O interpretare pe intelesul copiilor si nu numai. Aceasta Biblie ilustrata se adreseaza tuturor celor ce vor sa inteleaga, intr-o maniera placuta scrierile biblice.

Varsta recomandata: de la cel mai mic la cel mai mare.

(lipsa text)

(lipsa text)

Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Experiența vederii lui Dumnezeu (θεοπτία) de către Sfinți, tradiția isihastă și filocalică, precum și cultul Bisericii nu sunt în acord cu concepțiile teologiei post‑patristice, care discreditează cele trei dimensiuni ale vieții bisericești – experiența vederii, isihasmul și cultul – și, în esență, nu fac altceva decât să protestantizeze teologia ortodoxă. 

Teologia post‑patristică aspiră să tâlcuiască Scripturile folosind ca instrument rațiunea, închipuirea și gândirea speculativă, iar nu inima. Vrea dumnezeiasca Euharistie fără arderea inimii, fără Rugăciunea inimii, se referă la „on­tologia persoanei”, iar nu la urcușul omului de la după chip la după asemănare, adică la îndumnezeire. Vorbeşte despre întâi‑stătătorul adunării euharistice, iar nu despre proroc, vorbeşte despre Învierea lui Hristos fără trăirea tainei Răstignirii, care reprezintă tradiţia isihastă de nevoință. Aspiră să răspundă la subiectele pe care le lansează cultura contemporană şi nu se referă la biruința lui Hristos, la biruința creștinului prin puterea lui Hristos împotriva diavolului, a stricăciunii şi a morții. Se preocupă de lume, şi nu de transfigurarea omului, vorbeşte de estetică şi artă şi trece cu vederea asceza rânduită de Părinți. Doreşte să primească răspunsuri la întrebări ale culturii contemporane şi nu se interesează de împărtășirea omului de slava tainei Crucii şi a Învierii lui Hristos. 

Aceasta este problema teologiei post‑patristice și a oricărei alte teologii care nu este bisericească. 

Mitropolitul Ierótheos 
al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie

Cronicarul a făcut în­­sem­nările care urmează – în mare parte autobiografice – pe când se afla in iad mai întâi ca fugar şi deținut la Jilava, iar apoi la munca de jos, timp de 17 ani.
Localizarea acțiunii în Germania a fost, evident, impusă de pretențiile regimului politic de atunci căci iadul de acasă era Rai. Editorii şi cititorii au înțeles la vremea tipăririi, în anul 1970, alegoria. Se pare că au înțeles‑o şi cenzorii, dar au admis publicarea cărții pentru că le‑a plăcut până şi lor, ceea ce era, evident, un act conspirativ.
Cartea denunță frica, opresiunea, atentatul împotriva identității oamenilor, limbajul de lemn şi toate relele regimului. Personajele sunt fictive, iar autorul, sub forma alegoriei, redă atmosfera de iad şi măsura până la care ateismul şi tirania au izbutit să deformeze ființa umană.
Cenzorii au trăit şi ei în acest iad, responsabili de întreținerea lui. Iar autorul ar vrea să creadă că, în pofida evidenței, în tainițele sufletelor lor, mai păstrau şi ei fărâme de omenie. Acest lucru se pare că-l revendică de-abia acum, într-un târziu, cu convingere.

(lipsa text)

Păzeşte‑ţi mintea lipsită de închipuiri; goneşte toa­te vi­să­rile şi părerile care se apropie de ea, prin care căderea a măsluit adevărul. Îmbrăcat în po­că­in­ţă, stai cu frică şi evla­vie înaintea Marelui Dum­ne­zeu, Care poate să cură­ţească pă­catele tale şi să te înnoiască prin Preasfântul Său Duh. Venind, Duhul „te va povăţui la tot adevărul” (Ioan 16, 13). 

Simţirea plânsului şi a pocăinţei este singurul lu­cru de trebuinţă sufletului care se apropie de Dom­nul cu ho­tă­râ­rea de a primi de la El iertarea greşelilor sale. Aceasta este partea cea bună! Dacă ai ales‑o, să nu se ia de la tine! Nu schimba această comoară pe simţiri deşarte, min­­cinoase, silite, părut harice; nu te pierde pe tine însuţi linguşindu‑te. 

Sf. Ignatie Briancianinov 

Intr-o radiografie a convertirilor de exceptie, numele lui Klaus Kenneth e unul pe care nu il poti ignora.  De mic copil, Klaus intra intr-un infernal malaxor al satanei.  Nedorit de parinti, Klaus pribegeste, nopti de-a randul, prin cimitire, apoi baruri de noapte, locuri si locuiri infame.  Prins intr-o capcana debordand de ocultism si magie, Klaus se refugiaza cel mai adesea in muzica, alcool, sex si droguri.  La un moment dat ia drumul Indiei, Tibetului, Mexicului, Americii de Sud, Columbiei, in cautarea unui nedefinit Adevar.  Pribegeste 12 ani in Tibet, dintre care trei ani si jumatate ii petrece intr-o manastire budista.  Reuseste, prin meditatie si invocarea zeitatilor pagane, sa leviteze, sa se refugieze in calatorii astrale, sa se faca invizibil, uzitand, nu de putine ori, de aceste puteri pentru a-i domina pe crestini.  Vreme de 40 de ani, Klaus Kenneth face nu mai puțin de doua milioane de kilometri, pentru a gasi Adevarul.  In urma cu 30 de ani, prin intalnirea cu Fericitul Sofronie de la Essex, se converteste la Ortodoxie.

Volumul cuprinde o serie de interviuri realizate in perioada sederilor sale in Romania, o tara pe care Klaus a indragit-o ca pe putine alte spatii si in a carei Ortodoxie se odihneste de fiecare data cu plus de drag.