"Din aceste scurte istorioare, puse la inima, sufletele noastre se vor imbogati si vor spori in credinta, nadejde, dragoste, milostenie, cinste, adevar, dreptate, evlavie, bunatate, modestie, cumpatare, recunostinta, etc. Le-am numit morale, intrucat morala este trairea constienta a vietii, arta infrumusetarii existentei umane si calea catre fericire; si religioase, deoarece religia reface si desavarseste legatura constienta si libera a omului cu Dumnezeu."

Pr. Ic. Stavr. Valeriu Dobrescu

Am gasit de cuviinta a scrie o crate in acest mod, deoarece, povestind la persoana I se poate atrage mai mult atentia si interesul de a citi, ca si cand ar pleca direct de la acea persoana, povestindu-si relatandu-si intamplarile, relatandu-si problemele.
Cine a reusit sa ajunga la sfarsitul cartii, descopera ca a invatat o multime de lucruri despre autism in general, datorita Elevului cu tulburari din spectrul autist, care i-a dezvaluit cititorului o serie de comportamente si caracteristici, rezumate la finalul fiacarei scrisori, spre a fi pe intelesul tuturor.

M-am gandit ca este important sa stii aceste lucruri despre carte si de aceea ti le-am spus,

cititorului meu, cu drag, autoarea

Au trecut anii de cand m-am rugat tinerilor. Nu doar pentru ei, ci chiar lor.  Au trecut ani de cand am scris Rugaciuni catre tineri.  Si i-am rugat atunci sa invete demnitatea, sa caute credinta si sa guste din rosturile frumoase ale acestei lumi.  Le-am pus inainte, spre intelegere, macar un colt din tabloul intunecat al acestei lumi.  In speranta ca vor sti sa vada Lumina lumii.

Dar intunericul a continuat sa se intinda.  S-a napustit peste suflete, fara nici o opreliste.  S-ar zice ca acum sa ma rog tinerilor nu este de ajuns.  Acum este timpul implorarilor.  Este nevoie de mai mult.  De mai multe cuvinte catre Hristos Domnul si catre tineri.  Caci nu este totul pierdut.  Pentru aceasta nimeni si nimic nu imi dau dreptul sa tac.  Ci doar sa implor...

Autorul

Rugăciunea copiilor mici

Doamne, Doamne, ceresc Tată,
Noi pe Tine Te rugăm
Luminează-a noastră minte,
Lucruri bune să-nvăţăm.

Că Tu eşti Stăpânul lumii
Şi al nostru Tată eşti
Şi pe toate cele bune
Numai Tu le împlinşti!

Amin.

Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Doi băieţandri, de câte 12 ani, se plimbau împreună la ţară. În marginea unui ogor, un biet ţăran, aproape bătrân, curbat pe glie, săpa din greu. e o muncă grea săpatul, mai ales când ţine ceasuri întregi. Pământul e aşa de jos, că trebuie să stai tot aplecat.
Muncitorul îşi puse opincile în marginea ogorului. Trecând pe lângă ele, unuia dintre băieţaşi îi trecu prin minte să îi facă o poznă ţăranului,ascunzându-i opincile.
- Ne vom ascunde undeva şi vom face haz, văzându-l cum le caută....

Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.

Rugăciunea copiilor mici

Doamne, Doamne, ceresc Tată,
Noi pe Tine Te rugăm
Luminează-a noastră minte,
Lucruri bune să-nvăţăm.

Că Tu eşti Stăpânul lumii
Şi al nostru Tată eşti
Şi pe toate cele bune
Numai Tu le împlinşti!

Amin.

Nu credeam ca în domnul P. să găsesc o persoană așa de religioasă. I-am și spus lucrul acesta. Și nu numai atât. Într-una din zile, i-am făcut următoarea întrebare: 
 - Mult aș dori să știu și eu, dacă se poate, cum ai devenit așa de credincios; Că, de... dumneata ești licențiat în drept, nu în teologie, ai trăit în alte societăți de oameni. 
 - E adevărat, îmi răspunde el, nu am fost ceea ce sunt astăzi. Acum zece ani, eram și eu dintre aceia care își fac o plăcere din a batjocori numele lui Dumnezeu și cele sfinte. O împrejurarea minunată a fost pricina schimbării mele. 
Cum am zis, acum zece ani, eram student. Mă duceam la Ploiești, cu trenul. În vagon, era în fața mea o doamnă de vârstă mijlocie, cu o fetiță de 5-6 ani. 
Această drăgălașă fetiță sta lângă mama sa și, pe tot drumul nu a încetat de a cânta cu jumătate de voce, ridicând, din timp în timp, ochii săi albaștri către mama sa. Avea aerul că e pe deplin mulțumită și parcă ar fi zis: Sunt fericită aici, lângă mama mea. 
Eram încântat de drăgălășenia ei. Am început să o încurajez cu privirea. Îi surâdeam. Inima mea a devenit și mai apropiată de ea, când am văzut că răspunde surâsului meu. 
De la un timp însă, o schimbare ciudată se produse în înfățișarea copilului. Mă privește de sus și nu mai surâde la mine. Un gând serios se așternuse pe acea frunte de copil, pe care necazul, mâhnirea nu o posomorâseră încă. 
Ce să fie, mă întreb eu? Ce s-a întâmplat? 
Când mă tot gândeam, care să fie pricina acestei schimbări a fetiței, mă pomenesc că se oprește trenul în gara Ploiești. Mă ridic numaidecât ca să mă dau jos și, când trec pe lângă fetiță, ea se îndreaptă către mine și cu o voce dulce, ca vocea unui înger, mă întreabă: Iubești tu pe Dumnezeu?

Sfântul vine pretutindeni unde este chemat, dare de foarte multe ori vine şi ajută minunat şi acolo unde nu este cunoscut sau chemat.
S-au adunat în filele acestei cărţi un pâlc de fapte minunate ale Sfântului Mina, o părticică din norul minunilor sale, întâmplate în jurul Bisericii închinate lui, din incinta Facultăţii de Teologie Ilarion V. Felea din Arad.
Multe din minunile pe care Sfântul le-a făcut cu noi s-au scris aici, cărţile nu le-ar fi încăput, altele aşteaptă a se împlini.
Mulţumim Sfântului MIna că atât cât ne-a fost nouă cu putinţă ni s-a făcut cunoscut prin viaţa şi martiriul său, prin biserica sa, în care ne hrănim cu Pâinea Vieţii şi minunile sale pe care le face mereu nouă.

Pr. Ştefan Negreanu

Doi băieţandri, de câte 12 ani, se plimbau împreună la ţară. În marginea unui ogor, un biet ţăran, aproape bătrân, curbat pe glie, săpa din greu. e o muncă grea săpatul, mai ales când ţine ceasuri întregi. Pământul e aşa de jos, că trebuie să stai tot aplecat.
Muncitorul îşi puse opincile în marginea ogorului. Trecând pe lângă ele, unuia dintre băieţaşi îi trecu prin minte să îi facă o poznă ţăranului,ascunzându-i opincile.
- Ne vom ascunde undeva şi vom face haz, văzându-l cum le caută....

Preotul satului murise fără presimţiri şi fără boală lungă.

Între scoarţele unui registru, legat pe la mijloc cu un şnur gros, preotul ţinea actele familiei, atestatele lui de studii, pomelnicul neamului său preoţescşi toto ceea ce era mai tainic. Murind, fără să aleagă şi să oprească pentru ştirea celorlalţi numai ceea ce era de ştiut, trebuia ca cineva să umble după moartea preotului printre aceste hârtii, dar să şi înţeleagă că acolo sunt taine adevărate, pe care să le păstreze cu aceeaşi sfinţenie.

Între copiii preotului, unul era tot preot. După înmormântarea tatălui, el trebuia să orânduiască în sat toate cele duhovniceşti şi preoţeşti: să pomenească până la împlinirea anului toate pomelnicele şi să încheie socotelile băneşti ale parohiei. Aşa i-a venit rândul şi registrului, cuprinzând actele preotului şi tainele parohiei.