Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă e bine să‑i faci pe atei mai puţin siguri de inexistenţa lui Dumnezeu, este la fel de bine să‑i faci pe teologi mai puţin încrezători în speculaţiile lor. Ar fi chiar extrem de interesant să vezi la fa­cultăţile de teologie o catedră de ateism, care i‑ar putea face pe teologi mai puţin gratuiţi în afirmaţii­le lor superficiale, mai sensibili faţă de omul concret care suferă şi al cărui drum spre Hristos este atât de adesea obstrucţionat de ansamblul unor speculaţii confuze. Nu repari sistemul de încălzire în timpul incendiului şi nu stai pe gânduri în momentul în care lumea se prăbuşeşte. Toate forţele noastre cre­a­toare trebuie să se concentreze pentru a ridica o întreagă generaţie la bucuria nespusă a eliberării – bucurie a slujirii, bucurie a celui ce se numără prin­tre prietenii Mirelui. Şi, dacă s‑ar ivi momentul de a ne vedea înlăturaţi din viaţa socială, ar fi bine ca generaţia aceasta să fie suficient de matură pentru a putea fi generaţia „mărturisitorilor”, a celor care – aşa cum prea frumos spunea odinioară Scrisoarea martirilor din Lyon – vor fi pregătiţi să „stea de vorbă cu Hristos”. Sarcina noastră istorică nu este de a recu­pera formele creştinismului primar, ci de a regăsi acel Maran atha – „Vino, Doamne!” – al începutului şi, de aici, comuniunea cu Biserica ceasului de pe urmă – ceasul care asigură actualitatea tuturor timpurilor, care conferă actualitate mesajului creştin.

Paul Evdokimov

Nu doar viaţa întreagă, ci şi clipele de dinaintea morţii creştinului sunt hotărâtoare pentru destinul său veșnic. Datorită mai ales valorii covâr­și­toare a acestor clipe ce preced marea trecere, cartea de faţă prezintă un interes cu totul aparte. Întrucât moartea nu reprezintă un sfârșit absolut al vieții, ci doar poarta prin care omul își continuă existența veșnică, pregătirea pentru ea este esențială. De aceea pomenirea morții a fost pentru monahii din vechime un exerciţiu ascetic, menit a fi practicat zi de zi. Autorul ne oferă o excelentă sinteză asupra acestei teme: gândul la moarte ne învaţă smerenia, ne amintește că nu trăim veșnic pe acest pământ, ne ferește de păcate și ne ajută să ne pregătim pentru clipa morții. Ajunși la capătul călătoriei noastre pământești, vom fi supuși unor încercări deloc uşor de depăşit: necredința, deznădejdea, slava deșartă, vedeniile diavolești... Tocmai în momentele de dinaintea morții, diavolul găsește o ultimă ocazie pentru a ne face să pierdem fericita veşnicie. 
Cartea părintelui Serafim Alexiev ne îndeamnă la responsabilitate, arătându-ne cum gândul morţii se poate preface într‑un reazem sigur al mântuirii noastre, printr‑o continuă meditare asupra importanței temei tratate.

Când Hristos este în inimă, atunci suntem mulţumiţi de toate.  Ceea ce ne jena devine pricină de cea mai perfectă bunătate, amărăciunea devine dulce, sărăcia devine bogăţie, foamea este săturată şi tristeţea noastră se schimbă în bucurie.  Dar când Hristos nu este în inimă, omul nu este mulţumit de nimic, nu găseşte fericirea în nimic: nici în sănătate, nici în plăcerile vieţii, nici în demnităţi şi onoruri, nici în divertismente, nici în palate splendide, nici la o masă luxoasă cu tot felul de mâncări, nici în eleganţa veşmintelor.  În nimic.

Ah, cât îi este omului de necesar Hristos, Dătătorul de viaţă şi Mântuitorul sufletelor noastre!  Cât de mult este necesar pentru dragostea lui Hristos – ca să poată locui în noi – să fim flămânzi şi să însetăm, să dormim puţin, să ne îmbrăcăm cu simplitate, să suportăm totul cu inima liniştită, paşnică şi să fim răbdători şi blânzi.  Diavolul încearcă mereu să prindă sufletul nostru, căutând cum l-ar putea răni cu un păcat, cu o patimă şi cum ar putea înrădăcina cât mai solid în noi vreun obicei rău; ceea ce el vrea este să ne facă mântuirea cât mai dificil posibilă, să ne facă reci şi indiferenţi faţă de Dumnezeu, faţă de lucrurile religioase, faţă de Biserică, faţă de veşnicie şi faţă de oameni.

Cartea de fata, aflata acum la a doua editie, alcatuita si tiparita postum de ur­ma­sii si admiratorii autorului, reflecta specificul acestei pastoratii, intr-un mediu nu tocmai prielnic, in confruntare cu o lume care si-a pierdut interesul fata de religie si ale carei provocari au ramas pana as­tazi aceleasi.  La fel si „insemnarile” subtilului in­telectual si traitor crestin raman actuale, atat prin proble­matica lor, cat si prin maniera directa, percu­tan­ta si moderna in care au fost scrise.  Regasim in ele concizia si rigoarea aforistica ale „jurnalului” duhovnicesc al Sfantului Ioan de Kronstadt, dar si ale „cu­vintelor de folos” ale Sfantului Isaac Sirul, pe care parintele il citeaza ade­sea cu statornica admiratie.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în Războieni, Neamț. Studiază Filosofia și Teologia la universitățile din București și Heidelberg. În anul 1940 pri­mește Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942 este numit secretar de legație la Departamentul de Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opu­nân­du‑se regimului comunist, în 1948 se sta­bilește în Franța. Primul său roman Ora 25, apărut în 1949, va fi tradus în aproape toate limbile pământului, în mai multe milioane de exemplare, consacrându‑l definitiv pe autor în lumea liberă. Dumnezeu la Paris este ultimul roman publicat de Constantin Virgil Gheorghiu în îndelungul său exil parizian, cununa întregii sale creații literare.

Un om venerabil, cu viață sfântă, un bătrân de șaptezeci și nouă de ani, nu dă tihnă nici măcar în somn mai-marilor acestei lumi. Monahul Theodot, ajuns episcop al Bisericii Române din Paris, este, într‑adevăr, sufletul exilaților, suportul lor moral, un exemplu viu de trăire a credinței. Arzând pentru Hristos, el le insuflă acestora tăria de a nu ceda un mic teritoriu, de doar câteva sute de metri pătrați, din inima Parisului – simbol al rezistenței anticomuniste. Dumnezeu vorbește prin gura sa. Dacă Theodot ar dispărea, orice rezistență s‑ar dovedi zadarnică. Forțele întunericului vor face apel la Marele Exterminator, la Călăul fără bardă, la cel care îi face să tremure chiar și pe mai-marii castei comuniste, la însuși Haralamb Baxan.
Încetul cu încetul, începe să se țeasă o adevărată pânză de păianjen în jurul episcopului Theodot – un păienjeniș invizibil și tot mai strâns, ale cărui fire otrăvite leagă din ce în ce mai sigur victima. Va mai vorbi, oare, Dumnezeu românește la Paris?...

Sa auda saracii, si sa nu-i mai inabuse deznadejdea; sa auda bogatii, si sa se intoarca de la rautatea lor, ca cele doua chipuri – al bogatului si al saracului, al cruzimii si al barbatiei, al lacomiei si al rabdarii – ne sunt infatisate ca, atunci cand vezi un sarac bubos si dispretuit, sa nu il plangi, cand vezi un bogat impodobit, sa nu il fericesti.  Adu-ti aminte de pilda: daca te tulbura sfaramarea de corabie a gandurilor, grabeste la liman, ia mangaiere din povestire, gandeste-te la Lazar cel dispretuit, gandeste-te la bogat cat de bine o ducea si cum se bucura de placeri, si nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure.

Sfantul Ioan Gura de Aur