Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Deodată simţi că ameţeşte, că-şi iese din minţi… Un val de căldură îi năvăli în vene. Îi cuprinse inima. Cele două imagini îi jucau prin faţa ochilor. Coasta lui Iisus, care se deschidea pentru a-i mângâia pe copiii aflaţi pe moarte, şi coasta lui, omenească, neînsemnată, de lut, care dacă s-ar fi deschis i-ar fi dat viaţă unui copil aflat pe moarte.

Gândurile i s-au oprit. Nu suportau să meargă mai departe. Nu cutezau. Valuri de căldură îi străbăteau trupul. Inima îi bătea neregulat. Lacrimile i se revărsau pe faţă.

„Doamne… Doamne!”

Era Joia Mare. Dumnezeu Se răstignea. Îl lua cu el în grădina Ghetsimani. Pe el. Îl alesese să ia o parte din durerea Lui. Să-şi deschidă şi el coasta, ca să izvorască viaţă.

Nu mai suporta. Gândurile îl năpădeau iarăşi. Aceste asemănări îl înnebuneau.

„Doamne”, Îi strigă cu râvnă. „Doamne! Ia coasta mea rănită ca răsplată. «Că m-am rănit de dragostea Ta».”

Îşi aplecă trupul cu smerenie, ca şi când ar fi căutat să se facă una cu pământul.

„Doamne, primeşte puţina şi mica mea jertfă, mica mea răstignire. Viaţă din Viaţă… Dă viaţă din viaţa mea, Doamne!”





Maria Pastourmadzis lucrează ca filolog în învăţământul gimnazial. A colaborat cu diferite reviste creştine ortodoxe, unde i-au fost publicate multe articole. A scris piese de teatru pentru copii şi adolescenţi, precum şi scenariul filmelor pentru tineret Istoria se rescrie (2014 şi Îngerul mut (2014) pentru manifestări şcolare şi de altă natură. În anul 2011 a devenit larg cunoscută prin romanul ei foarte bine vândut Sfântul, care a fost transpus pe micile ecrane de canalul de televiziune 4E. În anul 2013 a urmat nuvela Cu rugăciunile ei, iar în anul 2014 romanul Dacă nu veneai Tu, care a intrat şi în lista scurtă a premiilor Public. A scris de asemenea best-seller-ul Iubeşte-mă, despre „Sfântul leproşilor” din Spinalonga. De curând a publicat cartea Artistul lui Dumnezeu, din seria pentru copii cu tema generală „Virtuţile”.

In cea de-a treia culegere de convorbiri duhovnicesti ale schiarhimandritului Ioachim (Parr), staretul Manastirii Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca (S.U.A., New York), autorul isi impartaseste experienta duhovniceasca, laolalta cu o multime de exemple vii din Sfanta Scriptura, vietile cuviosilor din trecut, dar si ale contemporanilor nostri, precum si povestiri bazate pe comunicarea cu numerosi fii duhovnicesti, dintre care multi s-au aflat in fata nevoii de a rezolva chestiuni dificile ale relatiilor de familie.  Cartea va fi folositoare pentru cei care se pregatesc de casnicie, pentru familisti, dar si pentru cei care pur si simplu cauta raspuns la intrebarea legata de locul crestinului in lumea contemporana.

Cetatea noastră este în ceruri, spune Sfântul Apostol Pavel (Filipeni 3: 20). Viața noastră, cugetarea noastră, petrecerea noastră zilnică, gândirea noastră, perspectiva noastră nu au de-a face cu cele pământești, cu cele temporale, cu cele spațiale, ci au de-a face cu cele veșnice, cu cele duhovnicești. Oricâte ai dobândi în această lume, toate acestea sunt puține. Oricâți ani ai trăi, chiar și o sută cincizeci de ani, sunt foarte puțini. Orice ai face, se distruge. Însă, ce lucru minunat este ca să trăiască cineva de acum, prin cultivarea acestei gândiri și a acestor virtuți, în starea Împărăției veșnice a lui Dumnezeu, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Aceasta este legătura noastră cu timpul: să-l transformăm în veșnicie.
Și doar că le amintește cineva [pe toate acestea], se simte mulțumit! Închipuiți-vă că deja le și trăiește! Și de remarcat că Biserica ne cheamă la acest fapt. Deoarece Biserica numai acest fapt îl trăiește. Nu o interesează nimic altceva. Iar cu duhul veșniciei întâmpină și viața cotidiană.

Viaţa Sfântului Nectarie şi mărturiile celor care l‑au cunoscut au devenit subiectul multor cărţi, articole şi studii. de generozitate, de autojertfire, de atenţie, de participare, fără nici o grijă faţă de sine, o căldură care îi încălzeşte pe ceilalţi şi care le dă sentimentul că au dobândit putere şi îi face să simtă bucuria de a nu fi singuri. Sfinţii ne dau întotdeauna oameni, pentru că în fiecare om ei îl văd pe Hristos. Prin smerenia sa sfântul trece aproape neobservat, dar el se face întotdeauna prezent când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toţi l‑au părăsit. După îngroparea Sfântului Nectarie, nenumărate au fost faptele minunate care au confirmat sfinţenia vieţii sale şi puterea vindecătoare a moaştelor sale.

Îndrăgostirea este o boală, o stare bolnăvicioasă. Pe această temă s-a vorbit și s-a scris, pesemne, mai mult decât pe oricare alta. Dar foarte important este totodată să înțelegem că îndrăgostirea în sinea ei poate fi și neînsoțită de atracția bărbatului către femeie și a femeii către bărbat, de instinctul nostru sexual. În multe cazuri relațiile de rudenie sau de prietenie, indiferent de sex, capătă însușirile bolnăvicioase ale îndrăgostirii: bunicii și bunicile se îndrăgostesc de nepoții și nepoatele lor capricioase. Băieții și fetele se îndrăgostesc de profesori și profesoare, iar nu rareori și de portretul împăratului. În condiții normale, totuși, boala îndrăgostirii duce la un lucru bun și îmbucurător – la căsătorie. Și toată acea încărcătură emoțională, care a umplut sufleteleîndrăgostite, devine o puternică forță creatoare în procesul construirii iubirii conjugale.

De multe ori neliniştea pe care o vedem la oamenii din lume în lupta lor zilnică pentru nevoile vieţii o observăm şi în lupta duhovnicească pe care o ducem noi, credincioşii creştini. Deseori ne întrebăm ce cere Dumnezeu de la noi, ce este ceea ce ne lipseşte încât ne-am pierdut pacea. Nu cumva mai mult post şi nevoinţe, mai multă milostenie, mai multă rugăciune?

Toate aceste virtuţi, fireşte, sunt necesare, şi omul trebuie să se nevoiască în ele după puterea lui, dar nu constituie scopul vieţii duhovniceşti. De aceea nu trebuie să fie nici scopul final al luptei noastre. Fiindcă Dumnezeu nu cere de la noi nimic altceva decât să avem inima curată, pentru a veni şi a locui în ea. Acest lucru ne este arătat de însuşi Iisus Hristos, Care îi fericeşte pe cei curaţi cu inima: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu

Însă în ce fel este această inimă? Cum se întinează şi cum se curăţeşte? La aceste întrebări, precum şi la descrierea bunătăţilor cereşti pregătite pentru cei curaţi „cu inima”, ne răspund sfinţii, prin cuvântul lor sfinţit şi viaţa lor minunată.