Aceasta carte descrie viata ascetei ortodoxe si marturisitoarei secolului XX.  La varsta de 12 ani a plecat la manastire, unde a fost tunsa calugarita, primind numele de Eufrosina.  Dupa distrugerea manastirii in timpul regimului sovietic, a trecut prin cumplitele deportari si lagare comuniste.  Fiind eliberata in anii de dupa razboi, a locuit in Tula, apoi in satucul Fosforitnii, care se afla in imprejurimile Moscovei.  In anul 1960 a primit schima mare, cu numele Nila.  Dumnezeu a inzestrat-o cu mari daruri: inainte-vederea, vindecarea si prorocirea.  La stareta plina de har ajungeau oameni din toate colturile Rusiei pentru a primi ajutor, mangaiere si vindecare de boli.

Cartea este alcatuita pe baza amintirilor si marturiilor celor care au cunoscut-o pe maica in timpul vietii, fiind completata cu ajutorul scrisorilor si observatiilor fiilor duhovnicesti si oamenilor apropiati staretei.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, vede lumina tiparului o carte cu alte noi mărturii despre minunile Sfântului Nectarie în ţara noastră. Cu ani în urmă, în anul 2003, tipărind primele mărturii despre minunile Sfântului Nectarie pe pământul românesc, am scris şi despre Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, numind‑o Eghina românească. Sintagma a intrat în sufletele credincioşilor. Anii au trecut, şi de atunci am mai tipărit o mulţime de mărturii despre minunile sfântului, ultima carte purtând chiar titlul Sfântul Nectarie – Noi minuni la Mănăstirea Radu Vodă.

Aflând însă o mulţime de mărturii făcute de sfânt şi în alte locuri din ţara noastră, unde sunt biserici cu hramul său sau unde se află părticele din sfintele sale moaşte sau icoane ale sale, mi‑am dat seama că Eghina românească este de fapt în fiecare loc din ţara noastră unde sfântul şi‑a arătat lucrarea. Am selectat deci pentru acest volum mărturii despre diferite daruri pe care sfântul le face oamenilor necăjiţi. Deşi am mai tipărit un volum despre ajutorul dat celor bolnavi (cu titlul Sfântul Nectarie – Vindecări minunate), totuşi şi în acest volum mărturiile majoritare sunt cele despre oameni vindecaţi de diferite boli. Dar şi celelalte – despre oameni fără loc de muncă, sau aflaţi în diferite alte încercări, impresionează la fel de mult. 

Prea adesea convinsi ca rigorismul si triumfalismul pot ascunde lipsa de vigoare duhovniceasca si realism specific crestinismului autentic, nu de putine ori am uitat ca dincolo de Filocalii sau Paterice, dincolo de concordante pe teme sau tratate de teologie stau oameni, oamenii lui Dumnezeu.  Ori aceasta carte a lui Danion Vasile ne umple de uimire prin firescul sau, prin naturaletea pe care ne-o arata.  Ne ofera o sansa de-a ne vedea altfel.  Ai lui Dumnezeu, in ciuda lucrurilor, uneori, monotone, pe care le traim, dar in care facem ce ne este mai la indemana: sa-L cautam, sa-L aflam pe Dumnezeu.

Eroii Pustiei de aproape de prea putine ori au fost iconizati cu atata curaj si ingeniozitate marturisitoare ca in cartea aceasta, veritabil Manual de antiterorism in plan duhovnicesc...

Pr. Constantin Necula

Suntem cu totii pacatosi.  Ne-am obisnuit sa convietuim cu greselile noastre, cu scaderile noastre, cu patimile noastre.  Aceasta carte ne arata cum Dumnezeu bate la usa inimii si le cere sa se schimbe.

Si, in acelasi timp, cartea ne pune inainte cateva modele duhovnicesti.  Ne ajuta sa intelegem ca, printre noi, mai traiesc sfinti...

Interviul din acest volum poate parea socant.  Viata unui tanar non-conformist este plina de peripetii de tot felul.  Dar intalnirea tanarului cu Dumnezeu poate da nadejde multora dintre cititori apasati de diferite patimi.

Cartea de fata nu este marturia unui om care a iesit din labirintul dependentei de droguri.  Ci este spovednia unui tanar cara arata, cat se poate de clar, cum drogurile fura, la propriu, vietile celor dependenti.  Ale celor care s-au crezut independenti, atat de independenti incat au cazut intr-una dintre cele mai viclene curse dracesti.

Parintele Macarie este unul dintre cei mai cunoscuti duhovnici din tara noastra.  Asa cum se vede si din marturiile adunate in cartea de fata, este un preot care, prin harul lui Dumnezeu, schimba vietile celor care vin la el, cautand ajutor pe calea mantuirii...

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

În Bucureştii veacului al XVIII-lea, într-o perioadă istorică de mari prefaceri şi tulburări pricinuite de asuprirea turcească, se naşte pruncul Constantin, viitorul Stareţ al Cernicăi. Om al rugăciunii, mângâietor al bolnavilor, mare ctitor de mânăstiri şi iscusit tipograf, sprijinitor însufleţit al Unirii Principatelor Române, Sfântul Ierarh Calinic a izbutit în puţină vreme să înnoiască viaţa creştinească a Bisericii.

Textul bogat în învăţăminte şi împodobit cu ilustraţii calde dezvăluie copiilor o pildă de mare bărbăţie şi jertfă, arătându-le că adevărata credinţă biruie orice împotrivire.

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veşnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatalmente, într-o groapă adâncă sau mai puţin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în decursul unei vieţi. Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată, fără pretenţii, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoţeşte în boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.

Mitropolitul Bartolomeu Anania

Pe doua dintre chipuri sfintite, care si-au lasat pecetea in viata Bisericii si care au trait in aceeasi vreme, le vom cunoaste in aceasta carte. Pe mai-marele melozilor si imnografilor, Sfantul Ioan Damaschinul, care este si cel mai mare dogmatist al Bisericii noastre, si pe Sfantul Cosma, episcop de Maiuma, din Palestina, un melod si imnograf la fel de insemnat, ce ne vorbesc foarte des, fara sa ne dam seama, prin sfintele slujbe ale cultului nostru.
Mai mult decat orice, la participarea totala a credinciosului la cult contribuie mestesugurile iconografiei si imnografiei
In ambele mestesuguri s-a distins, dupa cum vom vedea, Sfantul Ioan, care prin bunavointa lui Dumnezeu a trait multi ani impreuna cu Sfantul Cosma in casa parinteasca a primului si in Lavra Sfantului Sava. Acest fapt ne permite sa presupunem ca au conlucrat si la modelarea muzicii bisericesti si au influentat, dupa cum stim, determinant, tonalitatea ei.
Insa un domeniu si mai important in care a actionat mult-talentatul Damaschin a fost Teologia si indeosebi Dogmatica, pe care a sistematizat-o ca stiinta si totodata a folosit-o in infruntarea marilor erezii ale vremii lui, mai ales a iconoclasmului. In aceasta l-a intrecut pe fratele sau adoptiv, Sfantul Cosma, care insa in domeniul imnografiei nu este considerat mai prejos decat Ioan, de vreme ce Biserica i-a dat si prenumele de „melodul” sau „imnograful”.

Cu cât sufletul se depărtează de păcat, cu atât se depărtează de moarte, fiindcă acolo unde este păcatul cu fapta, acolo este și moartea. Prin urmare, dorul către Dumnezeu al omului se cunoaște din dispoziția lui, în ce măsură este iubitoare de păcat. Pe cât de ușor păcătuiește omul, pe atât se arată mai muritor. Când omul este împresurat de porniri iraționale și de simțiri moarte, se află cufundat în păcatul cu fapta și lumina Învierii nu-l conduce la legile dreptății. Creștinismul nu este altceva decât o chemare la o luptă pe viață împotriva diavolului și a morții până la biruirea lor finală. Fiecare păcat constituie trădare, fiecare patimă, cedare, și fiecare răutate, înfrângere.

Gheronda Iosif Vatopedinul