai deplină este deosebit de importantă și necesară pentru o înțelegere mai corectă atât a Bisericii creștine, cât și a naturii umane în sine. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, pentru că numai o ființă ca Dumnezeu poate fi cu adevărat bună.Dumnezeu are o singură fire, dar este o trinitate în persoane. Creația lui Dumnezeu trebuia să fie și ea asemenea Lui. Adam și Eva erau persoane diferite fiecare în parte, dar împreună trebuiau să fie o singură ființă. Mijlocul realizării acestui scop a fost atributul dumnezeiesc al iubirii. Iubirea reprezintă o putere divină de neînțeles, care realizează unitatea completă și absolută a Divinității, în ciuda diferenței de personalități. Iubirea este atât inerentă lui Dumnezeu, încât Apostolul Ioan susține de-a dreptul că Dumnezeu este iubire.

Pret: 14.40 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Se împlinesc 60 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Radu Stanciu, iar cercetarea de faţă se doreşte a fi o restitutio in integrum – un exerciţiu de recuperare a memoriei unui slujitor al Bisericii, victimă a represiunii comuniste. După decenii în care atât el, cât şi alţi slujitori brăileni ai Bisericii Ortodoxe Române au fost ignoraţi, se cuvine să ieşim din zona mlăştinoasă a ostilităţii faţă de realitatea verificabilă şi să încercăm să scoatem la lumină o istorie care pare să fi fost condamnată (încă o dată) să zacă în vrafuri de dosare necercetate. Pentru generaţiile care nu au cunoscut comunismul, răspunsul demn la tentativa oricărei ideologii de a se insinua în viaţa cetăţii este cunoaşterea istoriei, cercetarea arhivelor, implicarea în restituirea adevărului.

      Deoarece astăzi, mai mult decât oricând, în societatea noastră este cultivată tipologia funcţionarului supus, a adaptabilului, ca premisă a unui neototalitarism recrudescent, am considerat că este folositor a restitui aspecte din viața părintelui Radu Stanciu şi din lupta pe care a dus-o atât cu duşmanii cei din afară, cât şi cu cei dinăuntru, pentru a cunoaşte, prin antiteză, tipologia reactivă a omului dârz, capabil să ia hotărâri ghidat de propria sa conştiinţă, iar nu la ordin.

    • Deodată simţi că ameţeşte, că-şi iese din minţi… Un val de căldură îi năvăli în vene. Îi cuprinse inima. Cele două imagini îi jucau prin faţa ochilor. Coasta lui Iisus, care se deschidea pentru a-i mângâia pe copiii aflaţi pe moarte, şi coasta lui, omenească, neînsemnată, de lut, care dacă s-ar fi deschis i-ar fi dat viaţă unui copil aflat pe moarte.

      Gândurile i s-au oprit. Nu suportau să meargă mai departe. Nu cutezau. Valuri de căldură îi străbăteau trupul. Inima îi bătea neregulat. Lacrimile i se revărsau pe faţă.

      „Doamne… Doamne!”

      Era Joia Mare. Dumnezeu Se răstignea. Îl lua cu el în grădina Ghetsimani. Pe el. Îl alesese să ia o parte din durerea Lui. Să-şi deschidă şi el coasta, ca să izvorască viaţă.

      Nu mai suporta. Gândurile îl năpădeau iarăşi. Aceste asemănări îl înnebuneau.

      „Doamne”, Îi strigă cu râvnă. „Doamne! Ia coasta mea rănită ca răsplată. «Că m-am rănit de dragostea Ta».”

      Îşi aplecă trupul cu smerenie, ca şi când ar fi căutat să se facă una cu pământul.

      „Doamne, primeşte puţina şi mica mea jertfă, mica mea răstignire. Viaţă din Viaţă… Dă viaţă din viaţa mea, Doamne!”





      Maria Pastourmadzis lucrează ca filolog în învăţământul gimnazial. A colaborat cu diferite reviste creştine ortodoxe, unde i-au fost publicate multe articole. A scris piese de teatru pentru copii şi adolescenţi, precum şi scenariul filmelor pentru tineret Istoria se rescrie (2014 şi Îngerul mut (2014) pentru manifestări şcolare şi de altă natură. În anul 2011 a devenit larg cunoscută prin romanul ei foarte bine vândut Sfântul, care a fost transpus pe micile ecrane de canalul de televiziune 4E. În anul 2013 a urmat nuvela Cu rugăciunile ei, iar în anul 2014 romanul Dacă nu veneai Tu, care a intrat şi în lista scurtă a premiilor Public. A scris de asemenea best-seller-ul Iubeşte-mă, despre „Sfântul leproşilor” din Spinalonga. De curând a publicat cartea Artistul lui Dumnezeu, din seria pentru copii cu tema generală „Virtuţile”.

    • Ce altceva decât păcatele noastre, egoismul nostru, patimile care ne tulbură inima, abaterile morale? Acestea ne iau pacea şi ne umplu inima cu amărăciune. Acestea ne despart nu doar de Hristos, ci şi de persoanele cele mai dragi nouă. Acestea udă şi faţa pământului cu râuri de sânge omenesc. Acestea nasc neliniştea şi frica, care aduc îngrijorare continuă nu doar indivizilor, ci popoarelor şi omenirii întregi. Aşadar, este nedrept să considerăm urarea de pocăinţă ca inactuală şi în afara realităţii.

      Pocăinţa ne aduce lângă Hristos. Nu prin îndemnul „pocăiţi-vă” Şi-a început Iisus propovăduirea? Şi Înaintemergătorul Lui, Ioan, care avea misiunea exclusivă de a netezi drumul înainte de venirea lui Hristos şi de a-i pregăti pe oameni să-L primească, n-a propovăduit botezul pocăinţei şi spovedania? Aşadar, îndemnul „pocăiţi-vă” făcut şi de Ioan, şi de Domnul nostru are legătură cu chemarea Domnului de a merge la El, ca să ne odihnească. Prin urmare, urarea de pocăinţă se identifică cu totul cu urarea de bucurie, odihnă şi fericire. Aşa este. Nu vezi că îndemnul „pocăiţi-vă” al Domnului şi al Sfântului Ioan Botezătorul este în strânsă legătură cu Împărăţia cerurilor? Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor. Şi unde altundeva se află adevărata pace, bucurie şi fericire, dacă nu în ceruri? Ce altceva decât pocăinţa ne poate conduce la dobândirea bunătăţilor Împărăţiei cerurilor, care au valoare incalculabilă şi veşnică?

watch series