Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Cuprins

Cinstitul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Cinstitul Paraclis al doilea al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Cinstitul Paraclis al doilea al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (din Psaltire)
Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumnezeu, cea numită Pantanassa (Împărăteasa tuturor)
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită Hrisoleontissa
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită Xenia (Străina)
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită Portărița
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită Dulcea Sărutare (de la Mănăstirea Filotheu)
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită Paramythia (Mângâietoarea)
Paraclisul Icoanei Făcătoare de Minuni a Născătoarei de Dumenzeu, cea numită Prodromița (Înaintemergătoarea)
Canon heretisitor către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

În ceea ce privește tematica volumului de față, aceasta cuprinde o varietate de citate despre lupta împotriva patimilor și despre cultivarea virtuților creștine, teme pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le-a tratat pe larg în scrierile sale. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirmă, în Binecuvântarea de la începutul lucrării: „Pe măsură ce luăm decizii potrivite sau eronate, mintea noastră înclină din ce în ce mai mult în direcția respectivă și devine mai curată, mai duhovnicească, dacă luăm hotărârile alături de Dumnezeu sau, din contră, mai pătimașă, dacă dorim numai să ne facem voia proprie. Iubirea de averi, lăcomia pântecelui, desfrânarea, trândăvia, mândria – toate aceste patimi au la bază alegeri greșite în care omul persistă chiar dacă observă uneori că nu merge în direcția potrivită. La fel, bunătatea, blândețea, iubirea de aproapele, hărnicia, ascultarea, înfrânarea sunt rodul unor alegeri potrivite, care decurg unele din altele pe măsură ce discernământul nostru interior sporește”.

Autorul reuseste sa aduca in fata ochilor sufletului nostru “icoana” tatalui sau, un preot simplu de tara, care s-a dedicat total misiunii sale duhovnicesti, fara sa se fereasca de nimic din ceea ce i-ar fi cerut aceasta. Citind acest roman, reusim sa ne ridicam si noi putin deasupra pamantului si sa intrezarim o bucatica de Cer.

Pe 23 august 1944, Virgil Gheorghiu, pe atunci atașat cultural la Zagreb, și soția sa află de capitularea României în fața trupelor sovietice. Patru ani mai târziu, ei trec granița franceză.

Ispita libertății e povestea pasionantă a drumului lor prin Europa de după război. Apatrizi, străbat în mijlocul valului de refugiați Croația, Austria și Germania, întâmpinând primejdii fără seamăn, și, în situațiile cele mai grave, știu întotdeauna să sesizeze absurditatea și rizibilul Istoriei.

Lecție de omenie și rezistență, cronică poetică, odiseea lui Virgil Gheorghiu ne amintește cu umor că libertatea e neprețuită.

Aceasta este o carte cat se poate de serioasa si de vie pe care autoarea ne-o propune nu doar spre lectura, ci ne deschide, la modul concret, disponibilitatea de a-i vedea pe ceilalti.

Aparent o joaca de copii, te transforma intr-un personaj principal care participa la toata devenirea lecturii, introducandu-te in viata cartii ce devine parte din tine.

Laudam inspiratia autoarei care ne aduce in fata unui text plin de seva duhovniceasca, accesibil lumii de azi.

Sunt oameni pe care Domnul i-a recuperat din adâncurile deznădejdii, oameni de vârste diferite, cu moduri variate de viaţă, care nu L-au avut în viaţa lor pe Dumnezeu şi nici nu L-au întâlnit vreodată, dar care au înfruntat viaţa cu bogăţia, mizeria, suferinţa şi bucuria ei. Dar, cu toate acestea, nu au fost învinşi de rău, dar nici nu s-au mulţumit cu binele relativ pe care îl presupune viaţa fără Dumnezeu. Oamenii aceştia au ajuns la un moment dat la limita în care au realizat că nu mai pot continua să trăiască în felul acesta, dacă nu există un sens ultim şi veşnic al vieţii. Şi pe unii ca aceştia îi găseşte Domnul. Prin urmare, nu există o cale a sufletului omenesc, nicio cărare pe care poate merge omul şi să nu-L poată întâlni pe Dumnezeu. Voi spune chiar că nu există vreo cărare pe care ar fi putut să nu-L întâlnească. Îl putem întâlni şi cunoaşte pe Dumnezeu numai din adâncurile unui suflet însetat de multă vreme. Deşi pare un paradox, tocmai de aceasta ne temem. Ne este frică să constatăm foamea şi tânjirea noastră interioară, ne temem să privim în noi înşine şi să vedem: „Ce abis de pustietate!”.