Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Extras din cartea Sotul ideal, sotia ideala.

Prietenul are un statut deosebit in acceptiunea crestina.  Prietenul este acela care poate veni oricand la masa ta.  Prietenului i se permit toate.  De ce?  Pentru ca prietenia exprima relatia stransa dintre doua sau mai multe persoane, iar Dumnezeu ne iubeste pe noi mai ales daca si noi suntem cu El si adunati prin El si in El.  Prietenia este in acceptiunea crestina, privita la inceput ca o stare - in acelasi timp - a iubirii.  Exista si un gen anume de iubire - precedata de un fel anume de prietenie.

"Diavolul are mare stapanire in lume. I-am dat multe drepturi. Cum a devenit omul de azi! Rau este ca se impiedica interventia dumnezeiasca atunci cand nu este pocainta. Daca ar exista pocainta, lucrurile s-ar fi aranjat. Vom trece prin furtuni dupa furtuni! Dumnezeu sa ne ajute. Sa cerem pocainta pentru intreaga lume si pentru toti cei care fac rau Bisericii cu sange rece si nu cu dorinta sa se indrepte, ca Dumnezeu sa le dea pocainta si, abia dupa aceea, sa-i ia.
Sa ajutam, pe cat putem, lumea sa se pocaiasca, pentru ca sa primim binecuvantarile lui Dumnezeu. Pocainta si marturisire, de acestea e trebuinta azi. Eu recomand mereu pocainta si marturisire, ca diavolul sa-si piarda drepturile si sa se taie influentele exterioare demonice. Oamenii au nevoie de zguduituri ca sa inteleaga si sa se pocaiasca. (Trezice duhovniceasca, Schitul Lacu, 2000, p. 350)

Pr. Paisie Aghioritul

Cuviosul schiarhimandrit Teofil Rossoha este unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti care au strălucit pe cerul Bisericii Ortodoxe în secolul XX. El este o dovadă vie a faptului că, oricât de grea ar fi prigoana împotriva credinţei creştine, robii lui Hristos biruiesc toate încercările şi ispitele vrăjmaşului diavol. Poate că, peste o vreme, Cuviosul Teofil va intra în sinaxare. Acolo unde mulţimea de oameni ajutaţi de el în chip minunat mărturisesc că îi este locul... CUPRINS: Copilaria Seminarul Lavra Sfânta Treime Academia Lavra Pecerska din Kiev Prigoana Oraşul Marî Revenirea Vindecarea de farmece Schitul Teofania Incercările Schitul Kitaev Iubirea stareţului Vindecările Spovedania Inainte-vederea Păstorirea turmei Despre milostivire Despre credinţă Despre rugăciune Fiii duhovniceşti Rugăciunea părintelui Asemenea primilor creştini Schima mare Ultimii ani ai vieţii. Prevestirile sfârşitului său Sfârşitul Inmormântarea Ajutorul primit de la stareţ după moartea sa Chipul luminos al stareţului Din învăţăturile duhovniceşti ale Stareţului Teofil Cuviosul Teofil Rossoha: Cuvânt despre sfânta cruce Sfinţeniile Schitului Pustia Kitaev.

Importanta cruciadelor nu poate fi negata.  Prin ele, doua civilizatii si culturi diferite, occidentala si orientala, s-au intalnit sub o forma violenta, insa acest lucru nu le-a impiedicat sa se influenteze involuntar.

Cruciada ne dezvaluie intregul mecanism de gandire al europeanului, spiritul omului medieval, universul sau intim.  Nu putem vorbi despre o simpla expansiune a feudalilor apuseni in Mediterana, ci de impactul complex al intalnirii dintre socie­tatile bizantina, occidentala si islamica.  Istoria acestor confruntari ne descopera, pe langa istoria unor fapte de arme, si anumite mentalitati, conceptii despre viata si moarte, obiceiuri, rodul convietuirii si disensiunilor unei lumi indepartate de noi, care, toate incadrate, conduc spre un proces istoric susceptibil de noi interpretari.  Analizarea si recitirea istoriei cruciadelor poate risipi multe semne de intrebare si oferi multe lectii utile, acesta fiind scopul acestei lucrari.

De cateva decenii embrionul este in inima actualitatii si a dezbaterilor contemporane.  De secole dreptul la viata, atat inainte, cat si dupa nastere, parea un fapt castigat.  Legalizarea avortului a readu in discutie acest drept la viata inainte de nastere, facand sa para ca embrionul are un statut diferit inainte si dupa data de la care nu se mai poate practica avortul.

Ce anume diferentiaza un embrion de un conglomerat de celule?  Trebuie oare sa consideram ovulul uman fecundat drept un animal (experimentarea pe un animal nepunand aceleasi probleme etice), sau chiar drept o planta?  Ce anume este o fiinta umana?  Din care moment anume trebuie ea considerata ca atare?  Exista criterii observabile ale unei schimbari de statut intre conceptie si nastere?  Iata intrebari foarte actuale.

Daca privim la ceea ce se spunea despre aceasta chestiune in primele secole ale istoriei crestinismului, ne dam seama ca se puneau exact aceleasi intrebari.  Or in acea epoca oamenii reflectau deja cel putin de cateva sute de ani asupra acestor intrebari, ceea ce insumeaza cel putin doua mii sase sute de ani de reflectie asupra embrionului.

Merita deci osteneala sa vedem cum anume au pus primii crestini aceste intrebari, seculare deja pe vremea lor, si sa vedem in ce masura crestinismul a dat raspunsuri specifice si daca aceste raspunsuri ne pot ajuta in dezbaterea actuala.

Marie-Helene Congourdeau

Dragostea Divina nu este dn lumea aceasta, fiind numele lui Dumnezeu Insusi. Dumnezeu este dragoste si pentru aceea este tot ce poate fi mai de negrait, mai de nedesyainuit, atat Dragostea in sine, cat si lucrarea ei. Asa ne spune Sfntul Ioan al Scarii:

" Cel ce voieste sa vorbeasca despre dragosteal lui Dumnezeu incearca sa vorbeasca despre Dumnezeu Insusi. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e gresit si primejdios celor ce nu iau aminte". "Cuvantul despre dragoste e cunoscut ingerilor, dar si acelora, numai prin lucrarea iluminarii. Dragostea e Dumnezeu. Iar cel ce voieste sa arate hotarul(definitia) Acestuia, e ca cel ce, orb fiind, numara nisipul de pe fundul oceanului."