Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

(lipsa text)

Intotdeauna istorisirile duhovnicesti au incantat inimile crestinilor, au salvat suflete de necredinta, ne-au invatat cum sa raspundem crestineste cand suntem pusi in fata unei anumite situatii de viata, au adus sprijin duhovnicesc celor ce se indoiau de puterea lui Dumnezeu si, nu in ultimul rand, au chemat pe fiecare dintre noi la cunoasterea Iubitorului de oameni Dumnezeu.

Insa, pentru ca aceste istorisiri pline de har divin sa aiba ecou in sufletele noastre, trebuie sa ne ostenim sa gasim linistea interioara, pentru ca numai atunci Il vom afla pe Dumnezeu, iar greutatile si indoielile din sufletele noastre vor fi inlocuite de invataturile desprinse din acele intamplari.  Trebuie sa intelegem ca ceea ce se intampla dupa ce lasam pe masa cartea citita este mult mai important decat lectura in sine, pentru ca atunci trebuie sa judecam pe cont propriu o multime de situatii de viata, in care trebuie sa ne descurcam si sa indeplinim in mod practic cuvintele citite.

Se apropie Crăciunul. Copiii iau parte la un concurs literar în școala mănăstirii, și fiecare ar vrea să câștige. Unul dintre ei încearcă să afle dacă este adevărat că în Ajunul Crăciunului poți auzi animalele vorbind și, fără știrea nimănui, se furișează în grajdul mănăstirii.

...Dar nu întotdeauna planurile noastre se potrivesc cu ceea ce este mai bine pentru noi. Din fericire, Dumnezeu veghează și lucrează neîncetat!

Mulţimea deprinderilor mici, imorale – este tină pentru sufletul omului dacă omul le statorniceşte în sine sau le socoteşte un rău „inevitabil”, împotriva căruia „nu merită” şi „nu trebuie” să lupte. Şi tocmai aici, iată, cade sufletul în cursa vrăjmaşului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfânt”, „eu trăiesc în lume” şi „trebuie să trăiesc ca toată lumea” – se linişteşte pe sine conştiinţa cea mâhnită a omului credincios.

Omule, omule, fireşte că nu eşti sfânt, fireşte că „trăieşti în lume” şi „trebuie să trăieşti ca toată lumea” şi de aceea – te naşti ca toată lumea, mori ca ea, priveşti, asculţi, vorbeşti ca ea, dar de ce trebuie să încalci şi tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie şi tu din punct de vedere moral să miroşi atât de neplăcut „ca ea”? Gândeşte-te la asta, omule.

Cât de greu este să scape sufletul de o idee greşită, dar obişnuită. Psihologia acestei lumi ateiste a pătruns atât de adânc în lumea psihică a omului modern încât faţă de păcat şi de crima împotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toţi oamenii acţionează la fel – „după tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul că răul le-a insuflat oamenilor ca cerinţele păcatului să le numească „cerinţele firii”. Cerinţele firii sunt – a respira, a mânca cu măsură, a te încălzi, a dormi, nicidecum a-ţi droga organismul, a te ataşa fără nici un sens de miraj, de fum.

Viaţa e plină de încercări, de căderi, de ridicări... În cartea de faţă sunt strânse mărturii impresionante despre oameni care au trecut prin tot felul de ispite – „droguri, desfrâu, yoga şi alte rătăciri”... Sunt dovezi ale faptului că, oricât de mari ar fi cursele diavolului în aceste vremuri de pierzanie, Dumnezeu este viu. Dumnezeu lucrează. Dumnezeu ajunge la inimile oamenilor. Oameni care, venind la biserică, se simt Acasă. Aşa cum nu se simţeau când stăteau departe de Dumnezeu.

„Tâlcuirea Părinţilor nu este doar rodul cărţilor pe care le-au citit, ci şi al propriei lor experienţe. De aceea, când vorbesc despre dogme, Părinţii nu fac doar simpla tâlcuire a textelor, ci vorbesc şi din experienţa lor, la fel ca un astronom care, atunci când predă o lecţie, nu vorbeşte doar din tratatele de astronomie, ci se uită și prin telescop, verificând cu telescopul cele scrise în cărţi. De fapt, telescopul este mai important decât cărţile. La fel şi în teologia patristică, mintea (νοῦς) celor luminaţi este mai importantă decât cărţile. Mintea aflată în stadiul luminării este exact ca astronomul care se uită prin telescop. Aceasta este experienţa dogmei. Noi nu am moștenit numai dogma, am moștenit și experiența dogmei.”

Oricat am crede ca adevarurile morale ale vietii au disparut astazi de pe planeta noastra, este un fapt de netagaduit ca milioane de oameni cred inca in acestea si traiesc cu ele.  Nicio putere nu poate face sa dispara vesnicul.  Adevarurile vesnice sunt luate de om odata cu laptele matern.  Dar si oamenilor care se intovarasesc cu ateismul, ca de pilda eu, adevarurile le apar in mod neobisnuit si minunat.  In subconstientul meu exista, desigur, sentimentul religios, pe care-l mostenisem de la cele doua bunici foarte religioase.  Insa nu l-am simtit de la inceput.  Nici nu stiam ca in mine traieste un asemenea sentiment.