Cartea familiei Staniloae. Trei generatii vazute prin ochiul lui Dumitru Horia Ionescu. Dialoguri cu

Format: 13 x 20 cm
ISBN: 978-630-6562-08-4
Status: in stoc

Cartea familiei Staniloae. Trei generatii vazute prin ochiul lui Dumitru Horia Ionescu. Dialoguri cu

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Lumea Credintei
Numar de pagini: 238

El a intrat în dimineața aceea în cameră, când venise de la Aiud. Era o dimineață de iarnă foarte însorită. Era foarte frumos, soarele bătea foarte frumos acolo, în dormitorul din Calea Moșilor, și ne-am împrietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Și mi-a spus: „Bună dimineața, Dumitraș, ce faci? Eu sunt tata mare”. Zic: „Nu, tata mare este aici în fotografiile acestea!”. Erau numai fotografii cu el tânăr, dar acum el arăta mult mai bătrân... Și mi s-a explicat că e, într-adevăr, tata mare, care acum s-a întors din „delegație” - fiindcă asta era, știam că el era în delegație și era o delegație care ținea ceva timp. Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred că pentru el legătura lui cu mine a fost încă și mai importantă și l-a ajutat să se refacă după detenție. Evident, nu am fost niciodată la nivelul lui, și nu am nicio problemă din acest motiv, dar știu că am un mare merit, indirect și involuntar: l-am ajutat mult să-și revină după închisoare. Am fost un fel de terapie. Și îmi pare foarte bine că a fost așa. Între noi a fost o legătură foarte frumoasă, legată și de faptul că mie îmi lipsea un tată, fiindcă ai mei se despărțiseră. Chiar dacă mă vedeam des cu tatăl meu, bunicul mi-a fost și tată, și bunic.
Dumitru Horia Ionescu

Pret: 30.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

    • El a intrat în dimineața aceea în cameră, când venise de la Aiud. Era o dimineață de iarnă foarte însorită. Era foarte frumos, soarele bătea foarte frumos acolo, în dormitorul din Calea Moșilor, și ne-am împrietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Și mi-a spus: „Bună dimineața, Dumitraș, ce faci? Eu sunt tata mare”. Zic: „Nu, tata mare este aici în fotografiile acestea!”. Erau numai fotografii cu el tânăr, dar acum el arăta mult mai bătrân... Și mi s-a explicat că e, într-adevăr, tata mare, care acum s-a întors din „delegație” - fiindcă asta era, știam că el era în delegație și era o delegație care ținea ceva timp. Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred că pentru el legătura lui cu mine a fost încă și mai importantă și l-a ajutat să se refacă după detenție. Evident, nu am fost niciodată la nivelul lui, și nu am nicio problemă din acest motiv, dar știu că am un mare merit, indirect și involuntar: l-am ajutat mult să-și revină după închisoare. Am fost un fel de terapie. Și îmi pare foarte bine că a fost așa. Între noi a fost o legătură foarte frumoasă, legată și de faptul că mie îmi lipsea un tată, fiindcă ai mei se despărțiseră. Chiar dacă mă vedeam des cu tatăl meu, bunicul mi-a fost și tată, și bunic.
      Dumitru Horia Ionescu

    • Fragmente din carte:

      Maica Siluana:
      Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

      Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

      Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

      Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

      A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

      Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • El a intrat în dimineața aceea în cameră, când venise de la Aiud. Era o dimineață de iarnă foarte însorită. Era foarte frumos, soarele bătea foarte frumos acolo, în dormitorul din Calea Moșilor, și ne-am împrietenit imediat. Aveam vreo patru ani. Și mi-a spus: „Bună dimineața, Dumitraș, ce faci? Eu sunt tata mare”. Zic: „Nu, tata mare este aici în fotografiile acestea!”. Erau numai fotografii cu el tânăr, dar acum el arăta mult mai bătrân... Și mi s-a explicat că e, într-adevăr, tata mare, care acum s-a întors din „delegație” - fiindcă asta era, știam că el era în delegație și era o delegație care ținea ceva timp. Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred că pentru el legătura lui cu mine a fost încă și mai importantă și l-a ajutat să se refacă după detenție. Evident, nu am fost niciodată la nivelul lui, și nu am nicio problemă din acest motiv, dar știu că am un mare merit, indirect și involuntar: l-am ajutat mult să-și revină după închisoare. Am fost un fel de terapie. Și îmi pare foarte bine că a fost așa. Între noi a fost o legătură foarte frumoasă, legată și de faptul că mie îmi lipsea un tată, fiindcă ai mei se despărțiseră. Chiar dacă mă vedeam des cu tatăl meu, bunicul mi-a fost și tată, și bunic.
      Dumitru Horia Ionescu

    • Leacuri din Țara Sfântă – primul ghid terapeutic de pe Pământul Sfânt

      112 ceaiuri, tincturi, Siropuri, uleiuri, creme și alte remedii naturale pentru întreaga familie

      Bonus - 10 rețete din bucătăria arabă

      După ani și ani de peregrinări în Țara Sfân­tă, am înțeles că orice popas te luminează pe dinăuntru și îți întărește sufletul. Pășind pe urmele Mântuitorului, m-am oprit dintru început în Grădina Ghetsimani, aco­lo unde adierea măslinilor în floare vindecă orice gând. Acolo Dumnezeu a rânduit să întâlnesc măicuțe de la Eleon care tocmai culegeau măslinele din livadă și de la care am aflat cât de folositoare pot fi aceste fructe biblice.
      Am cunoscut apoi oameni din toate națiile pământului, am stat la sfat cu călugări îmbunătățiți, cu mireni care mi‑au împărtășit cât de lesne poți găsi vindecarea oricărei boli doar cu ajutorul plantelor, fructelor și mirodeniilor care abundă în acele locuri. Pentru că toate acestea au ajuns și pe meleagurile noastre, m-am gândit să adun într-o carte toate tainele leacurilor aflate în popasurile mele prin Israel, Palestina și Iordania.
      Și pentru că am poposit și în casele beduinilor, mi-am zis că ar fi o bucurie să le dăruiesc cititorilor noștri și câteva rețete sănătoase și foarte gustoase din bucătăria arabă. 
      Mariana Borloveanu

    • Fragmente din carte:

      Maica Siluana:
      Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

      Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

      Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

      Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

      A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

      Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

watch series