Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Biserica şi Liturghia ei sunt trupul adevărului lui Dumnezeu în lume, care se face cunoscut în iubirea sau în mila Lui şi nu în puterea sau în tăria Sa. Doar ca trup al adevărului este trupul frumuseţii, al iubirii celei frumoase în umanitate; al adevărului, al dragostei şi al frumuseţii care eliberează, sporeşte şi mântuieşte. Acestea sunt săvârşite şi propovăduite la slujba Euharistiei. Şi pentru asta e nevoie de pregătire evlavioasă a inimii credincioşilor, clericilor, mirenilor şi monahilor.
Vai inimii celei slabe! Că nu crede, pentru aceea nu va fi apărată... Ce veţi face când vă va cerca Domnul? Inima iubitoare, predată fără încetare focului dragostei, este cea care deţine adevărata înţelegere, care pricepe că Biserica, această obşte iubitoare a credincioşilor, este arătarea „dragostei veşnice a lui Dumnezeu”, prin care a iubit şi iubeşte poporul Său. Este prezenţa dragostei jertfitoare prin intermediul poporului lui Dumnezeu, în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Ce altceva este Euharistia decât împărtăşirea acestei dragoste neîncetate, a flăcării nestinse care-i preschimbă şi-i sfinţeşte pe toţi şi pe toate?

Volumul de fata are in vedere aspectul negativ al procesului in discutie, adica eliberarea mintii de sub stapanirea patimilor specifice ei, avand la baza cele spuse si invatate de Parintii trezvitori, precum si de alti Sfinti Parinti ai Bisericii.

Căile lui Dumnezeu sunt tot ceea ce se întâmplă în univers. Tot ceea ce are loc se datorează judecății și hotărârii lui Dumnezeu. Nimic nu este sau nu poate fi realizat în mod ascuns și independent de Dumnezeu. Una se întâmplă după voia lui Dumnezeu, alta prin îngăduința Lui. Totuși, toate lucrurile sunt realizate prin rânduiala și hotărârea lui Dumnezeu. Din acest motiv, căile lui Dumnezeu sunt adesea numite în Scriptură „judecata lui Dumnezeu”. Judecata lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă: Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale (Psalmul 118, 137).Prin voia lui Dumnezeu au fost create lumea văzută și cea nevăzută. Și omul a fost creat și răscumpărat tot prin voia Lui. Toate evenimentele, publice și personale, au fost și sunt împlinite prin bunătatea, omnipotența și înțelepciunea lui Dumnezeu. Prin îngăduința lui Dumnezeu și prin voința creaturilor, a apărut răul cu toate consecințele sale. Prin îngăduința lui Dumnezeu și prin propria voință, îngerii și omul au căzut și L-au respins pe Dumnezeu. Tot prin voia dumnezeiască, oamenii au fost răscumpărați de Dumnezeul întrupat.Prin îngăduința lui Dumnezeu și prin voința rea a îngerilor și a oamenilor căzuți, pământul a fost corupt de crimele și răutatea lor. Prin voința și judecata lui Dumnezeu, universul va fi și este pedepsit prin diferite suferințe și dezastre. Prin voința și judecata lui Dumnezeu, chinul veșnic în abisul de foc și întuneric al iadului se va abate asupra apostaților, dușmani ai lui Dumnezeu, loc pentru care s-au pregătit singuri.Căile și lucrările lui Dumnezeu își urmează propriul lor drum. Proiectele umane și demonice își urmează, de asemenea, propriul lor traseu. Crimele și atrocitățile nu încetează să fie crime și atrocități în raport cu cei care le fac, chiar dacă cei care comit răul cu rea intenție devin doar niște instrumente ale voinței lui Dumnezeu. Aceasta din urmă este o consecință a înțelepciunii neînchipuite a lui Dumnezeu, a puterii nelimitate a lui Dumnezeu, datorită căreia creaturile, acționând conform voinței lor libere, sunt totodată și neîncetat în puterea Creatorului, fără să o înțeleagă, și împlinesc voința Lui, chiar fără să o cunoască.Căile lui Dumnezeu sunt prezente și active în mijlocul evenimentelor umane și demonice, ca cel mai subtil duh în mijlocul materiei, independent de materie, nefiind constrâns de materie, acționând asupra materiei și nefiind supus acțiunii materiei. Căile lui Dumnezeu sunt intervenția atotputernică a Lui în soarta universului, Singurul Care umple universul și tot ceea ce este dincolo de univers, nefiind închis în univers.

Anghelina, Agnia sau Ghetsimana, împreună cu Alice şi Elena, sunt femeile de lângă noi. Femei cu duh luptător, care au depăşit greutăţile prin credinţă şi hotărâre, pentru că au considerat binele o necesitate.Se poate ca odată să le întâlnim şi noi, şi poate că vom trece pe lângă ele indiferenţi. Însă acum vin să le cunoaştem mai bine prin poveştile lor sensibile. Ne încredinţează viaţa lor descoperindu-ne sinele lor şi modul în care şi-au lăsat amprentele în familie, în grupul celor apropiaţi lor, în societate.Acestea au devenit, după cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul, dospeala pe care în fiecare perioadă grea Preabunul Dumnezeu o foloseşte pentru a ajuta generaţiile viitoare şi pentru ca această lume să nu piară.Pornind de la aceste întâmplări adevărate am descoperit trăiri omeneşti care mi-au atins sufletul şi mi-au trasat viaţa personală. Am stat cu respect în faţa rănilor trecutului, care au făurit suferinţă poporului nostru şi au băgat dihonie în el.M-a inspirat modul de viaţă al oamenilor obişnuiţi, care au trăit în perioada interbelică şi în vremea prigoanelor, ocupaţiei şi războiului civil în anonimat, fără zgomot, cu duhul jertfirii, şi fără voia lor au fost târâţi în chinurile istoriei.Pe o foaie albă mi-am aşternut gândurile, cu speranţa să dau glas contrastelor istoriei noastre, care ascunde atât neprihănirea, cât şi viclenia. Dreptatea, la care aspiră fiecare din noi, dar şi nedreptatea, care stăpâneşte în jurul nostru. Lupta pentru libertate, îndeosebi în vremurile în care este ameninţată de tragediile războiului, şi credinţa în iubirea şi pronia lui Dumnezeu pentru om.

Daca il numesti pe Dumnezeu "Tata" si recunosti asa, cu adevarat, trebuie sa-ti pui nadejdea in El, ca in unicul Tata atotbun, atotputernic, preaintelept, neschimbator in dragoste si in toate desavarsirile. Pune-ti nadejdea in El in privinta bunurilor vietii vremelnice, dar mai cu seama a celor viitoare, de care poti sa te invrednicesti de la Hristos, intipareste-ti bine in inima cuvintele: "Dumnezeu imi este Tata! Tatal nostru Care este in ceruri"! Dar, asa cum prin iubirea Tatalui Ceresc te-ai facut tu insuti fiu al lui Dumnezeu, ca unul ce ai ratiune si vointa libera, trebuie nemaidecat sa-ti depui toata silinta pentru a te face partas fericitei si vesnicei mosteniri ceresti. Trebuie sa stii si sa nu uiti niciodata ca tu esti o fiinta cazuta. Si, fiindca, atunci cand ai cazut, ai cazut de bunavoie, bucurandu-te de ratiune si liber arbitru,  tot de bunavoie, cu ratiune luminata de lumina cuvantului lui Dumnezeu si de Duhul Sfant, tot cu vointa libera, intarita cu harul Duhului Sfant intru Iisus Hristos, trebuie sa te ridici din cadere si sa mergi fara oprire catre viata cereasca, cea fara de sfansit, dispretuind tot ce este pamantesc, ca fiind stricacios si grabnic trecator. Si, mai cu seama, nu te lega de aur si argint, de, mancare si bautura, aceste otravuri din pricina carora neamul omenesc a cazut in haul rautatilor.

"De ce sa credem in Dumnezeu? Stie cineva cum e pe lumea cealalta? S-a intors cineva de acolo? .... Poate ca nu exista nici rai, nici iad. Totul e aici, pe lumea asta. Si fiecare trebuie sa ne zbatem sa scapam de iadul necazurilor si sa ajungem in raiul placerilor." Cine spune asta? Multi, foarte multi oameni. Si chiar unii crestini, care sunt crestini numai prin botez, si care nu cred in Dumnezeu pentru ca mintile lor au fost intinate cu invataturi atee. De-a lungul istoriei au existat multi oameni care s-au indoit de existenta raiului si a iadului. Cativa dintre acestia, din randuiala lui Dumnezeu, au avut vedenii prin care s-au convinsca raiul si iadul nu sunt doar scorniri ale preotilor. Au mai existat cuviosi sau oameni obisnuiti, chiar si unii pacatosi, care au vazut in vedenii raiul pentru a sti care este rasplata dreptilor- si iadul - pentru a intelege chinurile care ii asteapta pe pacatosi. E lesne de inteles ca necredinciosii nu pot lua in serios marturiile acestora. Ei considera ca sunt simple halucinatii sau scorneli ale oamenilor lipsiti de minte. Dar cititorilor credinciosi le este de mare folos sa citeasca cu luare aminte intamplarile istorisite in aceasta carte. De murit, vom muri cu totii, si cei credinciosi si necredinciosii. Dar cei care s-au pregatit vreme indelungata, ani si chiar zeci de ani, pentru clipa mortii vor ajunge sa se bucure de viata cea adevarata...