De ce, oare, această inițiativă care comportă multă muncă, dificultăți, timp și investiție materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăință” cum rostește o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre ființă”.
„Chipuri de pocăință” găsim în viața sfinților din primele veacuri creștine, în viața sfinților cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăință” găsim, de asemenea, în viața bineplăcuților lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. Cuvioșii Stareți de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăință”, printre „geniile sfințeniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
Intenția publicării unei colecții dedicate vieții mănăstirești de la Optina are și un alt scop și anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viață monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenței exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea Neamț. În viața celor 14 stareți ai Optinei, canonizați de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia și prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Țările Române, din Rusia și din alte părți ale Bisericii Ortodoxe a fost influențat de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii Neamț de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai ușoare. Influența vieții duhovnicești rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din Sfinții Părinți, redobândirea libertății în spațiul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenței Sfântului Paisie asupra vieții creștine ortodoxe.
Publicarea colecțiilor dedicate stareților mănăstirii Optina se dorește a fi, așadar, și un omagiu adus Sfântului Paisie de la Neamț.
Prin intermediul acestei colecții creștinul de azi intră în legătură cu un izvor de viață care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. Viața și învățăturile stareților de la Optina arată, dincolo de locul și timpul în care ei au trăit, că existența omului fără Hristos și fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareții de la Optina, în veacul al XIX-lea și începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulțimi de călugări, țărani și moșieri, prinți și intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei și simțeau că la umbra sfinților de la Optina găseau izvorul umplerii vieții lor cu duh și adevăr.
Astăzi, omenirea trăiește și mai dramatic decât în veacurile XIX și XX, tragedia singurătăți, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-și regăsi echilibru vieții interioare și, prin aceasta, să redescopere sensul existenței sale?
Răspunsul nu este și nu poate fi altul decât: HRISTOS. „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existența omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minții și a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmași. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos și călăuză avem pe cei ce au parcurs același drum: pustnicii din Egipt sau cei din Carpați, cuvioșii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia și a ostenitorilor din cadrul Editurii și Tipografiei Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care fac posibilă publicarea colecției „Cuvioși stareți de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze și pe tine, cititorule al acestei cărți, conducându-te prin pocăință, rugăciune și iubire, la viața în Hristos, singura care-ți va oferi bucurii adevărate, libertate reală și lumină în viață. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

…să nu zicem că înfrânarea, despre care Scriptura spune: „Și chiar acesta e [semnul] înțelepciunii, să știi de la cine vine darul acesta” (Înțelepciunea lui Solomon 8, 21), o posedă chiar și cei care, înfrânându-se, fie slujesc eresurilor, fie biruiesc patimile acestea mărunte pentru a împlini alte [patimi], de a căror măreție sunt biruiți. Căci înfrânarea cea adevărată, venită de sus, nu caută să înlăture unele rele prin alte rele, ci să vindece toate cele rele prin cele bune. Ca să fiu mai succint, [iată] lucrarea ei: pe scurt, îndatorirea înfrânării este să vegheze la îndreptarea și vindecarea tuturor desfătărilor poftei ce se împotrivesc desfătării înțelepciunii. De aceea, cei care reduc [rolul înfrânării] doar la stăvilirea plăcerilor trupului, fără îndoială că o socotesc mult prea limitată.

Fericitul Augustin

Parintelui Isaachie nu i-a fost deloc usoara lupta monahala nevazuta si neintrerupta, ca om matur si deja format, venit la manastire.  Fiind din nastere linistit si plin de duh, smerindu-se pe sine intru toate, facea impresia unui om aspru si tacut.  S-a observat ca, pe masura primirii rangurilor monahale, se afunda tot mai mult in liniste, intr-o viata launtrica si tainica.  Parintele Isaachie a petrcut aproape douazeci de ani al schitul Sfantul Ioan Botezatorul, in rugaciune si osteneli neintrerupte.  Dar a venit timpul cand Domnul l-a chemat la o noua nevointa: ieromonahul din schit a fost numit succesorul adormitului intaistatator, al parintelui Moise, iar cuviosul parinte Isaachie a fost chemat sa-i ia locul la conducerea obstii.  Recunoscandu-si neputinta si smerindu-se in fata fratilor, din ascultare pentru parintele sau duhovnicesc, parintele Isaachie a primit crucea grea a raspunderii si a grijii neincetate pentru sufletele incredintate lui.

Multora nici măcar nu le este cunoscut faptul că există această carte, nici cel ce a scris-o și a alcătuit-o. De aceea am judecat să-mi dau silința mai ales pentru ea, ca să-i învăț pe cei necunoscători și ca să nu fie uitată și ascunsă o asemenea comoară. Căci poate să ne folosească nu mai puțin decât înseși Evangheliile; de atâta filozofie, de corectitudinea dogmelor și de minuni este plină în chip arătat și mai ales de cele lucrate de Duhul. Să nu trecem de acum încolo peste ea, ci să o cercetăm cu migală! E cu putință a afla aici și dogme, care, de nu era cartea aceasta, nu s-ar fi făcut cunoscute nimănui așa de limpede, ci începătura mântuirii noastre s-ar fi ascuns și ar fi fost nearătată în privința viețuirii și a dogmelor. Cea mai mare parte din cele puse aici sunt faptele lui Pavel, care s-a ostenit mai mult decât toți. Și pricina este că fericitul Luca, cel ce a alcătuit cartea aceasta, era învățăcelul lui, a cărui virtute este cu putință a o vedea din multe părți, dar mai ales din aceea că s-a ținut nedespărțit de învățătorul său și l-a urmat totdeauna.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Oriunde ne-am uita în această lume, pretutindeni vedem doar stricăciune, deșertăciune și păcat. Pretutindeni predomină cele pământești și stricăcioase, conversațiile deșarte și lipsite de conținut, faptele pline de deșertăciune – care aproape că nu ne aduc aminte deloc de cer, de Dumnezeu și de viața de dincolo. Numai în casele evlavioase, icoanele lui Iisus Hristos, ale Preacuratei Sale Maici și ale sfinților Săi le aduc aminte celor care vor să înțeleagă că suntem creștini, mădulare ale lui Hristos și moștenitori ai Împărăției Sale; că așteptăm învierea morților și viața veacului viitor, în care ne vom uni cu Domnul și cu sfinții, curățindu-ne de orice întinăciune a trupului și a sufletului. Așadar, vedeți ce diferență există între Biserică și lume! Vedeți cât de folositor îi este și câtă nevoie are creștinul să vină la Biserica lui Dumnezeu, să se educe pentru patria cerească, să se sălășluiască în el Duhul lui Hristos, ca să se cultive în el trăsături cerești și sfinte! Căci unde, dacă nu aici, veți auzi Cuvântul lui Dumnezeu; unde, în afară de Biserică, vă vor fi puse la dispoziție tainele credinței; de unde veți lua puteri de a trăi creștinește? Toate acestea sunt în Biserică și le primim de la Biserică. De aceea să îndrăgiți să frecventați Biserica lui Dumnezeu și să vă faceți pe voi înșivă biserici vii ale lui Dumnezeu „ca pietre vii, zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, bineplăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (I Pt. 2, 5).

Apostolul iubirii", „Fiul tunetului", Ioan Evanghelistul, Ioan Teologul sau Ioan Bogoslov, cum a fost supranumit cel mai apropiat de Hristos ucenic, care și-a rezemat capul pe pieptul lui Iisus la Cina cea de Taină, trâmbița care a vestit lumii că „La început a fost Cuvântul”, face subiectul cărții de față. În cuvântul de laudă al Sfântului Teodor Studitul care precedă Canoanele propriu-zise, marele propovăduitor al iubirii și al harului, ucenicul Cuvântului lui Dumnezeu, este înfățișat ca fiind cel mai ales dintre Evangheliști, „vulturul lui Dumnezeu", „cercetătorul neajuns al adâncului cerului", „mintea cea înalt văzătoare", „cel ce a vestit îngerilor Întruparea Cuvântului", „oceanul nesfârșit al înțelepciunii", „adâncul cel negrăit al dogmelor", autorul cel mai profund al celei mai înalte teologii. Aceste atribute și laude ale sfântului se regăsesc și în canoanele propriu-zise care celebrează în persoana sfântului întruchiparea teologiei celei mai adânci a Cuvântului lui Dumnezeu. 
 Troparele Născătoarei de la aceste Canoane, de o sensibilitate și delicatețe negrăite, o prezintă pe Născătoarea de Dumnezeu tânguindu-se la cruce împreună cu ucenicul iubit căruia Hristos îi încredințează, ca unui feciorelnic, păzirea Preacuratei Fecioare. Odată cu Canoanele Sfântului Nicodim Aghioritul închinate sfântului, izbucnește lumina Învierii, de vreme ce Sfântul Ioan se prăznuiește pe data de 8 Mai, în plin praznic al Învierii. Fiu adoptiv și duhovnicesc al Maicii Domnului și prin aceasta frate al lui Hristos Însuși și fiu moștenitor al lui Dumnezeu-Tatăl, Sfântul Ioan a moștenit de la Iisus Domnul avuția și vistieria cea mai de preț: iubirea, al cărei Apostol s-a făcut, vestind tuturor, cu fapta, cuvântul și minunile, că Dumnezeu este iubire. Să avem parte, prin aceste Canoane, de rugăciunile și mijlocirile la Hristos ale acestui uriaș sfânt al Bisericii noastre.