Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

(lipsa text)

Boala, chiar daca slabeste trupul, totusi, intareste sufletul; trupul il omoara, dar sufletul il inviaza; pe omul dinafara il slabanogeste, dar pe cel dinauntru il innoieste. „Chiar daca omul nostru cel din afara se trece, cel dinauntru insa se innoieste din zi in zi” (2 Cor. 4, 16).
Cum se innoieste? Se deprinde cu smerenia, cu rabdarea, cu aducerea aminte de moarte si in urma acesteia cu adevarata pocainta, rugaciune, dispret fata de lume si de desertaciunile lumesti. Cine, bolnav fiind, ar mai avea chef sa se mandreasca? Cine, vazand ca prin boala i se apropie sfarsitul, si-ar mai dori slava, cinste si bogatie? Cine ar indrazni sa mai greseasca fara frica, vazand ca il cuprinde frica de judecata lui Dumnezeu? Si cand se roaga omul cu mai multa osardie daca nu in vremea bolii? O, boala, leac amar, dar sanatos! Dupa cum sarea nu lasa nici carnea, nici pestele sa se strice si sa faca viermi, tot asa si orice boala ne pazeste sufletul de stricaciunea si putreziciunea pacatului si nu lasa patimile, viermii sufletesti, sa ia nastere in el.

(lipsa text)

Aceasta carte continua seria despre Pronia divina, inceputa de cartea arhimandritului Tihon Sevkunov Nesfintii sfinti si alte povestiri.
Cartea Cei ce tanjesc dupa ceruri si alte povestiri, este un dar nepretuit pentru cititori.  Tematica cartii ne indeamna sa ne bucuram de lucrurile marunte, pentru a trai conform poruncilor lui Dumnezeu, in armonie cu semenii nostri si cu noi insine. Povestioarele sunt scurte, scrise cu mult umor si redau intamplari din viata oamenilor obisnuiti.  Este o proza contemporana, scrisa intr-un grai viu si captivant, ce include povestioare vanatoresti, amintiri ale fostilor combatanti si descrierea vietii de zi cu zi a preotului din mediul rural, dar si altele.  Aceste povestiri contureaza atitudinea autorului fata de eroii sai, in care nu se simte nici o umbra de judecata si nici un fel de morala.
Parintele Iaroslav de cele mai multe ori se prezinta ca unul dintre eroi sai, nu ca un erou principal.  Autorul este naratorul inzestrat cu spirit de observatie.  Biserica sau slujbele religioase constituie de multe ori doar fundalul pentru descrierea oamenilor si a evenimentelor non-religioase.
In povestioarele parintelui Iaroslav aflam lucruri si intamplari minunate, lipsite de mister, cunoastem oameni diferiti si buni, descoperim bucuriile si suferintele autorului despre care el ne povesteste pe indelete cu indemnarea si darul de a scrie, pe care il are, impartasindu-ne din experienta lui considerabila acumulata de lungul vietii.

In fata chipurilor sfintilor credintei noastre stam cu admiratie si uimire.  Fiecare din acestia sunt o minune.  O minune unica, care ne emotioneaza, ne sprijina, ne entuziasmeaza, dar ne si cerceteaza!  Povestirile despre vietile sfintilor pot avea intre ele multe puncte comune.  Insa fiecare din ele are harul si originalitatea sa.  Mai ales istorisirea vietii Sfantului Tarsizie este rara, as spune deosebita!

Atat de tanar!  Avea abia doisprezece ani.  Si totusi!  Atat de hotarat, atat de matur, atat de credincios, atat de viteaz!  Iar mucenicia lui a fost un caz unic: a cazut aparand Sfanta Euharistie, Trupul si Sangele lui Hristos!  Intr-o vreme in care, mai mult ca oricand, avem nevoie de modele, care sa ne sprijine, sa ne inspire, sa ne arate "celalalt" drum, drumul credintei, al iubirii, al jertfei, al eroismului, al vietii intru Hristos, preoteasa Ecaterina Diamantopoulou-Tsimouri, cu talentul pe care i l-a daruit Dumnezeu, descrie prin aceasta povestire a ei personalitatea, mucenicia si biruinta tanarului mucenic.  Ne ajuta astfel sa-l simtim langa noi, ne transmite ceva din credinta si iubirea lui fata de Dumnezeu si de semenii sai.

Invatatura despre pocainta si spovedanie aflata in Filocalie si Everghetinos are ca scop mantuirea oamenilor.  Daca un om vrea sa se mantuiasca, nimeni nu-l poate impiedica, nici timpul, nici locul, nici vreo anume fapta.  E suficient sa nu foloseasca cu necuviinta lucrul pe care-l doreste, ci sa incline cu discernamant prin toate faptele sale spre scopul dumnezeiesc.  Caci nu pacatuim fara voie, ci cu voia noastra incuviintam mai intai in minte cugetul, iar apoi devenim robi ai lui.  Si atunci cugetul il conduce pe cel inrobit ca sa pacatuiasca, chiar si fara ca el sa vrea.

In acest volum, cititorul poate gasi cele de folos si spre invatatura pentru mantuirea sufletului si pentru o viata duhovniceasca care sunt cuprinse in Filocalie si Everghetinos, referitoare la pocainta si spovedanie. Prin taina pocaintei si spovedaniei regasim ceea ce am pierdut: curatim ceea ce s-a murdarit, platim datoriile, inviem madularele moarte pe care le-a pervertit pacatul.  Cei cazuti la pamant urca la ceruri, unde se afla adevarata noastra patrie.