Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cu autorul harului lui Dumnezeu, continuăm seria: „Cuvinte de Aur”, adăugând volumul al III-lea, care conţine teme unitare sub titlul: „Nunta, familia şi problemele lor”. În această serie unitară sunt cuprinse următoarele teme:

- Nunta şi Căsătoria
- Relaţiile dintre soţi
- Înfrânarea soţilor
- Lipsa copiilor - sterilitatea, naşterea de prunci
- Părinţi, copii, creşterea copiilor
- Văduvia, divorţul, căsătoria a doua
- Desfrânarea, adulterul, avortul
- Perversiunea - homosexualitatea.

Doar din abordarea acestor teme cineva poate să înţeleagă că Sfântul Ioan Gură de Aur nu este doar predicatorul vestit al milosteniei şi al pocăinţei, ci şi o călăuză preţioasă a vieţii de familie, care astăzi este atacată de atâtea curente.

Câtă însemnătate dă nunţii Sfântul Ioan Gură de Aur, reiese din cuvintele sale, pe care le întăreşte: „Nimic să nu fie mai cinstit femeii decât bărbatul său, şi nimic mai iubit bărbatului decât femeia lui! Aceasta constituie viaţa noastră: unirea femeii cu bărbatul, aceasta constituie întreaga lume”.

Sfinţii noştri, precum şi marii părinţi şi asceţi ai noştri au fost şi ei cândva copii!

Dispariţia micului David întoarse pe dos tot satul. În neliniștea lor știau cu toţii că un copil de doar trei ani n-ar fi plecat de unul singur și nu ar fi pierit așa ușor de pe faţa pământului. Astfel ajunseră la concluzia că cineva îl luase în acea noapte de-acasă. Și într-adevăr, nu ziceau rău...

Ingerii, acesti slujitori ai slavei lui Dumnezeu, au coborat deasupra colibei parintelui Visarion si si-au deschis pergamentele lor cu vietile sfintilor.  Calendarul arata data de 24 august.  Oamenii de pe pamant si cerul intreg sarbatoreau pe un sfant.  Il chema Dionisie si era din Zakinthos, a fost ranit si a iubit si a suferit si l-a iertat pe ucigasul fratelui sau.

Si ingerii au deschis un nou pergament si au scris: 24 august, astazi, multi ani mai tarziu, un alt sfant, diferit de Sfantul Dionisie, dar care L-a iubit pe acelasi Dumnezeu, a implinit acelasi cuvant al Evangheliei, a fost ranit in aceeasi lupta, a suferit, dar a si iubit, un alt sfant, identic cu cel dinainte, l-a iertat pe fratele sau criminalul, au scris ingerii si au infasurat pergamentul, ca sa il duca la Dumnezeu.

Au trecut unsprezece ani de atunci.  Noua mea viata se zideste pe temeliile duhovnicesti asezate de Staretul Paisie, care astazi este cinstit ca sfant, fiind praznuit cu dumnezeiesti slujbe in toata lumea ortodoxa, iar preafrumoasa biserica a Sfintilor Paisie si Arsenie Capadocianul zidita in Lemessos a fost deja sfintita si unsa cu Sfantul si Marele Mir de catre trei arhierei ai bisericii noastre locale, eveniment la care au participat mai mult de o mie de inchinatori.

Sa nu socotiti ca iti e de ajuns numai citirea Evangheliei, fara citirea Sfintilor Parinti! Acesta este un gand trufas, primejdios. Mai bine sa te aduca la Evanghelie Sfintii Parinti ca pe un fiu iubit, care a fost pregatit pentru aceasta prin scrierile lor. (Sfantul Ignatie Briancianinov)

Everghetinosul este o mare binefacere, pentru ca putem cunoaste pe deplin duhul Sfintilor Parinti impotriva tuturor patimilor, pe rand; sufletul cunoaste cum au lucrat aceia si se foloseste. (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Parintii din pustia Patericului vin la noi, indemnandu-ne sa primim marturia lor in inimile noastre si in viata noastra. Desi au trait cu mult timp inaintea noastra, povetele lor sunt foarte actuale. Daca va fi citit cu luare aminte, marele Everghetinos va fi una dintre cartile cele mai importante din viata fiecarui monah si a fiecarui mirean.

Ceasul morţii este înfricoşător pentru orice om. Moarte nu este înfricoşătoare pentru că părăsim această lume, de care am fost legaţi, ci pentru că intră în lucrare diferite taine, pe care mai înainte nu am putut să le percepem datorită grosimii organelor de simţ ale trupului. În acel moment critic, omul, fără să-şi fi programat ceva, îşi înţelege foarte bine sinele. Întreaga sa viaţă, pe care a trăit-o, îi este înfăţişată ca pe un ecran de cinematograf. Sfântul Ioan Scărarul spune că cei mândri, care credeau că sunt nepătimaşi, „şi-au văzut sărăcia (de virtute) în ceasul ieşirii din viaţă”30. Adică cei mândri îşi văd atunci sărăcia lăuntrică a sufletului. Cu atât mai mult cei care au făcut multe alte fapte, care sunt săvârşite prin puterile sufletului şi trupului. Un Stareţ contemporan spunea că,
în clipa morţii, vom vedea şi cea mai neînsemnată faptă pe care am făcut-o în viaţă, după cum putem vedea într-o fracţiune de secundă o mică impuritate într-un pahar cu apă.
Însă frica dinaintea tainei morţii constă în aceea că, pentru om, începe o nouă viaţă. Fireşte, aceasta are legătură şi cu starea veşnică a sufletului şi a trupului. Potrivit Cuviosului Teognost, clipa morţii este o nouă naştere, de vreme ce omul, mai ales cel
drept, iese ca dintr-un al doilea pântece întunecos, şi se îndreaptă spre cele imateriale şi luminoase. De aceea ne sfătuieşte ca omul să se bucure pentru că trece, prin moarte, la bunătăţile cele nădăjduite. Pe lângă acest lucru, ne sfătuieşte că omul trebuie să
fie cu luare aminte la „dracii necinstitori, care dau târcoale în jurul nostru”, care urmăresc până în ultima clipă să-i facă rău.