F - Libraria ta virtuala!

Cartea "Karyes - Colina Sfintilor" este o carte cu totul speciala fata de alte carti de acest gen. Descoperirea moastelor si a vietilor celor trei sfinti : Rafail, Irina si Nicolae s-a facut pe baza viselor si a vedeniilor cu acesti sfinti. Biserica nu primeste de obicei existenta sfintilor numai pe baza viselor si vedeniilor care este posibil sa nu provina de la Dumnezeu, ci sa fie lucrarea vicleanului diavol. In acest caz este vorba de o exceptie. Scriitoarea, Vasiliki Rallis aduce marturia ei si a altor locuitori din tinutul Termis care au avute vise si au fost martori ai descoperirii sfintelor moaste.

Aceste epistole s-au scris de fericitul Batran Paisie si au fost trimise catre Sfanta Sihastrie a Sfantului Evanghelist Ioan Teologul. Epistolele au fost pregatite pentru aceasta editare cu putine luni inainte de adormirea Batranului, dar el ne-a spus ca ele sa se editeze dupa adormirea sa si sa cuprinda si testamentul sau, care legalizeaza si asigura curatia si neschimbarea epistolelor.

Parintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiti parinti care au vietuit la Sfantul Munte, a carui faima a depasit cu mult hotarele Greciei. Veneau la Parintele Paisie pentru a-l vedea si a-i cere sfat oameni din cele mai diferite colturi ale lumii: Australia, America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Africa. Si toti plecau bucurosi si impacati sufleteste dupa o intalnire cu parintele.

Aceasta carte a fost tiparita pentru a-l face cunoscut pe Sfantul Iov Codrea credinciosilor din Romania. Vremurile pe care le traim sunt vremuri de racire a credintei, vremuiri de apostazie si desfrau, si de aceea fiecare nou sfant canonizat de Biserica aduce multa mangaiere in sufletele credinciosilor. Sfantul Iov din Uglea a trecut la Domnul pe 28 iulie 1985, si a fost canonizat in anul 2008. Viata sa a fost o viata de patimiri. Citindu-le, ne vom intari in credinta. Pentru ca Sfantul Iov Codrea ne arata ca vremea sfintiei nu a trecut.

Acestia sunt cei ce, zi si noapte, pe Domnul nostru Iisus Hristos Il contempla, pe El Il respira si cu al Sau nume inimile lor se indulcesc. Cu ei ne laudam si de intelepciunea lor dumnezeiasca ne desfatam, cu care au fost impodobiti, iar nu cu cea lumeasca, a incepatorilor veacului acestuia, cea lepadata si socotita nebuna de Dumnezeu. Acea intelepciune prin care - dupa spusele Cuvantatorului de Dumnezeu - cei neinsemnati au fost slaviti si cei necinstiti au fost cinstiti, care, printr-un singur cuvant au biruit intelepciunea cea lumeasca. Caci intelepciunea cea mare este viata slavita si despatimita pentru Dumnezeu, Cel ce este Preacurat si Sfant. Aceasta este, de fapt, singura jertfa pe care o cere de la noiIntelepciunea care spune putine cuvinte despre virtute, dar indeamna mai mult prin fapte spre lucrare; al careia cuvant vrednic de credinta se intareste prin traire.

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui. Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu. Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite? Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta? Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor? Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie? Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii. Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui. Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade. Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei. In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul. Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el. "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Cartea de fata aduce ceva nou. Desigur, cea mai mare parte este rezervata marturiilor, fie ele culese prin interviu, fie trimise personal pe adresa manastirii, si care poarta, cu toata diortosirea cuvenita, pecetea originalitatii si autenticitatii cuvantului-martor plin de recunostinta. Ultimile pagini insa, sunt un mic compendiu din invatatura Parintelui Proclu, extras cu grija din doua interviuri date de parintele insusi, disponibile de altfel pe retelele media de internet. Temele recurente ale cuvintelor-apoftegma le banuiti care sunt: despre pocainta, despre rugaciune si cugetarea la moarte, despre slava desarta si leacul ei, smerenia, despre lacrimi si dragoste.